 |
| „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni!” (Mt 4,19). |
Să nu
lăsăm Biblia pradă pulberii rafturilor unei bibliotecii
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (26 ianuarie 2020)
Lecturi: Isaia 8,23b-9,3; 1Corinteni
1,10-13.17; Evanghelia Matei
4,12-23; lecturi
Omilie
Să nu lăsăm Biblia pradă pulberii
rafturilor unei bibliotecii, căci Domnul este „lumină” pentru pașii noștri, dă sens
vieții noastre, pentru că oriunde există lumină viața omului nu
este spre moarte, ci spre înviere. Mesajul lui Cristos este că Dumnezeu se face
vecin cu oamenii, nu în templul somptuos din Ierusalim, dar acolo unde cineva primește anunțul nemaiauzit a Domnului – Dumnezeu-cu-noi. În duminica de
astăzi, totul începe de la marginea Galileei: punct de frontieră geografic și
teologic. Populația era amestecată, aproape păgână; era considerată ca
periferie a țării promise și locuitorii săi sunt la limita poporului lui
Dumnezeu. Dar Isus își începe misiunea chiar din locul acesta: vine să șteargă
frontierele.
Sunt evocate două triburi, din
cele douăsprezece ale lui Israel, cel a lui Zabulon și Neftali. Dar este
pomenit și drumul mării și Galileea neamurilor, de profetul Isaia și de
evanghelie. O regiune devastată de războaie. Sunt locuite de oameni afundați în
întuneric. Profetul face aluzie la cucerirea în anul 732 î. C. de către
imperiul asirian [de Tiglat-Pileser al III-ale (745-727 î. C.)] a celor trei
provincii ale lui Israel: Galileea (cu orașul antic Meghido, pe drumul
comercial Via Maris [„Drumul Mării”
care lega Siria de Egipt, fiind situat în depresiunea Jesreel, în Palestina de
Nord]), Galaad (din Transiordania) și Dor (coasta palestiniană). Atunci au început
„întunericul”, durerea, suferința și rușinea. Câmpia fertilă a Galileei, ţara
lui Zabulon şi Neftali, a fost ocupată de asirieni.
În lectură întâia profetului
Isaia (Is 8,23b-9,3) vestește
nașterea copilului de viță regală – regele Mesia – purtătorul păcii, al
bucuriei și al prosperității, în opoziție cu întunericul ocupării Asiriei. Este
un dar a lui Dumnezeu care va domni purtând pacea și eliberarea. Acțiunea sa
începe plecând chiar din regiunile din nordul țării, triburile lui Zabulon
și Neftali, ce au fost umilite de către asirieni în invazia lor. A
fost o deportare teribilă… Acest pământ devine impur: „Galileea neamurilor”, adică „ținutul
păgânilor”. Ei, tocmai „poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare,
peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină” (v. 1). Profetul
anunţă o lumină mare intrând în istoria acestor teritorii de graniță. Dumnezeu
pregătește mântuirea. „În cele din urmă, va aduce glorie pe drumul mării,
dincolo de Iordan, Galileea neamurilor” (v. 23). Lumină și bucurie! Lumina
eliberării, șterge „întunericul” –
simbol al nimicului și al morții (vezi Geneză 3), al nefericirii și al oprimării – și astfel începe o nouă creație dominată de
bucurie. Lumina este simbolul mântuirii, al răsăritului soarelui și în
mentalitatea timpului venirea unui rege. Se va împlini în mod real cu Isus
Cristos: el ne va elibera! Va fi cuprinsă de bucurie țara și lumea întreagă.
Scriindu-le corintienilor (1Cor
1,10-13.17),
apostolul Paul le amintește de chemarea sa pentru a predica „evanghelia, nu cu
înţelepciunea cuvântului, ca nu cumva să fie zadarnică crucea lui Cristos” (v.
17). Un ambient dificil pentru Biserica din Corint și pentru predicarea
evangheliei și pentru viața noilor creștini. O problemă foarte serioasă. Paul a
venit pentru că a aflat de la familia Cloei – nişte comercianţi originari din
Corint, care se găseau în portul Efes unde trăia Paul – că această comunitate
creştină [din Corint] era divizată. În loc să se dăruiască Domnului, rămâne în
mlaștina egoismului, a orgoliului și a puterii. Se ceartă între ei, fac partide.
Comunitatea este fărâmițată. „Spun aceasta pentru că fiecare dintre voi zice:
«Eu sunt al lui Paul», «Eu sunt al lui Apolo», «Eu sunt al lui Chefa»” (v. 12).
Iar alţii refuză intermediarii şi spun că aparţin direct lui Cristos. Paul
reacţionează contra diviziunilor care dezbină Biserica din Corint, invitându-i
să fie uniţi, pentru că ei au fost mântuiţi de păcat prin predicarea
evangheliei şi prin crucea lui Cristos. Un singur „Domn” [în greacă Kyrios] i-a trimis pe Apolo, pe Paul, pe
Petru. Nu Paul este mântuitorul corintenilor, nu Apolo a fost crucificat, nu Petru
este cel în numele căruia au fost botezaţi. Isus a fost răstignit și a înviat
pentru toți. Discipolii trebuie să se unească în credință. Cristos singur este
adevărata lumină care permite să ieșim din întunericul nostru. Diviziunile
între creştini rămân întotdeauna semn împotrivă unității credinței. Paul
reacționează cerând întoarcerea la autenticitatea chemării creștine.
Cu evanghelia de astăzi, sfântul
Matei ne relatează începutul activităţii publice a lui Isus Cristos (Mt 4,12-23), amintind profeţia ce anunţă apariţia unei mari lumini
care avea să strălucească în Galileea. Pe evanghelist îl interesează un
amănunt biblic: oraşul Cafarnaum, ce se află pe pământul vechilor triburi ale
lui Zabulon şi Neftali, ce se află pe drumul de lângă mare, dincolo de Iordan
în „Galileea neamurilor”: aici locuia poporul care umbla în întuneric. Însă a
văzut o lumină mare.
Cristos își începe propria
activitate de „rabi”, ca profet. „Auzind că Ioan a fost dat să fie închis, Isus
a plecat în Galileea” (v. 12). Se retrage în Galileea după ce a fost botezat și
ispitit de diavol (Mt 3,13-4,11).
Aici meditează asupra evenimentului arestării lui Ioan Botezătorul. Înţelege că
a venit ceasul să-și înceapă slujirea. Părăsind Nazaretul, vine să locuiască în
Cafarnaum, lângă mare, în ţinutul lui Zabulon şi Neftali. Pornește din regiunea
periferică, din „Galileea neamurilor”,
disprețuită și contaminată de păgânism. Așadar, în acest loc acoperit de
ruşine, Isus a început prima sa predică. Totul începe departe de Ierusalim. A
început „să predice şi să spună: „Convertiţi-vă: s-a apropiat împărăţia
cerurilor!” (v. 17). Este venirea împărăției, anunțul darului bucuriei, indică
vecinătatea lui Dumnezeu care deschide un mod nou de a înțelege viața ca darul Domnului
în comuniunea fraților și surorilor. Este darul care vine de la Dumnezeu Tatăl:
este darul vecinătății. Dar și un imperativul moral: „convertiți-vă!” Schimbaţi-vă
viața!
Anunțul este cuprins în scurta predică; se numește kerigmă, adică
„vestire”, „mesaj”; un mesaj îndreptat către toți oamenii de bunăvoință. „S-a
apropiat de voi Dumnezeu: convertiţi-vă!” Mai întâi este Dumnezeu [„împărăţia
cerurilor”], adică proiectul pe care Domnul vrea să-l realizeze prin Isus în
lume și în istorie. Omul trebuie mai întâi să se convertească, să-și schimbe
mentalitatea, perspectiva, conform semnificației verbului grec folosit de
evanghelie. Este propunerea lui Isus…
În timp ce Isus merge de-a lungul
Mării Galileei, îşi fixează privirea asupra fraţilor: Petru şi Andrei precum
Iacob şi Ioan, ocupaţi cu pescuitul. Lor le adresează un cuvânt autoritar: „Veniţi
după mine şi vă voi face pescari de oameni!” (v. 19). „Urmaţi-mă!” Sunt oamenii
de rând, simpli pescari…
Această scenă este de o
sobrietate simplă. Nimic extraordinar. Primul „act” al lui Isus, după evanghelistul
Matei, nu este o minune, ci o „chemare”. Iată modul concret în care împărăţia
devine aproape de oameni: le luminează dându-le puterea de a lăsa toate în urmă și
de a merge după Domnul. Înseamnă că Isus a năvălit cu putere în istoria
oamenilor. Acum „timpul s-a împlinit!” În el este „lumină”. Chiar de acolo se răspândeşte „lumina”: lumina lui Cristos.
În fiecare duminică, auzim chemarea lui Isus, ascultăm vestirea împărăției în
litugie. Trebuie să înțelegem urgența acestei chemări. Să nu lăsăm Biblia pradă
pulberii rafturilor unei bibliotecii… Să o luăm cu noi, căci este lumină pentru
pașii noștri…
bibliografia [anul
A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1998; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Doglio C. (https://www.qumran2.net);
Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Garcìa
J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali
e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org);
Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu