„Vă rugăm pentru Cristos: lăsaţi-vă împăcaţi cu
Dumnezeu!” (2Cor 5,20)
Iubiţi fraţi şi surori,
Şi anul acesta
Domnul ne acordă un timp propice pentru a ne pregăti să celebrăm cu inimă
reînnoită marele mister al morţii şi învierii lui Isus, fundamentul vieţii
creştine personale şi comunitare. La acest mister trebuie să ne întoarcem
încontinuu, cu mintea şi cu inima. De fapt, el nu încetează să crească în noi
în măsura în care ne lăsăm implicaţi de dinamismul său spiritual şi aderăm la
el cu un răspuns liber şi generos.
1. Misterul
pascal, fundament al convertirii
Bucuria
creştinului izvorăşte din ascultarea şi din primirea Veştii celei Bune a morţii
şi învierii lui Isus: kerygma. Ea rezumă misterul unei iubiri „aşa de
reale, aşa de adevărate, aşa de concrete, încât ne oferă o relaţie plină de
dialog sincer şi rodnic” (Exortaţia apostolică Christus vivit, 117).
Cine crede în această vestire respinge minciuna conform căreia viaţa noastră ar
fi generată de noi înşine, în timp ce, în realitate, ea se naşte din iubirea
lui Dumnezeu Tatăl, din voinţa sa de a da viaţa din belşug (cf. In
10,10). În schimb, dacă se dă ascultare glasului convingător al „tatălui
minciunii” (cf. In 8,45), se riscă prăbuşirea în prăpastia nonsensului,
experimentând iadul deja aici, pe pământ, aşa cum mărturisesc, din păcate,
multe evenimente dramatice din experienţa umană personală şi colectivă.
De aceea, în
acest Post Mare 2020 aş vrea să extind la fiecare creştin ceea ce am scris deja
tinerilor în Exortaţia apostolică Christus vivit: „Priveşte braţele
deschise ale lui Isus răstignit, lasă-te mântuit mereu din nou. Şi când te
apropii pentru a mărturisi păcatele tale, să crezi cu fermitate în milostivirea
sa care te eliberează de vină. Contemplă sângele său vărsat cu atâta afect şi
lasă-te purificat de el. Astfel te vei putea renaşte mereu din nou” (nr. 123).
Paştele lui Isus nu este un eveniment din trecut: prin puterea Duhului Sfânt
este mereu actual şi ne permite să privim şi să atingem cu credinţă trupul lui
Cristos în atâţia suferinzi.
2. Urgenţa
convertirii
Este salutar a
contempla mai profund misterul pascal, graţie căruia ne-a fost dăruită
milostivirea lui Dumnezeu. De fapt, experienţa milostivirii este posibilă numai
într-un „faţă către faţă” cu Domnul răstignit şi înviat, „care m-a iubit şi s-a
dat pentru mine” (Gal 2,20). Un dialog inimă către inimă, de la prieten
la prieten. Iată de ce rugăciunea este atât de importantă în timpul Postului
Mare. Înainte de a fi o obligaţie, ea exprimă exigenţa de a corespunde iubirii
lui Dumnezeu, care mereu ne precedă şi ne susţine. De fapt, creştinul se roagă
având conştiinţa că este iubit fără vrednicie. Rugăciunea va putea asuma forme
diferite, însă ceea ce contează cu adevărat în ochii lui Dumnezeu este ca ea să
sape în noi, ajungând să cresteze împietrirea inimii noastre, pentru a o
converti tot mai mult la el şi la voinţa sa.
De aceea, în
acest timp potrivit, să ne lăsăm conduşi precum Israelul în pustiu (cf. Os
2,16), aşa încât să putem asculta, în sfârşit, glasul Mirelui nostru, lăsându-l
să răsune în noi cu profunzime şi disponibilitate mai mare. Cu cât ne vom lăsa
implicaţi de Cuvântul său, cu atât vom reuşi să experimentăm milostivirea sa
gratuită faţă de noi. De aceea, să nu lăsăm să treacă în zadar acest timp de
har, în iluzia îngâmfată că noi suntem stăpânii timpurilor şi modurilor
convertirii noastre la el.
3. Voinţa
pasionată a lui Dumnezeu de a dialoga cu fiii săi
Faptul că Domnul
ne oferă încă o dată un timp potrivit pentru convertirea noastră nu trebuie
să-l considerăm niciodată ca sigur. Această nouă oportunitate ar trebui să
trezească în noi un sentiment de recunoştinţă şi să ne zdruncine din toropeala
noastră. În pofida prezenţei - uneori chiar dramatice - a răului în viaţa
noastră, ca şi în cea a Bisericii şi a lumii, acest spaţiu oferit schimbării
direcţiei exprimă voinţa tenace a lui Dumnezeu de a nu întrerupe dialogul de
mântuire cu noi. În Isus cel răstignit, pe care „Dumnezeu l-a făcut păcat de
dragul nostru” (2Cor 5,21), această voinţă a ajuns la punctul de a face
să cadă asupra Fiului său toate păcatele noastre, până acolo de „a-l pune pe
Dumnezeu împotriva lui Dumnezeu”, cum a spus papa Benedict al XVI-lea
(Enciclica Deus caritas est, 12). De fapt, Dumnezeu îi iubeşte şi pe
duşmanii săi (cf. Mt 5,43-48).
Dialogul pe care
Dumnezeu vrea să-l creeze cu fiecare om, prin misterul pascal al Fiului său, nu
este ca acela atribuit locuitorilor din Atena, care „nu-şi petreceau timpul cu
nimic altceva decât vorbind sau ascultând ceva nou” (Fap 17,21). Acest
tip de sporovăială, dictată de curiozitate goală şi superficială,
caracterizează mondenitatea din toate timpurile, iar în zilele noastre se poate
strecura şi într-o folosire derutantă a mijloacelor de comunicare.
4. O bogăţie
de împărtăşit, nu de acumulat numai pentru sine
A pune misterul
pascal în centrul vieţii înseamnă a simţi compătimire faţă de rănile lui
Cristos răstignit prezente în multele victime nevinovate ale războaielor, ale
samavolniciilor împotriva vieţii, de la cel care trebuie să se nască până la
bătrân, ale multiplelor forme de violenţă, ale dezastrelor ambientale, ale
distribuirii inegale a bunurilor pământului, ale traficului de fiinţe umane în
toate formele sale şi ale setei neînfrânate de câştig, care este o formă de
idolatrie.
Şi astăzi este
important a chema bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă la împărtăşirea propriilor
bunuri cu cei mai nevoiaşi prin pomană, ca formă de participare personală la
edificarea unei lumi mai drepte. Împărtăşirea în caritate îl face pe om mai
uman; acumularea riscă să-l urâţească, închizându-l în propriul egoism. Putem
şi trebuie să mergem şi mai departe, luând în considerare dimensiunile
structurale ale economiei. Pentru acest motiv, în Postul Mare din 2020, de la
26 la 28 martie, am convocat la Assisi tineri economişti, întreprinzători şi change-makers,
cu obiectivul de a contribui la schiţarea unei economii mai drepte şi inclusive
decât cea actuală. Aşa cum a repetat de mai multe ori magisteriul Bisericii,
politica este o formă eminentă de caritate (cf. Pius al XI-lea, Discurs la
FUCI, 18 decembrie 1927). La fel va fi faptul de a se ocupa de economie tot
cu acest spirit evanghelic, care este spiritul Fericirilor.
Invoc mijlocirea
Mariei preasfinte asupra următorului Post Mare, pentru ca să primim apelul de a
ne lăsa împăcaţi cu Dumnezeu, să ne îndreptăm privirea inimii spre misterul
pascal şi să ne convertim la un dialog deschis şi sincer cu Dumnezeu. În acest
mod vom putea deveni ceea ce Cristos spune despre discipolii săi: sare a
pământului şi lumină a lumii (cf. Mt 5,13-14).
Roma, la „Sfântul Ioan din Lateran”, 7 octombrie 2019. Comemorarea Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului
Franciscus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu