Privirea spre Cristos înălțat pe cruce
pr. Isidor Chinez (10 martie 2024)
Lecturi biblice: 2Cronici 36,14-16.19-23; Efeseni 2,4-10; Evanghelia Ioan 3,14-21; lecturi biblice
Omilie
Citind istoria mântuirii din Sfânta Scriptură un fir roșu o străbate: învecinarea sau apropierea continuă a lui Dumnezeu și răzvrătirea umană. Astăzi liturgia poate fi sintetizată într-o afirmație simplă: viitorul omului este determinat de dispoziţia lui de credinţă sau de septicism. Este o invitație universală la mântuirea pe care Dumnezeu o adresează oamenilor, fără a o impune: „lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina” (In 3,19). Mântuirea este un dar de la Dumnezeu, pe care îl dă la toți, chiar și celor care îl resping. În prima lectură „toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit infidelităţile […]; au profanat casa Domnului” (2Cr 36,14). De aceea, Dumnezeu îi trimite captivi în Babilon. Prima lectură și evanghelia sunt cei doi polii în jurul cărora se construiește liturgia de astăzi: Domnul trimite un mesaj de mântuire, iar omenirea îl poate primi sau nu. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său […] în lume nu ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In 2,16.17). A doua lectură se concentrează asupra gloriei pe care o așteaptă omenirea: „noi suntem opera lui, creaţi în Cristos Isus în vederea faptelor bune” (Ef 2,10). Este o invitație de a face parte din „împărăție”: Dumnezeu „fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit, pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Cristos – prin har aţi fost mântuiţi” (Ef 2,4.5). Este o privire de credință spre Domnul înălțat pe cruce!
În prima lectură (2Cr 36,14-16.19-23) este interpretarea istoriei în cheie teologică. Dacă istoria are un sens, atunci ar fi foarte important să știm cum s-o interpretăm, pentru că viața noastră se dezvoltă în cadrul acestei istorii. Relatarea exilului a fost o catastrofă pentru Israel. Ar fi putut să fie interpretat ca un eșec al relaţiei privilegiate dintre Dumnezeu și popor: cel care nu a putut sau nu a voit să-și salvează poporul. În schimb, exilul devine un moment pentru Israel de a se opri și a reflecta despre istorie. Autorul acestei cărți explică exilul [din Babilon] ca pe o pedeapsă de la Dumnezeu pentru numeroasele trădări ale poporului: preoții și poporul „au înmulţit infidelităţile, după lucrurile abominabile ale popoarelor; au profanat casa Domnului, pe care o sfinţise în Ierusalim […]; au dărâmat zidul Ierusalimului; au ars în foc toate clădirile sale şi a nimicit toate obiectele sale preţioase” (v. 14.19). Această imagine a unui Dumnezeu ce pedepsește națiunea aleasă, va fi depășită când Domnul nu-și abandonează poporul, ci continuă să aibă grijă de el chiar în exil, prin Cirus: „Domnul a mişcat duhul lui Cirus, regele perşilor, care a pus să se transmită o veste în toată stăpânirea lui, chiar şi în scris, zicând: «Aşa vorbeşte Cirus, regele perşilor: ‚Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate domniile pământului şi m-a însărcinat să-i construiesc o casă la Ierusalim, în Iuda. Oricine dintre voi este din poporul său, Domnul Dumnezeul său să fie cu el: poate pleca acolo!’»” (v. 22-23). Îi readuce pe supraviețuitori la Ierusalimul, pentru a reconstrui templul, „pentru marea sa iubire”!
În lectura a doua (Ef 2,4-10), sfântul Paul și-a amintit că omul și el au avut o experiență dramatică în acest sens: eram sclavii păcatului și nu putem singuri să ne salvăm, dar „Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit, pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Cristos – prin har aţi fost mântuiţi” (v. 4-5). Domnul a intervenit în Isus pentru a ne mântui: este harul gratuit, „nu prin faptele” noastre am meritat, ci din iubirea milostivă Isus s-a oferit Tatălui și „ne-a înviat şi ne-a aşezat în ceruri […], ca să arate în veacurile care vin bogăţia nesfârşită a harului său prin bunătatea faţă de noi în Cristos Isus” (v. 6-7). Credința, care ne-a permis să primim darul lui Dumnezeu, acum cere coerența vieții cu faptele bune: „noi suntem opera lui, creaţi în Cristos Isus în vederea faptelor bune pe care le-a pregătit Dumnezeu de mai înainte ca să umblăm în ele” (v. 10). Să-i mulțumim Domnului pentru acest mare har!
În Evanghelia după Ioan (In 3,14-21), după ce relatează dialogul dintre Isus și Nicodim, evanghelistul comentează cuvintele Domnului cu un mic rezumat al misterului mântuirii: „După cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică” (v. 14-15). Cine își ridică privirea spre Cristos înălțat pe cruce și crede în el va fi salvat. Mântuirea este pentru toată lumea, însă cei care cred în Domnul o primesc. Cine nu crede este condamnat, se exclude de la mântuire; cine nu crede „a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu” (v. 18), căci „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său […] ca lumea să fie mântuită prin el” (v. 16.17), să aibă viaţa veşnică și să intre în familia Domnului.
Isus vorbește cu multă claritate despre viitorul său: „aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică” (v. 15). Cu puțin timp înainte de conversația cu Nicodim, Isus alungase vânzătorii din templu. Acum vorbește despre distrugerea trupului său: e înălțarea sa pe cruce. Expresia „Fiul Omului” este folosită tocmai pentru a descrie pe cel care suferă. Folosirea verbului „este necesar”, „trebuie” (în greacă) este necesitate necondiționată, adică fără condiții, ce trebuie atribuită voinței lui Dumnezeu. Într-un anumit fel, înseamnă că ceea ce se întâmplă „a fost scris deja” în cărțile sacre de profeți. De fapt, în spatele cuvintelor lui Isus despre șarpe, se află două texte din Vechiul Testament. Prima referire în cartea Numerie (Num 21,4-9). Poporul era în deșert părăsind Egipt; era răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, plângându-se de lipsa apei și a hranei. Domnul a trimis asupra poporului șerpi veninoși. Moise trebuie să construiască un șarpe și să-l așeze pe un stâlp: „oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi” (v. 8). Ideea este mult apropiată de cuvintele lui Ioan, potrivit cărora „oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (v. 16). A doua referire este din cartea profetului Isaia. Acolo, se vorbește despre un personaj misterios – Slujitorul Domnului, care „se va înălţa, se va ridica şi va fi foarte sus” (Is 52,13). Este înălțarea lui Isus: nu înseamnă numai răstignire. Aici avem o anticipare a viitoarei glorificări a Domnului: este înălțarea Fiului care se apropie tot mai mult de Tatăl, pentru a putea apoi să se întoarcă de unde a venit. Aici se confirmă un fapt clar pentru teologia lui Ioan: moartea Mesiei este indisolubil legată de învierea. E glorificarea Domnului Isus. Moartea și glorificarea nu pot fi separate una de alta. Viața eternă este de a crede în cel răstignit și înviat. Harul lui Dumnezeu este de a ne smulge din răul făcut și din moarte și a ne duce spre viața eternă.
Este concluzia acestei duminici: semnul viu al iubirii Tatălui este manifestă în iubirea înălțată pe crucea Domnului. De aceea: bucurați-vă [în latină laetare] și veseliți-vă, căci mare este îndurarea și milostivirea lui Dumnezeu!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu