Convertire și încredere în Dumnezeu
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 17:30 (26 februarie 2020)
Lecturi: Ioel 2,12-18; 2Corinteni
5,20-6,2; Evanghelia Matei
6,1-6.16-18; lecturi
Omilie
Începem astăzi drumul Postului
Mare cu un gest sugestiv: impunerea cenușii. Este timp de pocăință: să ne
întoarcem la Dumnezeu! „Întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră, cu post,
cu plâns şi cu jale!” (Il 2,12). Sunt
cuvinte pătrunzătoare ale profetului cu care începe liturgia Postului Mare. Nu
este timp de tristețe; este un prețios dar al lui Dumnezeu. Este drumul
Bisericii care durează patruzeci de zile; la capăt este Paştele Domnului. Un
ambient liturgic și penitențial în care este iubirea milostivă a lui Dumnezeu oferit omului.
Prima lectură luată din
profetul Ioel (Ioel 2,12-18)
prezintă un dezastru agricol: seceta și o invazie de lăcuste. Este o ocazia de
a anunța convertirea într-un cadru de liturgie penitențială. „Sfâşiaţi-vă
inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru!” (v. 13). Nu
face aluzie la nici o greșeală concretă. Adevăratul sens al convertirii se face
din toată inima. Două cuvinte intră în joc: „întoarecerea la
Dumnezeu” – pentru că prin păcat s-a îndepărtat de Domnul, și „cu toată inima”
– pentru că această întoarcere nu este interesată sau simulată. Este vorba
despre cuvântul ebraic shub, adică privind
înapoi, întoarcere spre proprii pași; este schimbarea direcției. E o invitație
la convertire a omului întreg, cu toată inima. Este chemat să se ridice, să se
înălțe.
Ce motive oferă profetul pentru convertire? Sunt trei: din partea lui Dumnezeu, din partea rănilor cu care loviseră poporul și al treilea, din partea popoarelor care cunosc Israelul. În termenii Vechiului Testament despre Dumnezeu se zice că el este „milostiv şi îndurător, încet la mânie şi plin de bunătate și se înduioșează de orice nenorocire” (v. 13). Iată motivul speranței! Nimic nu e pierdut, nimic nu e distrus încă: „cine ştie, poate se va întoarce şi va ierta? şi va lăsa după el o binecuvântare!” (v. 14). Profetul pune în discuție pe Dumnezeu însuși. Dezastrul asupra Israelului va fi în ochii popoarelor un spectacol care-l dezonorează pe Dumnezeu și îl face incapabil să-l salveze: „de ce să se spună printre popoare: «Unde este Dumnezeul lor?» (v. 17). Nu-i atât de important nenorocirea sau pedeapsa poporului – mai ales un popor de păcătoși – ci mai degrabă de onoarea lui Dumnezeu care intră în joc. „Domnul este gelos pe ţara lui şi îi este milă de poporul său” (v. 18). Dumnezeu răspunde poporului său promițându-i belșug a tot ce a distrus lăcustele. Să nu uităm că pentru a ajunge aici este nevoie de convertire și încredere în Domnul!
Ce motive oferă profetul pentru convertire? Sunt trei: din partea lui Dumnezeu, din partea rănilor cu care loviseră poporul și al treilea, din partea popoarelor care cunosc Israelul. În termenii Vechiului Testament despre Dumnezeu se zice că el este „milostiv şi îndurător, încet la mânie şi plin de bunătate și se înduioșează de orice nenorocire” (v. 13). Iată motivul speranței! Nimic nu e pierdut, nimic nu e distrus încă: „cine ştie, poate se va întoarce şi va ierta? şi va lăsa după el o binecuvântare!” (v. 14). Profetul pune în discuție pe Dumnezeu însuși. Dezastrul asupra Israelului va fi în ochii popoarelor un spectacol care-l dezonorează pe Dumnezeu și îl face incapabil să-l salveze: „de ce să se spună printre popoare: «Unde este Dumnezeul lor?» (v. 17). Nu-i atât de important nenorocirea sau pedeapsa poporului – mai ales un popor de păcătoși – ci mai degrabă de onoarea lui Dumnezeu care intră în joc. „Domnul este gelos pe ţara lui şi îi este milă de poporul său” (v. 18). Dumnezeu răspunde poporului său promițându-i belșug a tot ce a distrus lăcustele. Să nu uităm că pentru a ajunge aici este nevoie de convertire și încredere în Domnul!
În Scrisoarea către Corintieni (2Cor 5,20-6,2), apostolul Paul ne adresează de a ne lăsa reconciliați cu Dumnezeu: „Vă rugăm pentru Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (v. 20). Căci această reconciliere nu este o inițiativă a noastră. Totul este legat de cuvântul împăcării, care provine de la Tatăl și se manifestă dramatic în persoana lui Isus, care „s-a făcut păcat pentru noi” – el care nu a păcătuit – „pentru ca noi să cunoaştem justificarea lui Dumnezeu” (v. 21). „A justifica” [sādaq în ebraică; în greacă dikaioō] este un termen juridic: „a achita”, „a declara drept”, „îndreptățit”, „neprihănit”, fiind opus cu „a condamna”. Justificarea este acțiunea unui judecător. Paul vorbește despre justificarea păcătoșilor: este un verdict favorabil celui îndreptățit. Apostolul se prezintă ca ambasador a lui Isus: „vă rugăm pentru Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” Paul ne invită să nu refuzăm împăcarea. „Iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii” (v. 2) în care primim milostivirea lui Dumnezeu.
În Evanghelia de astăzi după sfântul Matei (Mt 6,1-6.16-18), Isus ne arată care trebuie să fie atitudinea noastră față de corectitudiniea interioară, oferindu-ne şi mijlocul de a creşte în această purificare de intenţii – intimitatea cu Tatăl: „aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri!” (v. 1). Ne spune care este orientarea Domnului, care nu făcea nimic pentru a fi admirat de oameni, dar trăia în intimitate cu Tatăl său. Evanghelistul Matei ne prezintă trei exemple: pomana, rugăciunea şi postul. Evreii considerau trei pilaștri ai vieţii religioase: pomana, rugăciunea şi postul. Isus arată miezul problemei şi scoate în evidenţă trei tendinţe de a fi admiraţi, adică de a avea o recompensă falsă întrucât e glorie umană, satisfacţie, plăcere. Dacă vă rugați, dacă dați de pomană, dacă postiți nu vă lăudați; dați-i glorie lui Dumnezeu.
Înţelegem acum semnificaţia gestului, impunerea cenuşii, cu care începem drumul nostru de patruzeci de zile spre viață, spre Paşti. Ruperea alianţei cu Dumnezeu din partea omului a avut drept urmare moartea, simbolizată de cenuşa pusă pe cap. Plecându-ne capul, recunoaştem acest adevăr: suntem creaturi destinaţi morţii. Purtăm cenuşa nu pentru a ne proclama sfinţenia ci în semn de recunoaştere că aparținem unei comunitați de păcătoşi care caută convertirea şi reînnoirea.
Să ne ajute Tatăl milostiv!
bibliografia [anul
A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1998; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Doglio C. (https://www.qumran2.net);
Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Garcìa
J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali
e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org);
Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu