miercuri, 26 aprilie 2017

Milostivirea deschide uşa minţii și ușa inimii


Divine Mercy.

„Milostivirea în lumina Paştelui se lasă percepută ca o adevărată formă de cunoaştere. Şi acest lucru este important: milostivirea este o adevărată formă de cunoaştere. Ştim că se cunoaşte prin atâtea forme. Se cunoaşte prin intermediul simţurilor, se cunoaşte prin intermediul intuiţiei, prin intermediul raţiunii şi alte forme. Bine, se poate cunoaşte şi prin intermediul experienţei milostivirii, pentru că milostivirea deschide uşa minţii pentru a înţelege mai bine misterul lui Dumnezeu şi al existenţei noastre personale. Milostivirea ne face să înţelegem că violenţa, supărarea, răzbunarea nu au niciun sens, şi prima victimă este cel care trăieşte din aceste sentimente, pentru că se privează de propria demnitate. Milostivirea deschide şi uşa inimii şi permite să se exprime apropierea mai ales faţă de cei singuri şi marginalizaţi, pentru că îi face să se simtă fraţi şi fii ai unui singur Tată. Ea favorizează recunoaşterea celor care au nevoie de mângâiere şi ne face să găsim cuvinte adecvate pentru a da întărire”.


(papa Francisc, Regina Caeli [23 aprilie 2017]; sursă:http://ercis.ro).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu