 |
Apariția lui Cristos apostolilor -
Necredința lui Toma (1625)
de Anthonis van Dyck.
|
Evanghelia Ioan 20,19-31: În seara aceleiaşi
zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica
iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace
vouă!” Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii
s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace
vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. Şi,
spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor
fi ţinute”. Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Geamănul”,
nu era cu ei când a venit Isus. Aşadar, ceilalţi discipoli i-au
spus: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile
lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi
pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. După opt zile, discipolii
lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile
erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: „Pace vouă!” Apoi
i-a spus lui Toma: „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi
pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!” Toma
a răspuns şi i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Isus i-a
spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au
crezut!” Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte
semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Acestea însă au
fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând,
să aveţi viaţă în numele lui.
Omilie
Papa Ioan Paul al II-lea a făcut din
această duminică – duminica milostivirii. Am ieșit dintr-un an în care am
celebrat milostivirea Domnului. Şi totuși vedem că în lumea de astăzi este foarte
contestată. Fiecare dintre noi se poate gândi la toate aceste cuvintele și la aceste
scrierii ca fiind niște săgeţi otrăvite: este o viaţă care sfârșește prin a fi
frântă.
A acuza pe un altul și a-l
afunda, nu este creștin. Este ceea ce ne face să înţelegem Evanghelia din această
duminică a doua a Paştelui: îl găsim pe Isus cel înviat în faţa prietenilor săi
care l-au abandonat; Petru l-a negat; în fața unei servitoare, el declarându-i
că nu-l ştia. Dar Isus nu a căutat să-i facă reproșuri. Dimpotrivă, se
întâlnește pentru a le dărui pace: pace învierii, pacea milostivirii care iartă,
pacea care atinge inima şi copleșește existenţa lor. El are pentru ei o privire
cu adevărat milostivă. De-a lungul Evangheliilor, îi vedem ridicându-i pe cei
care au căzut. Vine să ne elibereze de acest rău în care căzusem.
În al doilea rând, el le arată
stigmatul răstignirii şi lovitura de lance. Dincolo de moartea sa, este cel Răstignit
se arată viu la ai săi. Rănile pe care el le arată nu sunt un reproş, ci semnul
iubirii sale. Contemplând rănile sale noi înțelegem mai bine cât de mult ne iubeşte.
Şi în acelaşi timp, schimbăm privirea la cei care sunt încercați de suferinţă. Transfigurați
de lumina Paştelui, omul durerilor, ne învaţă să vedem în cei crucificații de astăzi
înviații în germene. Nu vom putea să-i mulțumim pentru iubirea care este în el.
Evanghelia din această duminică ne
relatează un lucru chiar de necrezut: acei oameni care abandonaseră pe
Învățătorul lor primesc o misiune: sunt trimiși de acela pe care îl trădaseră.
El ar putea să spună că nu s-ar putea conta pe ei, că nu sunt demni de
încredere. Ori, iată, că în ciuda trădării lor, el își pune toată încrederea. Chiar
până a le dărui ministerul [slujirea] iertării. De-a lungul secolelor, vedem că
cei mai mari martori ai credinţei au fost păcătoşii iertați. Adevărata
milostivire nu cunoaște nici o neîncredere. Speră împotriva oricărei speranţe.
Apostolii au răspuns la chemarea
lui Isus. Au început să anunţe vestea bună a Evangheliei. Mesajul lor este
transmis din generaţie în generaţie. Trebuie să primim şi să răspândim în lumea
de astăzi mesajul lui. În prima lectură ni se arată martorul unei comunităţi
creştine care a primit milostivirea lui Isus. Toată viața creştinilor a fost
transformată; viaţa lor creştină este susţinută de patru piloni: învăţătura
apostolilor pe care o urmăresc cu perseverență, caritate care se manifestă în împărțirea
bunurilor, frângerea pâinii (Euharistia) ca izvor şi culme a vieții creștine, rugăciune
în case dar și la templul.
Aceste comunităţi nu sunt izolate
în sine; ele primesc în fiecare zi noi membri. Ele nu sunt persoane
îndoctrinate sau înrolate, dar oamenii care în mod liber au răspuns la chemarea
lui Cristos Mântuitorul. Sunt într-adevăr milostivirea lui Dumnezeu pentru toți,
inclusiv pentru cei care nu fac parte din poporul său. Este important pentru
lumea noastră de astăzi. Papa Francisc continuă să le reamintească tuturor celor
care sunt la periferia societății.
În a doua lectură, sfântul Petru
ne adresa o binecuvântare centrată pe milostivire. El ne anunță că învierea
este promisă la toți; dar nu va fi fără încercări. Se verifică calitatea
credinţei noastre. Dar în inima durerii noastre, Cristos cel răstignit şi
înviat ne aminteşte că nu suntem singuri. Vrea să ne asocieze pe toți la victoria
sa.
În celebrarea Euharistiei, îi cerem
Domnului să ne dea să primim acest dar pe care ni-l face; să facă din noi adevărați
martori ai milostivirii oferit nouă tuturor, chiar și acelora care au comis
cele mai grave greșeli. Credința pe care suntem chemaţi s-o proclamăm este izvor
de pace, bucurie și iubire. Numele lui Dumnezeu este milostivire. El este încă
cu noi pentru a anunţa lumii că iertarea este întotdeauna posibilă.
(pr. Jean
Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6798-homelie-du-2eme-dimanche-de-paques-a/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu