Rugăciunea săracului de Mariei Noël

Mariei Noël (1883-1967).

(În seara unei perioade din viaţă unde făcea experienţa mizeriei, a sărăciei sale…).

Comuniunea săracului

Dumnezeul meu, eu nu te iubesc,

chiar nu te doresc, sunt plictisit cu tine
poate chiar că nu cred în tine.
Dar uită-te la mine în treacăt.
Fii tu într-un moment refugiul sufletului meu,
pune-l în ordine dintr-o suflare,
fără a părea, fără să-mi spui nimic.
Dacă vei considera că eu cred în tine, atunci poartă-mi credința.
Dacă vei considera că eu te iubesc, poartă-mi iubirea.
Eu nu am și nu pot face nimic.
Mă dăruiesc ție cu tot ce am: slăbiciunea, durerea mea.

Și această sensibilitate care mă chinui și pe care o vezi atât de bine…

Și această disperare… Și această rușine îngrozitoare…
Răul meu, greșeala mea…
E tot!
Și speranța mea!

Uneori mă prezint lui Dumnezeu ca un purtător încărcat

de toată povoara vecinătății și îi spun:
„Nu-ți fă griji cu mine. Eu nu pot să-ți plac.
Uită-te doar la suferința pe care ți-o aduc
ca pe o sărmană intermediară care vine din partea altora:
Iată răul tatălui meu, iată pe cel al prietenului meu,
a aceluia sau a altuia…”

Comuniunea

Iată, Dumnezeul meu. Mă cauți?

Ce vrei de la mine? Nu am nimic să-ți dau.
De când ne-am întâlnit ultima dată,
eu nu am pus deoparte nimic pentru tine.
Nimic… nu fapte bune. Eram prea obosită.
Nimic… nu un cuvânt bun. Eram prea tristă.
Nimic decât dezgustul de a trăi, plictiseala, sterilitatea.
– Dă-mi-le!  
– Graba, în fiecare zi, de a vedea terminată ziua, fără să servească la nimic;     
dorința de repaus departe de datorii și de fapte,
detașarea de binele făcut, dezgustul după tine, o, Dumnezeul meu!
– Dă-mi-le! 
– Toropeala sufletului, remușcările slăbiciunii mele
și slăbiciunea care este mai puternică decât remușcările…
– Dă-mi-le! 
– Nevoia de a fi fericit, tandrețea care obosește peste măsură,
durerea fără scăpare în mine.
– Dă-mi-le!
– Tulburările, înspăimântările, dubiile…
– Dă-mi-le!

– Doamne! Iată că umbli ca un cerşetor

strângând lucruri murdare, dezgustătoare.
Ce vrei să faci cu ele, Doamne?
– Împărăţia Cerurilor!

(Noël Marie, Notes intimes, Editions Stock 1984, Paris, 41-42; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez).

Marie Noël (1883-1967) este un pseudonim a lui Marie Rouget, zis „Pitulicea de la Auxerre”. Este un poet și un scriitor francez. S-a născut la 16 februarie 1883 la Auxerre într-o familie cultivată și puțin religioasă. Nu s-a îndepărtat de orașul natal decât foarte puțin. Viața sa nu a fost așa de roz: după o iubire din tinerețe dezamăgită (și așteptarea marii iubiri va avea loc într-o zi...), moartea fratelui a doua zi de Crăciun [se spune Noël] (de unde și pseudonimul său), crizele de credință în Dumnezeu… O femeie înflăcărată și chinuită nu a cunoscut decât „chanson traditionnelle” [cântec tradițional]. A murit în 23 decembrie 1967 unde este înhumată tot la Auxerre. Episcopii francezi, în decembrie 2017, reuniți pentru o săptămână la Lourdes, într-o sesiune plenară, s-au plecat pe mai multe subiecte asupra Bisericii Franceze, între care eventuala beatificare a poetei Marie Noël. Cauza s-a deschis în 23 decembrie 2017 la catedrala din Auxerre.