„Cheile” Bisericii lui Cristos
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (23 august 2020)
Lecturi: Isaia 22,19-23; Romani 11,33-36; Evanghelia Matei 16,13-20; lecturi
Omilie
Liturgia de astăzi ne invită să aprofundăm misterul Bisericii. Ce este Biserica? Este un dar al lui Dumnezeu. Ea este responsabilă de continuarea lucrării lui Cristos în distribuirea darurilor pe care ni le-a adus. Ea îl face prezent printre noi pe Domnul. Punctul central al liturgiei este reprezentat de „primatul” lui Petru și întemeierea Bisericii vizibilă în slujirea unității. Prima lectură descrie autoritatea în palatul regal: este cazul în care un „funcționar” este înlocuit de unul mai bun decât el. Este vorba despre „cheile casei lui David”. Evanghelia are de a face cu această trecere de autoritate. Petru este investit cu o putere religioasă superioară înalților preoți ai lui Israel: „ție îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor!” A doua lectură revindecă libertatea absolută de a alege și de decizie a lui Dumnezeu. Este „cheia” Domnului, căci nu există nimeni în stare să-l sfătuiască cunoscându-i gândirea, iubirea, milostivirea…
În prima lectură (Is 22,19-23) o întâmplare neplăcută, are o dimensiune divină mesianică căci e din poporul lui Israel: este vorba despre „cheile” palatului regal. Eliaquim este chemat de Dumnezeu să-i slujească în funcția cea mai înaltă de administrator al casei regale [pe timpul lui Ezechia (715-686 î.C.), fiul lui Ahaz]: „aşa vorbeşte Domnul către Şebna, administratorul palatului: «Te voi îndepărta din funcţia ta şi el te va înlătura de la postul tău. În ziua aceea îl voi chema pe slujitorul meu, Eliachim, fiul lui Hilchia»” (v. 19-20). Dumnezeu pedepsește pe Șebna pentru orgoliul și setea lui de putere; e un străin foarte încăpățânat; vrea să conducă Israelul după planurile sale și nu ascultă de sfaturile profetului. Eliachim este opusul lui Șebna, pentru că e omul fidel alianței. Profetul a primit misiunea să-i anunțe răsturnarea lui fără întârziere. Domnul l-a ales pe Eliaquim: „îl voi chema pe slujitorul meu […], îl voi îmbrăca cu tunica ta, îl voi încinge cu brâul tău şi voi da puterea ta în mâna lui. El va fi ca un tată pentru locuitorii Ierusalimului şi pentru casa lui Iuda. Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: când va deschide, nimeni nu va putea să închidă, iar când va închide, nimeni nu va putea să deschidă” (v. 21-22). „Cheia” este simbolul autorității, accesul la palatul regal. Acum el face parte dintre cei aleși de Dumnezeu. Cheia care deschide și închide este semnul rolului și al autorității marelui „vizir” oriental. Este clar referirea la Evanghelia de astăzi: cheia este încredințată de Isus lui Petru. Aceasta este imaginea folosită pentru a consemna autoritatea din Biserică.
Sfântul Paul (Rom 11,33-36) este chemat de Dumnezeu pentru a vesti mântuirea tuturor popoarele. Conștient de istoria poporului său se întreabă: oare este posibilă mântuirea evreului? Este dorința sa de salvare. După lungi și chinuite încercări, Paul își exprime durerea și, în același timp, speranța sa în unul dintre cele mai mari mistere al istoriei: salvarea lui Israel. Poporul pe care, timp de mii de ani, Dumnezeu l-a constituit și l-a educat cu răbdare ca să-l dea pe Mântuitorul omenirii, nu a știut să-l recunoască drept salvator pe Isus. Se întreba: el, care i-a persecutat pe creștini, s-a convertit datorită intervenției lui Dumnezeu în viața sa și nu-i poate rezista, de ce nu a făcut același lucru cu poporul său? De ce Dumnezeu intervine direct și în alte cazuri, nu? La toate aceste dileme, apostolul exclamă: „O, profunzime a bogăţiei, a înţelepciunii şi a ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile lui şi cât de neînţelese sunt căile sale!” (v. 33). Este un imn minunat adus înțelepciunii divine! Încredințându-se „căilor sale”, găsește sensul, pacea și salvarea tuturor. Concluzia mărturisirii de credință este: „căci toate vin de la el, prin el şi pentru el. Lui să-i fie glorie în veci! Amin!” (v. 36). Formula e și în gândirea filosofiei grecești, dar, în sfântul Paul, ia o bogăție și o profunditate cu totul nouă: dezvăluie noi aspecte extraordinare și surprinzătoare ale realității lui Dumnezeu – însuși misterul de viață al Domnului, care nu poate fi exprimat în cuvinte, care nu poate fi înțeles de om. Este „cheia” lui Dumnezeu! De fapt, noi credem într-un Dumnezeu care ne-a voit înainte de crearea lumii, ne-a ales, ne-a chemat, ne-a umplut cu toată gingășia și iubirea sa, cu promisiunile sale… De aceea se minunează Paul și irupe într-un imn laudă! Pune totul în mâinile lui Dumnezeu. Este unicul mod singular de a interveni în istorie. E reflecția asupra milostivirii lui Dumnezeu!
În Evanghelie după Matei (Mt 16,13-20), Petru, luminat de Dumnezeu, recunoaște pe Isus, nu un mare personaj al istoriei biblice, dar pe Mesia, cel așteptat. Este numit „piatră” pentru a construi Biserica. Cristos îi dă lui Petru puterea „cheilor”, punându-l cap al Bisericii. Domnul împreună cu discipolii sunt ajunși în regiunea Cezareii lui Filip, cetate situată în nordul extrem al Israelului: e o localitate care se găsește într-o zonă păgână. Fiul lui Irod cel Mare, Filip (4-34 d. C.) [cunoscut ca „tetrarh al ținutului Itureii și Trahonitidei” (Lc 3,1)] și-a construit Cezarea, în cinstea lui Cezar August, la poalele muntelui Hermon. Isus ia iniţiativa de a-i întreba pe discipoli cu privire la persona sa. El crede că a sosit momentul în care să se știe ce spun despre el atât discipolii cât și oamenii. Le adresează două întrebări. Prima destul de simplă: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” Mai provocatoare e a doua: „Cine sunt eu pentru voi?” Ucenicii nu se așteptau la astfel de întrebări. Părerile sunt diferite. Lumea face apel la figuri cunoscute în trecut: Ioan Botezătorul, Ilie, Ieremia sau unul dintre profeți. Dar, Domnul nu este interesat de popularitatea sa. Scopul lui a fost altul: „dar voi, cine spuneți că sunt eu?” În acest moment intervine răspunsul surprinzător al lui Petru care, în numele discipolilor, arată că el a înțeles totul: „Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu” (v. 16), adică ești Mesia, salvatorul despre care au vorbit profeții și pe care toți oamenii îl așteaptă. Recunoaște că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Merge dincolo de mulţime. Exprimă cu claritate mesianitatea şi filiaţiunea divină a lui Isus. Este interesant de notat: suntem la distanță mare de Ierusalim, „cetatea sfântă”. În această zonă periferică păgână răsună credința în mesianitatea lui Isus din partea lui Petru. Dar este „mişcat” de o revelaţie care îi putea veni numai de la Dumnezeu: „Fericit eşti, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri” (v. 17). Tocmai Simon a fost ales de Isus să fie „temelia” Bisericii: „și eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (v. 18). Simon primeşte de la Domnul un nume nou: Kefa [Petru], însoţit de o misiune. Vorbind în aramaică, limba lui Isus, kefa înseamnă „piatră”. În Noul Testament numai Petru primește acest apelativ: piatră. Sensul e clar. În istorie misiunea lui Petru este de a face vizibilă unitatea şi stabilitatea Bisericii lui Cristos. Discipolii nu vor fi dispersaţi sau izolaţi; vor găsi în jurul acestei „pietre” adunarea [în ebraică qahal, în greacă ekklesia, sau biserica] în numele lui Isus. Va fi o provocare a forţelor morții. Va fi chinuită. Vor căuta s-o distrugă. Dar nu o va birui. Mai este sugerat că în interiorul Bisericii sunt și păcătoşi care vor avea nevoie de „a lega şi dezlega”: este păcatul ce trebuie în continuu iertat...
Să căutăm acest dar minunat pe care Dumnezeu ni l-a dat în Biserica sa. Este recunoștința noastră față de el. Iată, trei oameni de treabă – Eliaquim, Petru și Paul – care au răspuns chemării adunării [Bisericii]. Să împlinim datoriile noastre față de ea! În centru este întâlnirea noastră cu Domnul!
bibliografia [anul A]: Armellini F. http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R. http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Doglio C. https://www.qumran2.net; Dumea C. www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M. http://www.catechistaduepuntozero.it; Lasconi T. http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A. http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. http://www.qumran2.net; Manicardi L. https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F. http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu