 |
| Parabola bogatului fără minte... |
Fragilitatea lucrurilor
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (4 august 2019)
Lecturi: Qohelet 1,2;
2,21-23; Coloseni 3,1-5.9-11; Evanghelia Luca 12,13-21; lecturiOmilie
În timpul vacanţelor de vară,
lecturile biblice ne fac să reflectăm asupra bunurilor materiale. Astăzi Isus
vrea să ne dea ochi pătrunzători, perspicace, pentru a vedea fragilitatea
lucrurilor și a căuta fericirea în Dumnezeu (evanghelia și prima lectură).
Debarasându-ne de omul vechi cu dorința sa de plăcere și îmbrăcându-ne cu omul
cel nou intrăm în cunoașterea adevăratelor valori (în lectura a doua).
În lectura întâia luată din cartea
lui Qohelet (Qoh 1,2; 2,21-23) sau Eclesiastul după Vulgata [în traducere greacă ekklesía
– adunare poporului; mai târziu, biserică] sau „omul adunării” din ebraicul qahal (adunare) [mai e orator,
predicator], obosit de învățătura clasică, ia cuvântul: „Deşertăciunea
deşertăciunilor toate sunt deşertăciune!” (v. 2). Autorul este un înțelept de
prin anul 250 î.C. care reflectează asupra sensul vieții și limitelor cunoașterii
umane. Este un filosof, un om de un realism necruţător și crud. El descrie în
cuvinte dramatice realitatea vieţii şi non-sensul lumii, căci totul e atins de moarte.
De 37 de ori redă cuvântul ebraic hebel
care înseamnă suflare ce trece imediat, respirație, umbră fără consistenţă,
vânt, vapori, abur, fum care se destramă şi se risipeşte; în poezia ebraică
este fragilitatea umană. A spune că un lucru este „deşertăciune” înseamnă că
acel lucru este trecător, nesemnificativ. „Deşertăciunea” ţine locul
inutilităţii și a iluziei. Qohelet vede în lume vanitate sau înșelăciune.
Cuvântul indică vremelnicia suflului, care se risipește la prima rafală a
vântului, un nimic, un gol, un absurd. Termenul și-a pierdut din semnificația
corectă și evocă esența iluzorie a lucrurilor și, în consecință, deziluzia
rezervată omului. Cartea înfruntă problema care-l leagă pe Dumnezeu, lumea și
omul într-un cerc misterios și paradoxal. Totul se duce, totul este vanitate. Omul
dă mult pentru a aduna bogății pentru un confort material. Dar se înșeală pentru
că nu durează mult. Îi ia pacea. Sunt „goale”. Dacă nu este umplută de iubire,
lipsește esențialul. Ceea ce dă valoarea vieţii este iubirea cea de toate
zilele. Vom deveni bogați deschizând mâinile şi inimile noastre. Iubind pe
frații nu vorba de bani, ci de veșnicie!
Sfântul Paul în Scrisoarea către Coloseni (Col 3,1-5.9-11) ne invită să murim pentru tot ce aparţine
pământului... mai ales setea de a poseda: „cugetaţi la cele de sus, şi nu la
cele de pe pământ, căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă împreună cu
Cristos în Dumnezeu!” (v. 2-3). Punctul de plecare este experiența pascală trăită
în botez. Isus „şade la dreapta lui Dumnezeu”, este în „realitățile de sus”,
„nu cele de pe pământ”. Acestea sunt: iubire, dreptatea, caritate… În ziua
botezului nostru, ne-am scufundat în acest ocean de iubire: în Dumnezeu Tatăl
și Fiul şi Duhul Sfânt. Ne-am „îmbrăcat cu omul cel nou” „unde nu mai este nici
grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar, nici scit,
nici sclav, nici liber, ci Cristos care este totul în toate” (v. 11). Este o viaţă
complet nouă! Pentru Paul, omul împlinit este Isus. Spre el ne orientăm
existenţa noastră. „Căutaţi cele de sus”: viața celui înviat, adică omul nou cu
harul și duhul lui Isus. „Când se va arăta Cristos, viața voastră […], vă veţi
arăta împreună cu el în glorie” (v. 4). A sta cu Isus înseamnă a trăi cu el în
deplina fericire.
Evanghelia după Luca (Lc 12,13-21) ne relatează că Isus continuă dificila „urcare la
Ierusalim”. Pe drum începe acum o cateheză despre bunurile ce nu procură nimic
vieții povestind parabola „bogatului nechibzuit”. La Cristos vine un om care nu
a înțeles nimic din ceea ce Isus a spus: „Învăţătorule, spune-i fratelui meu să
împartă moştenirea cu mine!” (v. 13). Se află în conflict cu fratele său pentru
moștenire. Trebuie să cunoaștem obiceiurile timpului: pentru a evita împărțirea
şi împrăștierea bunurilor, a pământului şi a animalelor, fiul cel mare
moşteneşte aproape totul: stăpânește în beneficiul familiei. Fiul cel mic nu
are o bucată exactă. Este și cazul celui care se adresează lui Isus cerându-i
să intervină pe lângă fratele său. Dar Cristos sec îi respinge cererea. El nu a
venit pentru a trata problemele noastre de moștenire. Există oameni competenţi
pentru a face acest lucru. Indică motivul pentru care trebuie evitată această
dorinţă: „viaţa lui nu constă în ceea ce are!” (v. 15). Apoi explică parabola bogatului fără minte,
pentru că nu se gândește la vanitatea posedării și uită de realitatea judecății
Domnului: „odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te de viaţă” (v. 19). Pe neaşteptate
moare, cu consecinţa amară: „Prostule… ale cui vor fi cele adunate?” Isus
descoperă un risc prezent în raportul nostru cu bunurile: pofta averii se
numește lăcomie sau aviditate. Îndreptându-se spre cei care îl ascultau le-a
spus: „Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice lăcomie, deoarece chiar şi atunci când
cineva este bogat, viaţa lui nu constă în ceea ce are!” (v. 15).
Isus nu vorbeşte despre simpla
posesie, dar despre dorinţa de a aduna, despre lăcomie. Nu este greşită
căutarea necesarului, ci dorinţa nesăbuită de a avea din ce în ce mai mult iluzia
de a găsi în avere propria siguranţă. Este o dorinţă tiranică, idolatrică, ce
pretinde subjugarea vieții. Acumularea de averi necesită adesea sacrificii
inutile şi zadarnice. Este nebunească, deoarece atribuie prea mare importanţă
unor lucruri care nu merită, sfârşind prin a pierde lucruri cu adevărat
importante şi esenţiale. Adevărata
nenorocire este că există oameni nebuni; fac alegeri dezastruoase. Ei sunt de
compătimit și, în acelaşi timp, fac nenorociți și pe alții. Aceasta se întâmplă
când te gândeşti la tine şi uiți
de alţii, de restul lumii. „Nebunule, chiar în noaptea aceasta ţi se va
cere sufletul; iar cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?” (v. 20). Este
bogatul descreierat… Iar lăcomia este o
idolatrie. Ar fi o prostie să aduni bogății și să-ți construiești existența pe
realități fragile și incapabile de a rezista judecății divine. „Astăzi” este
timpul hotărârii și nu „după” un „mâine” ce nu ne aparține…
Nu trebuie să uităm că pământul
şi bogăţiile sale au fost create de Dumnezeu în beneficiul oamenilor. Aceste
bogăţii continuă să-i aparţină lui Dumnezeu. El ni le încredințează pentru ca în
noi să dea roade. Evanghelia nu condamnă bogăția, ci uzul distorsionat și
nebunesc al bunurilor. Trebuie să reflectăm la adevăratul sens al vieţii. Știm
că bogăţia ne împiedică să luăm Evanghelia în serios. Toți suntem chemaţi să
construim lumea nu pe averea nerușinată, ci pe dreptate care inspiră iubire…
Avea dreptate sfântul Filip Neri ce prefera paradisul!...
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro); Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu