sâmbătă, 10 februarie 2018

† Duminica a 6-a de peste an (B): Suferința și milostivirea [11 februarie 2018]

Isus vindecă un lepros (Mc 1,40-45).
Suferința și milostivirea
pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (11 februarie 2018)


Lecturi: Leviticului 13,1-2.45-46; 1Corinteni 10,31-33; 11,1; Evanghelia Marcu 1,40-45.
 
Evanghelia Marcu 1,40-45: În acel timp, a venit la Isus un lepros, care, rugându-l şi îngenunchind, i-a spus: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi”. Lui Isus i s-a făcut milă şi, întinzând mâna, l-a atins şi i-a spus: „Vreau, curăţă-te!” Şi îndată lepra l-a părăsit şi a fost curăţat. Atunci, avertizându-l, l-a trimis afară, spunându-i: „Vezi să nu spui nimănui nimic, dar mergi, arată-te preotului şi adu pentru curăţarea ta cele poruncite de Moise ca mărturie pentru ei!” Însă el, ieşind, a început să proclame tuturor şi să răspândească vestea, aşa încât Isus nu mai putea să intre în cetate în văzul lumii, ci stătea afară, în locuri pustii. Şi veneau la el de pretutindeni.



Omilie



În această duminică, Isus dă dovadă de milostivire față de suferința umană. Este trimis de Dumnezeu să elibereze din sclavie pe orice om.



Cuvântul lui Dumnezeu vine propus din Cartea Leviticului (Lev 13,1-2.45-46): este un manual liturgic al preoției levitice; este o introducere la Evanghelia lui Marcu unde Isus vindecă un lepros. Nu este prea mult citată această carte. Nu vom putea să înțelegem importanța acestui miracol dacă nu vom cunoaștem contextul la care Cristos face apel, căci prescriile Legii din Levitic privesc leproșii din toate timpurile. Termenul ebraic – negàh, în românește „a lovi” – indică lepra: un sinonim cu o „lovitură” cu care Dumnezeu lovește pe păcătos. Prezintă o boală nimicitoare: lepra care distruge persoana umană. Trăiește leprosul, dar nu există. Nu are chip, căci trebuie să-și acopere fața. Nu are voce, trebuind să strige pentru a se îndepărta; este de neatins; trebuie să se ascundă pentru ca să nu se vadă. Este un blestemat. Cartea lui Iob definește lepra ca „întâiul născut al morții” (Iob 18,13). Este boala cauzatoare de moarte și este cea mai gravă formă de impuritate fizică pe care o poate suferi omul. „El să locuiască singur; locuinţa lui să fie în afara taberei!” (v. 46). Legislația Leviticului apare fără îndoială exagerată și crudă. La început este o măsură sanitară. Este exclus din viața comunității. Separat de lume, viața lui coboară în mormânt. Aceasta este problema omului: exclus de la comuniunea cu Dumnezeu şi cu oamenii, este lipsit de posibilitatea de a aduce jertfă Domnului. În tradiţia biblică, această boală va ajunge să aibă o semnificaţie religioasă şi morală. Leproşii erau supuşi judecăţii şi controlului preoţilor. Vindecarea leprei era un fapt mişcător, care era considerat ca o înviere din morţi, privit ca pe o minune. Chiar şi în acest caz se cerea intervenţia preotului levit pentru ca să constate faptul că este sănătos şi să-i dea o semnificaţie cultuală, prin oferirea unei jertfe aduse lui Dumnezeu (cf. Lev 14,1-13; Mc 1,44).




Atunci vom putea să dăm glorie lui Dumnezeu, nu numai la Liturghie, dar în tot ce facem: „fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, toate să le faceţi spre gloria lui Dumnezeu!” (v. 31). Este răspunsul dat de apostolul Paul la problemele ridicate de creștinii din Corint (1Cor 10,31-33; 11,1): este permis sau nu a mânca carne oferită idolilor? După ce a afirmat că nu există idoli (1Cor 8,4), apostolul invită să mergem dincolo de distincția „permis” și „oprit”, inspirându-se din comportamentul carității și deci din preocuparea reală a adevăratului bine a aproapelui. Paul îndeamnă să trăim simplu: să dăm glorie lui Dumnezeu: „să fiţi fără vină înaintea iudeilor, a grecilor şi a Bisericii lui Dumnezeu” (v. 32), adică să nu fie obstacole nici pentru convertirea iudeilor și a păgânilor; interesul să fie pentru oameni spre a le purta mântuirea lui Cristos. Concluzia lui Paul este clară: nu trăiți pentru sine ci pentru alții: „Fiţi imitatorii mei aşa cum eu sunt al lui Cristos!” (v. 1). Astfel veți da glorie lui Dumnezeu și creștere Bisericii prin milostivirea Domnului.

Evanghelia de astăzi după sfântul Marcu (Mc 1,40-45) povestește despre vindecarea unui lepros. Lepra sau boala lui Hansen îi mutilează trupul şi îi desfigurează faţa omului. Istoricul Joseph Flavius – care a trăit în timpul când se redactau evangheliile – a scris că bolnavii de lepră „erau socotiţi întru totul asemenea cadavrelor” (Antichităţi iudaice III,11,3). Nu putea fi atins. Prezenţa leproşilor în comunitate constituia un pericol de contaminare. Desfigurat fizic, leprosul era considerat ca unul care a fost lovit de Dumnezeu datorită unui păcat extrem de grav. Rabinii învăţau că la originea oricărei boli se află o crimă a cărei dimensiune se putea deduce din gravitatea bolii. Leprosul este aşadar un om necurat, lovit de Domnul.

Povestind întâlnirea lui Isus cu leprosul, evanghelistul nu ne spune că acesta ar încalcă prescripțiile legii cu privire la boala sa. Isus intră într-o localitate. Se apropie de el un lepros care merge direct la el, i se aruncă în genunchi la picioarele. Își spunea în sine că este cineva care îl poate vindeca, că este omul lui Dumnezeu. „Dacă vrei, poţi să mă cureţi” (v. 40). Isus nu se păzește, nu îi este teamă. Întâlnirea cu un lepros însemna molipsire. Cristos se oprește în fața durerii și îl ascultă. Leprosul și-a pierdut totul; se prezintă în faţa lui Isus fără nimic, cu mâinile goale, dar bogat în speranţă şi în încredere că va fi ascultat. Numai Dumnezeu putea să-i purifice murdăria cauzată de lepră. Notează evanghelistul că lui Isus i s-a făcut milă. În unele manuscrise citim că Isus „s-a încruntat”, văzându-l pe acel sărman cu trupul desfigurat, s-a indignat, n-a putut suporta o astfel de situaţie. Era un bolnav. Nu spune: „să mă vindeci”, căci convingerea lui este aceasta, că lepra, mai mult decât o boală, este un semn murdar care îl separa pe om de restul comunității, şi totodată era semnal că Dumnezeu l-a îndepărtat de la inima și de la iubirea sa. Isus trece peste prescrierile rituale; vorbește cu omul bolnav, îl atinge. Relatarea evanghelică dobândeşte o semnificaţie precisă: Cristos îl atinge pe unul care nu trebuia nici să fie atins. Împărăţia lui Dumnezeu nu ţine cont de barierele dintre curat şi necurat: el le depăşeşte. Nu există om care trebuie primit şi om care trebuie evitat, oameni apropiaţi şi oameni îndepărtaţi, oameni cu drepturi şi oameni fără drepturi. Toţi sunt iubiţi de Dumnezeu. În faţa bolnavului lui Isus i se face milă, îşi întinde mâna binefăcătoare şi îl atinge: îi redă sănătatea; împlinește minunea. Miracolul este un semn pentru toţi, o mărturie: leprosul este vindecat şi trimis la preoţi pentru a le oferi și lor posibilitatea de a-l cunoaște pe Domnul. Nu-i rămâne decât să reintre în comunitate și să se întoarcă sănătos la casa sa, povestind oriunde și tuturor milostivirea lui Isus față de cei bolnavi. Cristos permite celor excluși, bolnavilor să poată fi din nou acceptați în comunitate și primiți de Dumnezeu.

Concluzia evanghelistul Marcu ţine să noteze: „Şi oamenii veneau la el de pretutindeni” (v. 45). Mâna lui Isus se întinde spontan spre un gest de vindecare. El este salvatorul, mântuitorul trimis de Dumnezeu. Împărăţia sa nu ţine seama de piedicile pur și impur, ci le depăşeşte. Isus este semnul acestei iubiri divine care nu face deosebire între oameni.

Maica Tereza de Calcutta susținea că „nu sunt leproși. Și lepra se poate curăți!” Potrivit maicii Tereza nu sunt leproşi, ci toţi sunt fii lui Dumnezeu şi fraţii ai noştri. Cu toate acestea boala lui Hansen – lepra – „când loveşte pe cineva” poate și trebuie să fie vindecat prin milostivirea oamenilor.

Creștinii se pot apropia de cei care suferă dându-le ceea ce au primit: un gest simplu – a le „întinde mâna”. Poate fi de mare ajutor, învingând în sine dispreţul şi repugnanţa faţă de bolnavi și cerându-i lui Dumnezeu darul vindecării și cel al milostivirii…




[bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996;  Biblia, Sapientia, Iași 2013.



 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu