Isus și copii.
A sluji…
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (19 septembrie 2021)
Lecturi: Înţelepciunii 2,12.17-20; Iacob 3,16-4,3; Evanghelia Marcu 9,30-37; lecturi biblice
Omilie
Liturgia de astăzi atinge tema renunțării la voința puterii în schimbul slujirii. Împreună cu a doua profeție a morții pe cruce, Isus enunță principiul creștin al slujirii: „dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor!” Prima lectură prezintă atitudinea celor răi, dornici să-și impună viziunea asupra lumii prin forță. A doua lectură precizează caracteristicile înțelepciunii venite de sus, care nu tinde să se impună, ci este pașnică și ascultătoare. Este a sluji!
Prima lectură (Înț 2,12.17-20) este din cartea Înțelepciunii, scrisă în primul secol din era noastră, pe la anul 30, de un iudeu din Alexandria Egiptului, unde trăia o colonie de evrei înfloritoare. Erau mulți cei care s-au lăsat „contaminați” sau molipsiți de atracțiile civilizației grecești; au abandonat Legea [Tôrà, în ebraică], dată de Dumnezeu părinților lor. Adevărații credincioși, care au rămas printre ei, erau obositori: „ne deranjează”, strigau ei. Sunt constrânși să sufere atât sarcasmul păgânilor, cât și persecuțiile persoanelor care s-au lepădat de credință lor, ebraică. Sunt cei mai cruzi în comportamentul lor. Exprimă filosofia lor de viață. Elenismul este introdus în Orient de Alexandru cel Mare, în 333 î.C. fiind acceptat în toate: în sălile de sport, teatre, spectacole, băi, etc. și invitația de a nu fi circumciși [este tăierea împrejur – un rit sacru la evrei; aparține religiozității iudaice].
Ei decid să suprime viață celui drept. Este momentul nedreptății: cel drept este pus la încercare, îi condamnă la o moarte infamă: „să-l pândim pe cel drept, căci ne deranjează, stă împotriva faptelor noastre, ne reproşează păcate împotriva legii şi ne acuză de păcate împotriva disciplinei noastre!” (v. 12). Textul descrie cu realism trăsăturile răutății umane. Cel rău e puternic: are putere de a face rău; el comite răul numai pentru gustul sadic de a vedea până unde dreptul va rezista. Istoria ne-a învățat cum să devenim feroce! Dar cei drepți sunt în mâinile lui Dumnezeu: Domnul este cel care va spune ultimul cuvânt și va fi „supraveghetorul” lor. Figura dreptului are trei acte fundamentale: fidelitatea față de lege [stilul său de viață], filiația divină [„cel drept este fiul lui Dumnezeu” (v. 18)] și persecuția. Prin urmare, cei răi asupresc și pun presiune față de răbdarea celui drept, dar el, în ciuda încercărilor aspre, rămâne credincios și nu se lasă descurajat. Tradiția creștină a recunoscut în acest drept persecutat pe Isus Cristos: multe detalii prevestesc pătimirea sa dureroasă…
Scrisoarea lui Iacob continuă ca întotdeauna (Iac 3,16-4,3). După ce a recomandat discipolilor lui Cristos să-și conducă viața după Înțelepciunea care vine de sus, de la Dumnezeu, el denunță lăcomia față de putere, care este în adâncul inimii fiecărui om, care generează cele mai grave nedreptăți: „acolo unde este gelozie şi rivalitate, acolo se află dezordine şi tot felul de fapte rele” (v. 16). Altul este văzut ca un concurent și un dușman, căci de aici se nasc acțiunile rele, certuri, războaie. Dorința după putere răvășește nu numai viața socială, ci și armonia comunității creștine. A avea înțelepciune, pentru autorul scrisorii, nu înseamnă a ști multe lucruri, ci a actualiza alegerile vieții, a semăna pacea. Înțelepciunea este astfel un mod de a privi pe sine însuși și pe ceilalți: „rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace”(v. 18). Adevărata înțelepciune nu este a celor care vor să-și impună cu agresivitate violența, ci a celor care fac pacea. Înțelepciunea poartă dreptatea, milostivirea, pace. Ea transformă inima noastră și ne face artizani păcii între persoane și popoare. Este a sluji!
Evanghelia după Marcu (Mc 9,30-37) ne prezintă a doua vestire a pătimirilor Domnului: „îi învăţa pe discipolii săi şi le spunea: «Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi îl vor ucide, iar după ce îl vor ucide, a treia zi va învia»” (v. 31). Isus se ocupă de formarea discipolilor pregătindu-i pentru realitatea crudă a suferinței și a morții sale. Este a doua oară că le vorbeşte astfel. Ucenicii nu înţeleg nimic. Sunt speriaţi. Ei „nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-l întrebe” (v. 32). Ştiau bine că anunţul pătimirii îi implica şi pe ei! Continuă să fie închiși; nu reușesc să-i corecteze ideile. Ucenicii nu înțeleg: îi găsește cu inimă dură; descoperă toată distanța lor: sufletul lor este în altă parte. Ajunşi în casă, la Cafarnaum – căci se îndreaptau spre Ierusalim – Isus „i-a întrebat: «Despre ce aţi discutat pe drum?» Însă ei tăceau, căci pe drum discutaseră unii cu alţii despre cine este mai mare” (v. 33-34), – notează evanghelistul – căci ei vorbiseră pe drum despre cine va ocupa locurile cele de frunte în viitoarea împărăție predicată de Domnul. Se certau care să fie primul! Cristos abia anunțaseră moartea sa [„îl vor ucide”] și apostolii se sfădeau între ei voind să știe care va fi mai mare. Nu au priceput nimic!
Dar Isus le indică adevăratul om – e în serviciul altora, a celor sărmani, defavorizați: „dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor!” (v. 35). Slujitor! În acest cuvânt se rezumă întreaga viață a lui Cristos: slujitor. El s-a făcut om pentru a sluji omului în căderea și nefericirea sa… Slujitor este cel care în ierarhia socială ocupă ultimul loc. Este un adevăr fundamental ce trebui să fie la baza societății sale – Biserica –, ca izvor de pace şi seninătate. Omul nu poate să-și realizeze destinul decât dedicându-se altora, adică fraților…
Confruntat cu acest comportament al ucenicilor, Isus nu cere milă pentru sine, nu cere atenție, dar surprinde ocazia de a-i învăța ce este adevăratul sens al vieții: ia un copil și îl îmbrățișează! Copilul nu conta pentru societatea israelită; este neînarmat, neajutorat, lipsit de apărare, fără drepturi, slab! Nu putea face lucruri mărețe; depindea de părinți; aștepta totul cu încredere și e deschis la toate posibilitățile pe care i le oferă viața. Știe să aibă încredere și se încrede. Ce știe un copil? Nu știe filosofie, teologie, moralitate… Isus propune un copil care nu are nimic, care nu are nici o putere,… se joacă… Dar poate fi îmbrățișat – îmbrățișat de Dumnezeu. Verbul în greacă este „a îmbrățișa tandru”, liniștit, cu atenție. Este gestul de primire: „oricine primeşte un astfel de copil […], pe mine mă primeşte” și „pe acela care m-a trimis” (v. 37), adică pe Dumnezeu!
Pentru a salva lumea, Dumnezeu a trimis un copil în ieslea Betlemului… Ucenicii sunt foarte derutați: Dumnezeu – un copil! Cei Preaînalt, Eternul, într-un copil? Dacă Dumnezeu este un copil înseamnă că trebuie să ai grijă de el, să fie îngrijit, hrănit, ajutat, primit, să-i dau timp și inimă… El este cel mai „mic”. Este „slujitor”, cel care ne „dă” totul descoperindu-ne chipul milostiv al Tatălui. Moartea Domnului este iubirea care iartă pe răstignitorii săi și îi răscumpără pe cei care sunt condamnați împreună cu el… Îl face pe centurion roman să exclame: „Cu adevărat omul aceasta era Fiul lui Dumnezeu!” (Mc 15,39). Este adevăratul om – „slujitor”!
Dar discipolii nu știu încă!... Noi știm?...
bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu