Apa vieții
pr. Isidor Chinez (12 martie 2023)
Lecturi biblice: Exod 17,3-7; Romani 5,1-2.5-8; forma prescurtată: Evanghelia Ioan 4,5-15.19b-26.39-42; lecturi biblice
Omilie
Liturgia Cuvântului din această duminică se mișcă în jurul binomul apă și Duh, unde apa are valoare simbolică și este un indicator al darului supranatural al Duhului Sfânt. Duhul acționează în sufletul omenesc, așa cum lucrează apa asupra trupurilor: le spală, împrospătează, alină, potolește setea. În prima lectură se vorbește despre apa care curge miraculos din stâncă: „iată, eu voi sta înaintea ta acolo, pe stâncă, în Horeb; tu vei lovi stânca şi va ieşi din ea apă şi poporul va bea” (v. 6). În a doua lectură apostolul Paul despre vorbeşte Duhul care a fost vărsat în inimile noastre: „speranţa nu înşală, pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (v. 5). Evanghelie preia cei doi termeni, adică apa și Duhul, pentru a-i asocia în aceeași promisiune: viața nouă prin botez. Începe Evanghelia după Ioan [în cele trei duminici]: astăzi cu femeia samariteancă; va continua cu orbul din naștere vindecat și cu prietenul său Lazăr care a înviat din morți. Întâlnirea personală și sinceră cu Cristos dă roade în cunoașterea de sine, în acceptarea darului apei vii, ce potolește setea de Dumnezeu și o nouă relație cu Tatăl, în spirit și adevăr.
În prima lectură (Ex 17,3-7) este relatat episodul de la Massa și Meriba unde isreliții l-au „ispitit” pe Domnul și „s-au certat” cu el. Ajung într-un loc unde nu aveau apă, după ce au părăsit Egiptul. În deșert era puțină apa, adesea lipsea complet: „poporul, însetat de apă, murmura împotriva lui Moise şi zicea: «De ce ne-ai făcut să urcăm din Egipt? Ca să ne faci să murim de sete, pe mine, pe fiii mei şi turmele mele?»” (v. 3). După entuziasmul și exaltarea inițială, poporul întâmpină dificultăți: le lipsea apa. Moise a strigat la Domnul: ce să fac? Lipsa apei devine o ocazie de a pune la încercare credința omului în Domnul. Poporul uită că aceasta înseamnă o lipsă de încredere în Dumnezeu. De data aceasta Dumnezeu nu pedepsește poporul însetat ci le oferă apa de care avea atâta nevoie: „eu voi sta înaintea ta acolo, pe stâncă, în Horeb; tu vei lovi stânca şi va ieşi din ea apă şi poporul va bea” (v. 6). Miracolul nu se întâmplă prin inițiativa lui Moise, ci prin toiagul cu care a lovit Marea Roșie și a împărțit apele în două. Aceasta înseamnă că Moise nu are puterea de a potoli setea poporului, deoarece această putere este a lui Dumnezeu. Apa din stâncă devine simbolul milostivirii Domnului care dă salvare poporului: „toţi au băut aceeaşi băutură spirituală pentru că ei beau din piatra spirituală care îi urma, iar piatra era Cristos” (1Cor 10,4), spune sfântul Paul. Apa este întotdeauna o binecuvântare, un semn al favorurilor divine. Rabinii învățau: „stânca” din care curgea apa a însoțit poporul pe tot parcursul pelerinajului lor către țara făgăduinței. Sfântul Paul cunoștea această tradiție pe care a aplicat-o lui Cristos. Stânca este Cuvântul Domnului: ne potolește setea de Dumnezeu și nu ne lasă singuri, nici măcar atunci când fugim de noi înșine.
În a doua lectură (Rom 5,1-2.5-8) apostolul Paul ne dă de știre că speranța într-o lume nouă nu dezamăgește și îi invită pe creștini romani să nu-și piardă niciodată nădejdea. Fundamentul speranței creștine nu stă în faptele bune pe care le facem, ci în fidelitatea iubirii lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dăruit. Acest Duh este Dumnezeu însuși care ne provoacă cu experența umană a lui Isus Cristos. El ne-a iubit încă pe când eram păcătoși și continuă să ne iubească, pentru că el este credincios. Semnul distinctiv al „credincioșiei” lui Dumnezeu este darul Duhului Sfânt. Dumnezeu „şi-a arătat iubirea faţă de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (v. 8). Moartea sa pe cruce merge împotriva curentului egoismului și ne implică și ne face să intrăm într-o logică diferită: aceea a comunicării sau a împărtășirii. Numai prin iubire reciprocă, introdusă de Duhul Sfânt și luminată în memoria lui Isus, comunitate creștină îi poate dărui lui Dumnezeu cultul care-i place.
În Evanghelie după Ioan (forma prescurtată: In 4,5-15.19b-26.39-42) este relatat dialogul dintre Isus și femeia samariteancă care a venit după apă la fântâna lui Iacob. Se vorbește despre apă. Isus îi cere de băut femeii, care este surprinsă că un evreu îi cere apă ei, o samariteană. Este consecință egoismului omenesc care creează bariere de netrecut, ce nu permit bucuria comună a bunurilor pământului. Domnul depășește acea logică și promite apă vie care țâșnește pentru viața veșnică. Femeia nu înțelege și îl roagă pe Isus să-i dea apa acea. În schimb, Domnul face trecerea la un alt nivel: aceea a simbolismului. Apa de care dispune este Duhul lui Dumnezeu, ce este comunicat celor care îl urmează. Acest Duh, împreună cu Adevărul, al cărui depozitar este Isus [„harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos” (In 1,17)], trebuie să devină principiul inspirator al noului cult, singurul care-i place lui Dumnezeu.
Evanghelistul face din această întâlnire un simbol uimitor între relația dintre Dumnezeu și umanitate lui Isus. Femeia samariteană vede în Domnul mai întâi un evreu, apoi unul mai mare decât patriarhul Iacob şi la sfârşit îl recunoaşte ca Mesia: „Doamne, tu eşti cu adevărat Mântuitorul lumii!” Setea de Dumnezeu se potoleşte prin închinarea în duh şi adevăr. Isus se prezintă în slăbiciunea unui om însetat, care are totuși de dat două daruri: apa vieții și descoperirea de sine însuși.
Domnului îi este sete. S-a apropiat de femeia samariteancă care este la fântână lui Iacob. Conform obiceiului, bărbatul nu se apropie de o femeie necunoscută să-i ceară apă. Știm că Samaria a fost populată de străini deportați în timpul războaielor asiriene. Iudeii din această regiune au adoptat moravuri străine și atitudini rituale diferite de cele ale evreilor din Ierusalim. Și-au construit propriul sanctuar pe muntele Garizim: „părinţii noştri l-au adorat pe Dumnezeu pe muntele acesta, iar voi spuneţi că la Ierusalim este locul unde trebuie să-l adore” (v. 20). Sunt în competiție cu templul din Ierusalim! Domnul vorbește cu o femeie samariteancă: încalcă regulile sociale și directivele religioase, căci „un iudeu nu aveau legături cu samaritenii” (v. 9).
Scena are loc la fântâna lui Iacob și prezintă mai multe mesaje. Primul este de dimensiune umană: Isus umple inimile oamenilor. Această femeie are nevoie de iubire. A avut patru soți. Acum locuiește cu un al cincilea. E o persoana respinsă. Când Isus îi vorbește, ea întreține conversația, întrucât caută fericirea profundă. Domnul, răspunzând aspirațiilor ei, îi umple inima. Ființa umană este în întregime o ființă a iubirii după chipul lui Dumnezeu. Al doilea mesaj afirmă că Mesia, Isus, este universal: este pentru toată lumea, indiferent de rasă, convenții sociale și religioase. Al treilea mesaj este despre credință. Prin acest dialog dintre Isus și femeia samariteancă, Domnul se prezintă ca profet, Mesia. El este apa vieții: o apă care satisface ființa întreagă ce curge spre viața veșnică!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu