Evanghelia Matei 28,8-15: În
acel timp, femeile, plecând în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare,
au alergat să dea de ştire discipolilor lui. Şi, iată, Isus le-a
venit în întâmpinare şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Iar ele, apropiindu-se, i-au
cuprins picioarele şi l-au adorat. Atunci Isus le-a zis: „Nu vă
temeţi! Mergeţi şi daţi de ştire fraţilor mei să meargă în Galileea şi acolo mă
vor vedea!” După ce au plecat ele, iată că unii din gardă au
venit în cetate şi au dat de ştire arhiereilor despre toate cele întâmplate. Aceştia, reunindu-se în consiliu cu bătrânii, au dat suficient de mulţi arginţi
soldaţilor, zicând: „Să spuneţi: «Discipolii lui au venit noaptea
şi l-au furat pe când noi dormeam!» Şi dacă va afla guvernatorul
despre asta, îl vom convinge noi şi vă vom scăpa de neplăceri”. Ei, luând arginţii, au făcut aşa cum au fost instruiţi. Astfel, zvonul acesta
s-a răspândit la iudei până azi.
Reflecție
De
la mormântul gol pleacă două mesaje: aceea a femeilor, transformate în mesagere
ale învierii şi aceea a gărzilor puse la mormânt care merg la marii preoţi
pentru a-i informat despre cele întâmplate. Există un fapt sigur pe care nimeni
nu îndrăzneşte să-l nege: mormântul gol. O spun, desigur, femeile mesagere; o
spun paznicii de la mormânt, iar marii preoţi nu pot să nege. Cu toate acestea
faptul, admis de toţi, are diferite posibilităţi de explicaţie, vrea să spună
că din mormântul gol nu se deduce cu evidenţă, aşa cum s-a afirmat de multe
ori, învierea celui care a fost înmormântat acolo.
Relatarea
prezentă a lui Matei cuprinde două posibilităţi: Isus a înviat; cadavrul lui
Isus a fost furat. Cele două posibilităţi sunt expuse cu mare imparţialitate,
cel puţin rămânând la aparenţe. Cel care citeşte evanghelia trebuie să se
decidă pentru una sau pentru alta. Este convingătoare versiunea marilor preoţi?
Evident, nu. Atunci cititorul trebuie să se decidă să admită prima
posibilitate: învierea lui Isus despre care dau mărturie femeile.
Dar
ceea ce se întâmplă în primele momente are loc şi acum. Învierea lui Isus nu
este un fapt controlabil, deşi un fapt supranatural admisibil doar în virtutea
credinţei. Atunci când inima se închide credinţei, învierea trece imediat în
lumea legendei. În momentul în care Matei scrie evanghelia continuau discuţiile
între iudei şi creştini. Simplul fapt al existenţei comunităţii creştine la
Ierusalim şi a predicării sale era o denunţare constantă a autorităţilor
iudaice. Cartea Faptele Apostolilor (3,5) dă mărturie în această privinţă.
Prezenţa
creştinilor printre ei era incomodă şi de nesuportat pentru că, în definitiv,
însemna că a avut loc ultima şi detifinitiva intervenţei a lui Dumnezeu în
istorie, că a început timpul din urmă şi că a început lumea nouă, împărăţia,
învierea. Astfel ceea ce făceau iudeii – continuau să aştepte toate acestea
într-un timp viitor – era cu totul în afară. Trebuiau aşadar să se convingă
despre realitate. În loc să facă aceasta, ei preferau să răspândească o
calomnie (care avea să se repete de multe ori în cursul istoriei Bisericii, în
special în căutările raţionaliste din secolele XVIII şi XIX). Această istorie
se plasează în realitatea trăită a disputelor dintre iudei şi creştini, pe tot
parcursul primului secol de creştinism.
(Comentariu din Bibbia
Liturgica, Edizioni Paoline, Roma 1981, p. 1010-1011; trad. I. C).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu