 |
| „Cina cea de Taină” (1861) - de Nikolai N. Ge. |
Evanghelia Ioan 13,1-15: Înainte de sărbătoarea
Paştelui, ştiind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl,
iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit. În timpul cinei – când diavolul pusese deja gândul de a-l trăda în inima lui
Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon –, ştiind că Tatăl a dat toate
în mâinile sale şi că de la Dumnezeu a ieşit şi că la Dumnezeu merge, s-a ridicat de la cină, şi-a pus hainele deoparte şi, luând un ştergar, s-a
încins. Apoi a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să
spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.
A venit deci la Simon Petru; acesta i-a zis: „Doamne, tu să-mi
speli picioarele?” Isus a răspuns şi i-a zis: „Ceea ce fac eu, tu
nu înţelegi acum, dar vei cunoaşte după aceasta”. Petru i-a spus: „Nu-mi
vei spăla picioarele în veci!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te voi spăla, nu vei
avea parte cu mine”. Simon Petru i-a spus: „Doamne, nu numai
picioarele mele, ci şi mâinile şi capul”. Isus i-a zis: „Cine a
făcut baie nu are nevoie să-şi spele decât picioarele, căci este curat în
întregime. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”. Căci îl ştia pe
cel care avea să-l trădeze; de aceea a spus: „Nu toţi sunteţi curaţi”. După ce le-a spălat picioarele, şi-a luat hainele, s-a aşezat iarăşi la masă şi
le-a spus: „Înţelegeţi ce am făcut pentru voi? Voi mă numiţi
«Învăţătorul» şi «Domnul” şi bine spuneţi, pentru că sunt. Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi
datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Căci v-am dat
exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu”.
Omilie
„Atât de mult am dorit să mănânc acest
Paște cu voi înainte de a suferi” (Lc
22,14). Astea sunt cuvintele lui Isus de la ultima sa masă cu apostolii săi. De
fapt, este ultima sa dorinţa sa. Astăzi ca și ieri, doreşte să rămână cu ai săi;
vrea să fie cu noi. În seara aceasta să ne punem această întrebarea: avem dorinţa
să fim cu el câtuși de puţin? Să-i oferim lui această însoțire şi afecţiunea de
care inima noastră este capabilă!
Dacă privim cu atenţie, trebuie
să recunoaștem că întotdeauna el au făcut efortul de a fi cu noi. El fără
încetare a făcut primul pas spre noi. În seara zilei de Joia Sfântă, în ultima
noapte din viaţa sa, el îi adună pe ucenicii săi. Într-un elan suprem al
iubirii, continuă să se lege definitiv cu ei.
Textele biblice ne învaţă că Isus se aşeză la masă cu cei
doisprezece discipoli. El a luat pâinea şi a distribuit-o spunând: „Acesta este
trupul meu care se dă pentru voi”. În mod similar, a luat potirul și a spus: „Acesta
este sângele meu vărsat pentru voi”. Acestea sunt cuvintele pe care preoţii le
pronunţe la altar. Şi este acelaşi Domn care îi invită pe fiecare dintre noi să
mănânce pâinea şi vinul consacrat. Astfel Isus care a „inventat” imposibilul pentru
a sta cu noi. În acest mod el a ales să fie aproape de discipolii săi în
istorie.
În realitate, nu vrea decât să
fie aproape de noi. Vrea să fie în interiorul discipolilor săi. Pentru noi,
devine mâncare, carne din carnea noastră. Această pâine şi acest vin sunt
alimentele pe care Dumnezeu ni le trimite. Continuă să fie un remediu și un sprijin
pentru viaţa noastră. Ne unește cu Isus pentru a ne face asemenea cu el. Astfel
învăţăm să dorim lucrurile pe care el le dorește. Prin această pâine şi acest
vin, Domnul face să izvorască în noi sentimente de bunătate, afecţiune, iubire
şi iertare.
În numele acestei iubiri, Isus vrea
să împlinească un gest foarte important. Îngenunchează în faţa ucenicilor săi pentru
a le spăla picioarele. Acest gest a fost frecvent la evrei căci existat mult
praf pe drumuri. În timpurile obişnuite, un slujitor era la dispoziția vizitatorului
pentru a face această slujbă. Ceea ce este nou în această evanghelie este că
Isus însuşi se face slujitor. Înţelegem uimirea lui Petru şi refuzul său. Dar
pentru a fi în comuniune de iubire cu Cristos, el trebuie să accepte mărturie
pe care el ne-a lăsat-o.
În lumea noastră de astăzi, există
multe onoruri, prestigiu, putere. Putem scăpa de cei care ne obstrucţionează
sau ne împiedică. Evanghelia din Joia Sfântă ne invită să susținem contrariul
la această orientare. Este porunca lui Dumnezeu însuşi. Spălaţi-vă picioarele
unul altuia, în slujba celor mai slabi, a bolnavilor, a persoanelor care nu au apărare. Acesta este un nou fel de
a trăi.
Iată, deci, aceste două mese: cea
a spălării picioarelor şi cea a Euharistiei. Nu se poate separa liturgia de
slujirea fraternă. Una şi cealaltă sunt implicate în acelaşi elan. Cristos, pe care
îl primim mergând la împărtășanie, ne determină să ne punem în serviciul altora.
El însuşi ne-a dat exemplul. Iubirea sa merge până la darul vieţii sale.
Astăzi, în Biserica Occidentală,
Euharistia pune o serie de întrebări. Asistăm la o drastică diminuare a
numărului sfintelor Liturghii duminicale şi la un declin a numărului de practici
religioase. În altă parte, sfintele Liturghii nu pot să fie celebrate decât în
ascuns. Când Euharistia este în suferință, comunităţile creştine sunt și ele în
suferință. Să nu uităm ceea ce spune Conciliul Vatican al II-lea: „Euharistia
construiește Biserica”.
Experiența este adesea o
invitaţie de a reveni la esențial. Comemorarea ultimei Cine este pentru noi ocazia
de a reveni la izvoarele credinței. În seara zilei de Joia Sfântă, apostolii nu
au înțeles acest discurs. Au trăit un eveniment care le-a tulburat inimile. Nu vor
mai fi ca înainte. Pentru noi creştinii, celebrarea Euharistiei trebuie să fie
în această ordine. Este un eveniment care transformă în profunzime pe acela ce se
lasă spălat pe picioare de Cristos.
Isus își scoate tunica sa primul pentru
a purta straiele de slujitor. Și noi trebuie să ne debarasăm de orgoliul nostru
care ne împiedică să ne alăturăm lui Cristos cu adevărat: este ceea ce ne aduce
aminte, în mod neobosit, papa Francisc: o Biserică săracă în serviciul celor
mai săraci.
Să-i cerem Domnului să așeze în noi
acest spirit al iubirii şi al slujirii pentru a transforma lumea din jurul
nostru. Având întotdeauna prezent în inimile noastre cuvântul Evangheliei: „Isus,
i-a iubit pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârșit”.
(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6763-homelie-du-jeudi-saint-4/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu