† Botezul Domnului [A]: Isus în rând cu păcătoșii [12 ianuarie 2020]

Botezul lui Isus - de Carl Heinrich Bloch.

 Isus în rând cu păcătoșii

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (12 ianuarie 2020)          

Lecturi: Isaia 42,1-4.6-7; Faptele Apostolilor 10,34-38; Evanghelia Matei 3,13-17; lecturi

Omilie

Se termină „timpul Crăciunului”; mâine vom începe „timpul de peste an”. „Manifestarea Domnului” [în grecește epifania], liturgic, se dezvoltă în trei episoade evanghelice: adorarea magilor, botezul lui Isus și primul „semn” făcut în Cana Galileei. Astăzi celebrăm Botezul Domnului în Iordan. Este un mare şi profund mister. În botez, Isus a realizat profeția lui Isaia despre „slujitorul lui Dumnezeu” [din prima lectură]. Sfântul Petru proclamă că Isus a fost consacrat „Cristos” de Duhul Sfânt [în lectura a doua]. La botez, când Isus și-a început activitatea în public, Tatăl îl recunoaște ca Fiul său preaiubit și îl unge cu Duhul Sfânt [în evanghelie]. Și noi suntem fiii lui Dumnezeu...

În prima lectură luată din cartea lui Isaia (Is 42,1-4.6-7) [mai exact al „Doilea Isaia”], intră în scenă un personaj plin de mister pe care autorul îl numeşte „Slujitorul lui Dumnezeu [în ebraică ‘ebed ’Adonaj]: este servitorul Domnului, chemat să împlinească cu fidelitate misiunea încredințată. El nu va avea arme, dar va triumfa dreptatea între oameni. În textul de astăzi – din primul „cântec” – Dumnezeu l-a chemat pe slujitorul său și l-a umplut cu daruri, în special, darul Duhului. „Eu, Domnul, te-am chemat […] şi te-am luat de mână” (v. 6) pentru a face o „alianţă pentru popor şi lumină pentru neamuri, să deschizi ochii celor orbi, să-i scoţi din închisoare pe cei captivi şi din temniţă, pe cei care locuiesc în întuneric” (v. 6-7). El este hărăzit să facă dreptate între popoare, să biruie „dreptatea lui Dumnezeu” în lume. Pentru că „Duhul este asupra lui” el este puternic, dar nu cu gălăgie, nici cu violență. „Trestia frântă nu o va rupe şi fitilul fumegând nu-l va stinge” (v. 3). Se comportă în mod neaşteptat: nu se va impune cu forţa, cu ameninţări la adresa celor care nu se supun dispoziţiilor sale. Nu va striga, nici nu va ridica glasul cum fac regii atunci când proclamă programele lor. Nici nu va condamna pe nimeni. Recuperează pe cel care a greşit, în loc să-l distrugă, reconstruiește cu răbdare pe cel care merge spre ruină. Va fi lumina distrugând întunericul și orbirea inimii. „Lumină”, adică izvor de claritate și de adevăr pentru toate neamurile pământului. Acesta e „slujitorul lui Dumnezeu!” Textul este plasat în cartea profetului Isaia cu circa 500 ani înainte de Cristos. Ceea ce ne interesează este că primii creştini au recunoscut imediat imaginea lui Isus, „slujitorul suferind al lui Dumnezeu”.

În a doua lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 10,34-38), apostolul Petru anunță evanghelia în casa lui Corneliu, un centurion păgân, după ce a fost instruit într-o viziune cu „animalele necurate” (Fap 10,10-16), să înțeleagă și să accepte că separatismul iudaic s-a sfârșit și că privilegiile lui Israel au încetat. Toți sunt egali în fața lui Dumnezeu. Sosit la Cezarea maritimă, după ezitările de a nu merge la păgâni, iată că „acum înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice neam, cel care se teme de el şi face dreptatea îi este plăcut” (v. 34-35). Petru începe cu o constatare: Dumnezeu nu face deosebire între persoane, nu face distincţii între popoare. Pe această bază el anunţă evanghelia şi la păgâni, căci evanghelia este „pentru toți”, trebuie vestită lumii întregi. Toţi sunt chemaţi, fără deosebire, la mântuire pentru că el este Domnul [Kýrios] tuturor chiar și al păgânilor. „Voi ştiţi ceea ce s-a petrecut în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a predicat Ioan: cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt şi cu putere” (v. 37-38). Isus este „uns cu Duhul Sfânt”. În limba greacă, constituit ca „Cristos”, adică „pus” de o parte de Dumnezeu atât pentru Israel cât și pentru păgâni. Sunt evocate botezul lui Ioan, botezul lui Isus, botezul lui Corneliu – reprezentantul păgânilor – și botezul nostru, în care suntem consacrați prin Duhul Sfânt spre a fi familia lui Dumnezeu – o mare familie deschisă la toți oamenii.

În Evanghelie (Mt 3,13-17), sfântul Matei spune: „a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el” (v. 13). Evanghelistul subliniază refuzul lui Ioan de a-l boteza: „Ioan încerca să-l oprească, spunându-i: «Eu am nevoie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine?»” (v. 14). Botezul lui Ioan, pe care îl primeşte Isus, era un gest de pocăinţă care exprima hotărârea celui care îl primea de a se converti. Botezul este, înainte de toate, rodul unei alegeri. Matei nu se limitează să noteze călătoria lui Isus, dar, ne zice, că drumul acesta răspundea unei decizii clare din partea lui Cristos. Isus, cu acest gest, voind să fie botezat de Ioan, împlinește ciocnirea a două voințe. Evanghelistul pune două concepții despre mesianitate: aceea a lui Ioan Botezătorul care gândea că Mesia este un judecător sever, separând drepții de păcătoși; și aceea a lui Isus care subliniază aspectul milostivirii. Vine să se boteze cu păcătoșii. Aici descoperim dimensiune profundă şi răvăşitoare a acestui eveniment: cu botezul său, Isus începe solidaritatea totală cu fiecare dintre noi – împărtăşirea condiţiei noastre de păcat. El care nu a făcut păcat, se face părtaş de destinul nostru de păcătoşi; el nu vrea să se deosebească cu nimic, nu se separă de noi, păcătoşii. Este mod cutremurător al Domnului de a intra în istoria noastră de păcat. Cunoscând aceasta, apare imediat o întrebare izvorâtă din uimirea pe care a avut-o Ioan Botezătorul când l-a văzut în faţa sa pe Isus: „Eu am nevoie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine?”

În Iordan se realizează profeția lui Isaia. „Lasă acum, căci aşa se cuvine, ca noi să împlinim toată dreptatea!” (v. 15) – îi răspunde Isus.  „Lasă acum!” Matei ne prezintă un eveniment de ascultare reciprocă între Isus și Ioan. Este ceva extraordinar în întâlnirea aceasta. Ioan ascultă de Isus, făcând nu ceea ce ar fi voit să facă. Isus ascultă de Ioan supunându-se botezului său. Ioan rămâne luat prin surprindere de Cristos, dar, apoi, se apleacă în fața voinței lui Dumnezeu, cum ar fi trebuit să facă întreg Israelul și cum ar trebui să facă fiecare om: să abandoneze propria lui concepție pentru a accepta pe aceea a lui Dumnezeu. Și încă doi termeni dragi primului evanghelist: „împlinirea” și „dreptatea”. „A împlini” – este proiectul divin la care Isus se atașează cu iubire și în mod liber. Termenul „dreptate” este specific sfântului  Matei: „dreptatea” pe care Cristos a venit să o realizeze este conformă voinței lui Dumnezeu.

Atunci Ioan „l-a lăsat”. Urmează botezul lui Isus: cerurile s-au deschis, apare viziunea [coborârea Duhului] și vocea divină. Îndată ce a fost botezat „iată că s-au deschis cerurile şi l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi venind deasupra lui!” (v. 16). Isus a primit pe Duhul Sfânt. Începe drumul spre libertate și spre împlinirea „dreptății”. Glasul din cer proclamă: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea!” (v. 17). Dumnezeu declară că Isus este slujitorul său despre care vorbește profetul. El este trimis să instaureze „dreptatea” în lume. Misiunea Domnului are scopul să unească cerul cu pământul, pe oameni cu Dumnezeu. Pentru a duce la îndeplinire această promisiune, Isus îşi va da viaţa…

Acceptăm noi mărturia Tatălui cu privire la Fiul său? Dar cu privire la fiii săi?... 

Celebrând astăzi Botezul Domnului, să ne însuşim şi noi rugăciunea cu care vom încheia sfânta Liturghie: „dă-ne harul să-l ascultăm cu credinţă pe Fiul tău unul-născut, ca să ne numim şi să fim cu adevărat fiii tăi”. Aşa să fie!

---

bibliografia [anul A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro);  Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).

---