Învierea Domnului
[anul A B C]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (16 aprilie 2017)
Lecturi: Faptele
Apostolilor 10,34a.37-43; Coloseni 3,1-4; Evanghelia Ioan
20,1-9.
Este Duminica Paștelui lui
Cristos. Isus a înviat din morți. Cu învierea, întreaga omenire este implicată
într-o mișcare de mântuire. Învierea lui Cristos este punctul cardinal al credinţei
şi tocmai de aceea lecturile liturgice ale Paştelui dezvoltă o amplă reflecţie
care pleacă de la relatarea evenimentului (Evanghelia)
la vestirea sa (Faptele Apostolilor)
şi la consecinţele sale morale care derivă de aici (din fragmentul paulin luat
din Scrisoarea către Coloseni).
În prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 10,34a.37-43), este prezentat un discurs a lui Petru în casa centurionului
Corneliu despre înviere. Ne amintim că el – Petru – s-a lepădat de
Cristos înaintea unei servitoare. Acum proclamă vestea bună a învierii exact în
oraşul Cezareei unde își avea reședința Pilat din Pont şi legiunilor sale.
Cuvintele lui Petru sunt foarte îndrăzneţe: „Ei l-au omorât atârnându-l pe lemnul
crucii, dar Dumnezeu l-a înviat a treia zi”. Oamenii l-au condamnat pe Isus la
moarte, dar Dumnezeu l-a înviat. Învierea este un eveniment care trebuie să schimbe
criteriile de evaluare după gândirea lui Dumnezeu. Astăzi este anunțată vestea
cea bună centurionului Corneliu: vestea mântuirii. Salvarea este oferită la
toţi oamenii, chiar şi la păgâni. Dumnezeu nu exclude pe nimeni de la mântuire.
Oricare ar fi națiunea sau limba poate primi mântuire în măsura în care
primește Evanghelia: Cristos și-a dat viaţa pe cruce pentru toți. Învierea lui
Cristos este prezentată ca un eveniment care-l duce pe cel credincios să fie
martor ca să-i cheme și pe alții la credința în numele aceluia care iartă
păcatele. Astfel suntem mântuiți.
Este și mărturia de credinţa în Isus cel înviat pe care o
găsim în sfântul Paul în lectură a doua luată din Scrisoarea către Coloseni (Col
3,1-4). Comunitatea din Colosa se confruntă cu cultura greacă și iudaică.
Iudeii di Asia Mica asemenea grecilor vorbesc despre puterile cosmice
intermediare între Dumnezeu și oameni „fie tronuri, fie domnii, fie principate,
fie puteri” (Col 1,16). Pentru Paul
ele pot rămâne doar în subordine la unicul Domn Cristos (Col 1,15-20; 2,9-15). Isus l-a eliberat pe om de orice jug, ca și
de ritualurile inutile cu „mâncări” și „băuturi” de sărbători de „lună nouă” sau
„sâmbete” (Col 2,16-17). Creștinul
este chemat să parcurgă un drum nou de la moarte la viață, de la mortificație
și la înviere. „Dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde
Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu! Cugetaţi la cele de sus, şi nu la cele de
pe pământ” (vv. 1-2). Este o chemare pentru noi să ne ridicăm ochii spre cer şi
să căutăm „realităţile de sus”. Așadar, gândul și viața, proiectele și
executarea lor, conștiința și alegerile voastre să fie conforme cu cele de sus.
Care sunt lucrurile de sus ce trebuie să le căutăm? Care este partea din noi pe
care trebuie să o scuturăm ca pe o haină uzată și ruptă? Haina veche sunt
valorile iluzorii, distrugătoare și egoiste, mai ales instinctul posedării care,
de atâtea ori, se transformă în idolatrie (Col
3,5). Haina nouă este depășirea diviziunilor care opun omului pe om, poporului
ca popor, neamului ca neam (Col 3,11).
Haina nouă sunt sentimentele de milă, bunătate, umilință, răbdare. Cristos s-a
„aşezat la dreapta lui Dumnezeu”. S-a suit la cer unde a primit autoritate din
partea Tatălui. Dacă am crezut în Isus cel înviat nimic nu poate fi ca înainte.
Evanghelistul Ioan (In 20,19) este preocupat
de primii martori al credinței în Isus înviat. În acea primă zi – după
sâmbăta, adică duminica – pe când era încă noapte – noaptea a început cu trădarea lui Iuda –
Maria Magdalena merge la mormânt. „Dis-de-dimineaţă, pe când mai era încă
întuneric”. Să înţelegem bine: nu e numai întunericul nopţii. Evanghelistul vrea
să ne arate că lumina încearcă încă de la început să cucerească întunericul.
Pune pe fugă noaptea în care oamenii s-au afundat din cauza păcatului. Inima
Mariei Magdalena este învăluită de întunericul disperării. Nu reuşeşte să se
despartă de acel Isus pe care l-a urmat şi l-a iubit. Fusese o femeie păcătoasă, posedată de şapte demoni (Lc 8,2), dar, din întâlnirea cu Isus, a
înflorit ca o creatură nouă: el a luat-o în grija sa, a avut încredere în ea,
în posibilitatea ei de convertire, a unei vieţi noi. Acum ea are grijă de Isus,
părăsit de toţi.
Ajunsă la mormânt, Maria
Magdalena descoperă că piatra a fost dată la o parte. „A văzut că piatra fusese
luată de la mormânt”. Însă o aşteaptă o noutate ne-mai-auzită… Înspăimântată şi
uimită, deduce că a fost luat trupul lui Isus. Aleargă la Petru şi la ucenicul
iubit pentru a le vesti propria sa interpretare a mormântului gol: „L-au luat
pe Domnul!” Petru și Ioan ajung amândoi la mormântului gol. Văd lenjeria rămasă
pe loc, dar destul de bine îngrijită. Petru rămâne uimit. Dar pentru Ioan este
cu totul diferit; câteva cuvinte spun despre credinţa sa: „a văzut şi a
crezut”. Să ne amintim că el l-a urmat pe Isus sub cruce; a participat la
înmormântarea sa. Vede nu o violare de morminte. El „a văzut şi a crezut”. „Fericiți
cei care cred fără să fi văzut” spune mai târziu Isus. Noi nu avem altă dovadă
a învierii lui Isus decât mormântul gol. Desigur, există aparițiile lui Cristos
cel înviat. Dacă noi credem în Cristos înviat, este pentru că avem încredere în
mărturia dată de apostoli. Maria fuge înspăimântată. Discipolul iubit, este
modelul celui credincios: el „a văzut și a crezut”.
De
ce se dă ouă la Paști? Pentru că Paștele este semnul sau simbolul a ceva nou, ceva
neașteptat, care se naște. Oul este semnul nașterii prin excelență: există ceva
interior care este în curs de dezvoltare, ceva nevăzut, dar… „este”. Oul indică
un scut, o carapace, rezistență, oboseală, un fel de platoșă care trebuie
străpunsă pentru a găsi ceva vital, ceva nou. Învierea lui Isus este deschiderea
mormântului: o explozie a unei vieți noi, neașteptate, minunate care îți umple
inima, sufletul, viața.
Este Paștele, învierea Domnului;
trecerea de la moarte la viaţă, din întuneric la lumină! Să-l adoram pe Domnul!
„Eu sunt cel dintâi și cel de pe urmă și cel viu. Am fost mort și iată că sunt
viu în vecii vecilor! (Ap 1,17-18).
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu