 |
| Cina din Emaus - de Salomon de Bray. |
Pe drum cu Isus cel înviat
[anul A]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (30 aprilie 2017)
Lecturi: Faptele
Apostolilor 2,14.22-33; 1Petru 1,17-21;Evanghelia Luca
24,13-35 .
Anunțul pascal răsună din textele
biblice în această duminică; ele dau mărturii despre învierea lui Isus atât în
relatarea despre cei doi ucenici care se duceau spre Emaus, cât și în predica
lui Petru în dimineața zilei de Rusalii și în comunicarea de credință a lui
Petru îndreptată spre comunitățile din scrisorilor sale.
În prima lectură, luată din Faptele Apostolilor (2,14.22-33), este prezentat primul
anunț sau kerygma Bisericii asupra
căruia este întemeiată creștinătatea. Avem mărturia apostolului Petru în
relație cu darul limbilor: „mulțimea […] a rămas uimită, pentru că fiecare îi
auzea pe ei vorbind în limba sa” (v. 6). Este darul Duhului Sfânt care i-a
făcut pe apostoli martori ai prezenței lui Dumnezeu. Și Petru încearcă să
clarifice raportul dintre darul Duhului Sfânt și viața, moartea și învierea lui
Isus Cristos. Rețineți: în viaţa lui a fost o schimbare radicală. Ne amintim de
răspunsul dat când Isus anunţa patima sa. Nu putea suporta această idee: nu
corespunde ideii pe care el o avea despre Mesia. Când a fost arestat, îi era
așa de frică de viaţa sa încât afirma că nu făcea parte din grupul acela. Dar
în ziua Rusaliilor, totul s-a schimbat: apostoli l-au primit Duhul Sfânt. Acum,
Petru poate să dea mărturie cu tărie şi curaj: „Pe acest Isus, pe care voi
l-ați făcut să moară pe cruce, Dumnezeu l-a înviat” (cf. v. 22-24). Suntem puși
să ne confruntăm cu un profund și descumpănitor mister. Cum poate să gândească cineva
că Dumnezeu vine să integreze moartea, chiar moartea pe cruce, a singurului
drept „acreditat” – împuternicit – de Domnul?! Petru nu zăbovește să accentueze
vina oamenilor care l-au ucis, dar el anunță gloria învierii. „Pe acest Isus,
Dumnezeu l-a înviat şi noi toţi suntem martorii acestui fapt!” (v. 32). Acest
lucru este anunţat în Scripturi, în Moise, în psalmi și în profeți. Speranța se
bazează pe o capacitate interioară de percepere a prezenței divine. Acest lucru
dă bucurie şi speranţă, mai ales certitudinea că Dumnezeu nu va abandona în
moarte pe „sfântul” său [în ebraică chasid,
cel credincios alianței divine pe care o pune în practică – este Tora]. De acum înainte va trebui să
recitim tot Vechiul Testament în lumina învierii lui Isus.
În a doua lectură, luată din Scrisoarea lui Petru (1Pt 1,17-21), este însuși Petru care încurajează pe credincioși să
meargă, în timpul peregrinării pământești [„în timpul înstrăinării
voastre”], în teamă și iubire de Dumnezeu. Este vorba de experiența baptismală
a creștinului, care se naște din Paștele lui Cristos pentru că „nu prin aur şi
argint aţi fost răscumpăraţi” dar prin sângele preţios al lui Isus ați fost
curățați. Cristos și-a oferit viaţa şi-a vărsat sângele pentru noi. Acum viața
lui Isus a devenit viața noastră: incoruptibilă, viața veșnică. Această viață
nouă devine punctul de referință pentru credința și comportarea celor care cred
în el, căci este consacrat cu sângele lui Cristos ce l-a smuls din zădărnicia
unei existențe fără sens, absurde. „Prin
el voi credeţi în Dumnezeu, care l-a înviat din morţi şi i-a dat gloria, aşa
încât credinţa şi speranţa voastră să fie în Dumnezeu” (v. 21).
În ultimul capitol al Evangheliei după sfântul Luca (Lc 24,13-35) ne este transmisă experiența pascală a celor doi ucenici
din Emaus despre Cristos cel înviat; relatează întâlnirea și dialogul Domnului
cu discipoli în drumul spre Emaus. Este simbolul unei mulțimi de ucenici din
toate timpurile; simbolizează dorinţa noastră de a se întâlni cu cel înviat. Luca
precizează că unul dintre ei se numea Cleopa; nu ne spune numele celui de al
doilea. Am putea spune că discipol cel de-al doilea suntem fiecare dintre noi.
Istoria ucenicilor din Emaus nu
este altceva decât o iniţiere – o cateheză – în „a şti să vedem” care pleacă de
la o privire cu vederi înguste, incapabilă de a-l recunoaşte pe pelerinul de pe
acelaşi drum, şi în cele din urmă ajunge, cu ochii deschişi, să-l recunoască pe
Domnul.
Suntem discipoli marcați de
tristețe și descurajare. Suntem mâhniți „pe cale”… Un drum plin de tristețe, de
deziluzie. Dar pe drumul nostru apare Cristos care se alătură nouă… Isus înviat
merge cu oamenii. „Ei s-au oprit trişti” (v. 17). Dar întâlnirea cu pelerinul
Isus, sfântul Luca face să se întrevadă posibilitatea unei rezolvări. Intervine
pentru a explica Scripturile, pe Moise, pe profeți... Este dominat de lectura
evenimentului pascal trăit de Isus și împărtășit celui credincios. La
reflecțiile acestui personaj misterios, sufletul celor doi începe să se
însenineze, inima începe „să le ardă”, dar nu este încă credință…
Ucenicii fac o cerere: „Când s-au
apropiat de satul spre care mergeau, el s-a făcut că merge mai departe. Dar ei
l-au îndemnat insistent: «Rămâi cu noi, pentru că este seară şi ziua e de acum
pe sfârşite!»” (v. 29). Isus „s-a făcut că merge mai departe”. Ei, aici este
problema: „s-a făcut că merge mai departe”.
Isus ar vrea să rămână cu noi, cu problemele noastre ca să ne lumineze. Este
important să insistăm: „Rămâi cu noi, Doamne!” Milostivirea ta este puternică.
„Rămâi cu noi!” El rămâne și face patru gesturi: a luat pâinea, a mulţumit, a
frânt-o şi le-a dat-o lor. Poartă atenţia înapoi la cina euharistică, la pâinea
frântă, la euharistie, împlinirea vieţii sale.
Ultima scenă este recunoașterea
lui Isus în credință și vestirea către frați. Apoi ochii lor s-au deschis și
l-au recunoscut. O dată ce au ajuns la credință ucenicii nu pot sta în loc. Experiența
trăită pune pe fugă pentru a ajunge la Ierusalim: „Şi, ridicându-se în acelaşi
ceas, s-au întors la Ierusalim” (v. 37). Astfel trebuie să alerge pentru a
vesti credința fraților. Aceasta este trăsătura care-l face recunoscut pe
Domnul.
O întoarcere de la deziluzie la
credință. Aceasta o putem cere și noi: ca inima noastră să fie plină de iubire
ce țâșnește din inima sa…
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu