pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (19 ianuarie 2020)
Lecturi: Isaia 49,3.5-6; 1Corinteni
1,1-3; Evanghelia Ioan
1,29-34; lecturiOmilie
De o săptămână am intrat într-o
nouă perioadă liturgică: „timpul de peste an”. Culoarea hainelor liturgice este
verde. Înainte era alb sau auriu: în „timpul Crăciunului” exprimau bucuria naşterii
Domnului. Acum, verdele este simbolul speranţei. În „timpul de peste an”
medităm învățăturile și exemplele luminoase din viața și activitatea publică a
lui Isus. În duminicile de „peste an” îl ascultăm pe evanghelistul Matei, în
principal. Începem prin a ne întreba: pentru
noi cine este Isus? Vom asculta răspunsul lui Ioan Botezătorul:
este „Mielul lui Dumnezeu” care
ridică păcatul lumii. Isus iartă păcatul omenirii.
Prima lectură din cartea profetul
Isaia (Is 49,3.5-6)
este al doilea „cântec al slujitorului lui Dumnezeu” [în ebraică ‘ebed
’Adonaj] în care Domnul îi
răspunde servitorului: „tu eşti slujitorul meu, Israel; în tine mă voi
glorifica!” (v. 3). Este chemat de
Domnul. Reprezintă micul rest din Israel. Acest slujitor va fi lumină
pentru toate popoare, purtând mântuirea până la extrem. Această misiune
comportă oboseală, suferință, moarte, dar Dumnezeu nu l-a abandonat, ci este cu
el în momentul suferinței. Domnul l-a ales pe Israel nu pentru puterea sa, nici
pentru meritele sale, dar din iubire gratuită: „aşa vorbeşte Domnul, cel care
m-a plăsmuit în sânul mamei ca să fiu slujitorul lui, ca să-l întorc pe Iacob
şi să-l adun pe Israel. De aceea am fost preţuit în ochii Domnului şi Dumnezeul
meu este puterea mea” (v. 5). „Slujitorul
Domnului” a fost plasmat din sânul matern și i-a fost încredințată o misiune
universală care cuprinde toate popoarele, întreaga omenire. „Te-am pus lumină
pentru popoare, ca să fie mântuirea mea până la marginile pământului” (v. 6). Toți
– chiar cei mai umili şi dispreţuiți dintre oameni – sunt conduși să
descoperi că ei sunt de mare preț în ochii lui Dumnezeu.
Botezul lui Isus în Iordan, cu
darul Duhului Sfânt, înseamnă începutul acestei misiuni. Sunt imagini profetice
care, cu venirea lui Isus, încetează să mai fie obscure. În Cristos se află „lumina
lumii” (Mt 5,14). Știm că prima
Biserica regăsește în cuvintele profetului descrierea „Slujitorului lui
Dumnezeu”, a lui Isus Cristos. El contează pe noi: să-i fim purtătorii speranţei
luminii în întreaga lume. Este un mesaj de speranţă pentru cei de astăzi și din
toate timpurile.
Cu duminica de astăzi începem lectura
continuă a primei Scrisori către
Corintieni (1Cor 1,1-3), care vor
dura șapte duminici. Scrisă la Efes prin anul 56, subliniază chemarea Domnului la
sfințenie la „cea mai iubită «parohie» a lui Paul”, cum spunea cardinal Gianfranco
Ravasi. Apostolul a întemeiat comunitatea din Corint în anul 51 și a mai rămas
acolo un an și jumătate, până la întoarcerea la Ierusalim. În salutul
inițial, numește „Biserica lui
Dumnezeu” din Corint: „Paul, chemat să fie apostol al lui Cristos Isus
[…] către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint” (v.1-2). Apostolul salută
într-o formulă: „har”, în greacă,
și, în limba ebraică, „pace” [shalom] – „har vouă şi pace de la
Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!” (v. 3). Printre corintieni
se găsesc oameni simpli, de rând, pe care lumea îi dispreţuiește, dar sunt
conduși să descopere că Cristos a venit pentru toţi. Prezintă comunitatea din
Corint ca „sfântă”, consacrată la slujire, unindu-i pe credincioși cu persoana
lui Isus, care i-a chemat la sfințenie, inclusiv pe cei care au căzut foarte
mult. Noi toți avem o chemare asemănătoare. Prin har și pace suntem lumină
pentru fraţii noștri şi martori ai mântuirii lui Cristos.
Evanghelia după Ioan (In 1,29-34) ni-l arată pe Isus venind către Ioan care îl
descrie ca pe „mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. Botezătorul îl
proclamă „Mesia” slujindu-se de imaginea mielului, mult mai familiar pentru
evrei. Spune că peste el s-a coborât Duhul și îl mărturisește că „este Fiul lui
Dumnezeu”. Textul evanghelic prezintă discret o privire asupra experienței
spirituale a lui Ioan Botezătorul în legătură cu cunoașterea identității
profunde a lui Isus: „Eu nu-l cunoşteam, dar am venit să botez cu apă, ca, prin
aceasta, el să fie făcut cunoscut lui Israel»” (v. 31). Ascultarea Cuvântului,
viziunea Duhului, mărturia vieții: este drumul cunoașterii lui Dumnezeu și Isus Cristos, „Slujitorul” ascultător, nu dominator tiranic. Este mielul
inocent.
De ce este numit „mielul”? Cuvântul
„miel”, în limba curentă, exprimă nevinovăție, blândețe, candoare, neputință. Simbologia
micului animal își găsește rădăcini în Vechiul Testament. Sacrificiul mieilor
avea un rol important în viața religioasă a lui Israel: este ritul zilnic
celebrat în templul din Ierusalim [Ex
29,38-42]; este sacrificiul anual pascal: memorialul alianței și eliberării din
sclavia egipteană. În ambele cazuri de practică religioasă se perpetua
semnificația ritualului: Israel sacrifica, adică a face sacru, un bun al său
pentru a intra în relație cu Dumnezeu.
Fără îndoială, în Evanghelia lui
Ioan, Isus este prezentat ca miel pascal în relatarea pătimirii (In 18,28; 19,14.31-36). Mielul lui
Dumnezeu este jertfa iubirii Tatălui pentru omenire. Pentru om Dumnezeu
sacrifică pe Fiul său. Își dă viața proprie pentru frații săi. Mielul este
imaginea unei ascultări şi a unei iubiri care merg până la cruce. Mielul este chipul
„Slujitorului lui Dumnezeu”, despre care vorbește profetul Isaia [în prima
lectură], care ia asupra sa – ridicând – păcatul poporului. Verbul pe care îl
foloseşte evanghelistul Ioan înseamnă: „a purta”, „a lua pe spatele său” şi, totodată, „a şterge”, „a distruge”. Cristos ia asupra sa toate păcatele
lumii ca să ne elibereze.
De fiecare dată când celebrăm
Euharistia, noi îl rugăm pe Domnul folosind cuvintele lui Ioan Botezătorul:
„Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” Atunci când preotul
vă arată pâinea euharistică, hostia consacrată, foloseşte aceleaşi cuvinte
pentru a-l prezenta pe Domnul: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu, iată-l pe acela
care ridică păcatul lumii!” Celebrând Euharistia în această duminică ne este
dat Mielul care ridică păcatul lumii. Suntem invitaţi să privim cu credinţă la
Mielul lui Dumnezeu, să ne fixăm privirea de credinţă asupra lui. La terminarea
liturghiei, când preotul spune: „Liturghia
s-a sfârşit. Mergeţi în pace!”, va pleca fiecare la casa sa, la
munca sa. Dar dacă aţi privi cu atenție de credinţă pe Mielul lui Dumnezeu v-ați
da seama că Isus iartă păcatul lumii, aţi devenit lumină a lui Cristos, aţi fi
cu adevărat lumină a lumii, datorită milostivirii Domnului.
bibliografia [anul
A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1998; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro); Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it);
Marchioni G., Echi della parola di
Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org);
Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu