Astăzi, Biserica din Roma celebrează ziua triumfului lui
Laurenţiu, ziua în care el a respins lumea Celui Rău. A strivit-o atunci când
se înverşuna cu ură împotriva lui şi a dispreţuit-o atunci când îl ademenea cu
linguşirile sale. Şi într-un caz, şi în celălalt, el l-a învins pe Satana care
ridica persecuţia împotriva lui. Sfântul Laurenţiu era diacon al Bisericii din
Roma. Acolo era slujitor al sângelui lui Cristos şi acolo, pentru numele lui
Cristos, şi-a vărsat sângele. Fericitul apostol Ioan a expus în mod clar
misterul Cinei Domnului, spunând: După cum Cristos şi-a dat viaţa pentru
noi, tot aşa, şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi (1In 3,16).
Fraţilor, sfântul Laurenţiu a înţeles toate acestea. Le-a înţeles
şi le-a pus în practică. Cu adevărat s-a achitat de ceea ce primise la această
masă. L-a iubit pe Cristos în viaţa sa, l-a imitat în moartea sa.
Fraţilor, şi noi, dacă iubim cu adevărat, să imităm. Nu am
putea să dăm în schimb un rod mai gustos al iubirii noastre decât prin imitarea
lui Cristos, care a pătimit pentru noi, lăsându-ne un exemplu, ca să
mergem pe urmele sale (1Pt 2,21). Cu această frază se pare că
apostolul Petru aproape că a voit să spună că Cristos a pătimit numai pentru
cei care merg pe urmele sale şi că pătimirea lui Cristos este de folos numai
celor care îl urmează. Sfinţii martiri l-au urmat până la vărsarea sângelui,
până la asemănarea cu el în pătimire. L-au urmat martirii, dar nu numai ei. De
fapt, după ce ei au trecut, puntea nu a fost tăiată; nici nu a secat izvorul, după
ce au băut ei.
Fraţilor, frumoasa grădină a Domnului are nu numai trandafirii
martirilor, ci şi crinii fecioarelor, iedera celor care trăiesc în căsătorie,
violetele văduvelor. Nici o categorie de persoane nu trebuie să se îndoiască de chemarea
proprie: Cristos a pătimit pentru toţi. Despre el s-a scris pe bună dreptate: El
vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea
adevărului (1Tim 2,4).
Aşadar, să încercăm să înţelegem în ce mod, în afară de
vărsarea sângelui, în afară de încercarea pătimirii, trebuie să-l urmeze
creştinul pe Cristos. Apostolul, vorbind despre Cristos Domnul, spune: Deşi
din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu
Dumnezeu. Ce desăvârşire! S-a despuiat pe sine însuşi, luând chip de
rob, făcându-se asemenea oamenilor; s-a umilit pe sine (Fil 2,7-8).
Ce umilinţă!
Cristos s-a umilit: iată, creştinule, exemplul care
trebuie imitat. Cristos s-a făcut ascultător: tu de ce te umfli de mândrie?
După ce a parcurs toate gradele acestei înjosiri, după ce a învins moartea,
Cristos s-a înălţat la cer: să-l urmăm. Să-l ascultăm pe Apostolul care spune: Dacă
aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde Cristos şade
la dreapta lui Dumnezeu (Col 3,1).
(Din Predicile sfântului Augustin, episcop (Pred. 304, 1-4: PL 38, 1395-1397).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu