„Sunt un fiu al timpului, un fiu
al lipsei de credință și al dubiului de fiecare zi: sunt până în măduvă
oaselor. Cât de multe chinuri crunte m-a costat și mă costă încă acea sete de
credinţă care în sufletul meu este atât de puternică cu cât se găsesc multe
argumente potrivnice! Totuși Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care mă
simt absolut în pace. În acele clipe, se dă în mine o formă de simbol de
credință în care totul pentru mine este clar și sfânt. Acel simbol este foarte
simplu. Iată-l: a crede că nimic nu este mai frumos, mai profund, mai
inteligent, mai curajos și mai desăvârșit decât Cristos. Și mi-o spun cu o
iubire arzătoare că nu numai că nu există, dar nu poate fi. Mai mult: dacă unul
mi-ar dovedi că Cristos îi în afara adevărului, mi-ar demonstra că într-adevăr
nu este în Cristos adevărul, ei bine, aș prefera să rămân mai bine cu
Cristos, decât cu adevărul”.
(Dostoievski Feodor Mihailovici, Scrisoare
din 20 februarie 1854; trad. Isidor
Chinez).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu