Slujitoarea Domnului
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 10:00 (08.12.2016)
Lecturi: Genezei 3,9-15.20; Efeseni 1,3-6.11-12; Luca 1,26-38
În timpului Adventului – timp de
rugăciune și de așteptare a venirii Domnului în glorie – celebrăm astăzi
sărbătoarea care ne amintește începutul vieții aceleia care avea să devină
„mama Domnului” (Lc 1,43).
Pentru a prinde suflul teologic
al sărbătorii trebuie să pornim de la imnul cu care sfântul apostol Paul începe
Scrisoarea către Efeseni (Ef 1,3-6.11-12). Paul descrie „planul aceluia care lucrează toate
după hotărârea voinței sale” (v. 11): este proiectul lui Dumnezeu, pe care vrea
să-l realizeze în istorie – și pe care Isus în evanghelii îl numește „împărăția
lui Dumnezeu” – este descris în colori vii din prima pagină a Bibliei. Un
proiect de armonie la care Dumnezeu vrea să-l implice pe Adam, adică pe omul
din toate timpurile, un plan de armonie între om și Dumnezeu care „la adierea
brizei de seară” intră în „grădina” paradisului pentru a dialoga, ca un suveran
oriental, cu creatura sa cea mai nobilă şi mai dragă. Dar acest tablou de
lumină i se opune capitolul al treilea din Geneză:
este vorba de păcatul originar, din prima lectură de astăzi (Gen 3,9-15.20). Omul vrea să se abată de
la drumul pe care Dumnezeu i l-a trasat, vrea să realizeze un proiect alternativ.
„Domnul Dumnezeu l-a chemat pe om și i-a zis: «Unde ești?». El a răspuns: «Am
auzit glasul tău în grădină și mi-a fost frică, pentru că sunt gol, și m-am
ascuns»” (v. 9-10). Omul devine abandonat destinului pe care și l-a ales, se înstrăinează
într-o muncă fără plăcere; este alungat din „grădina” dialogului cu Dumnezeu,
pe care acum îl simte departe și ostil. Este „mysterium iniquitatis”, adică „mister al nelegiuirii”.
Într-adevăr, pe acest fundal al temei
este așezată celebrarea Mariei Neprihănite. Îi aducem astăzi laudă Sfintei Treimi care a ales-o pe Maria să
devină Mama lui Dumnezeu introducând-o în planul de mântuire al oamenilor: „Binecuvântat
să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat
cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Cristos, întrucât ne-a
ales în el mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și neprihăniți
înaintea lui!” (Ef 1,3). Este un imn de laudă a proiectului
lui Dumnezeu în privința omului, definit cu termeni plini de bucurie, de uimire
și de mulțumire, ca un „plan binevoitor” (v. 9), de milostivire și de iubire. Este
„mysterium pietatis”, adică „mister al
milostivirii”.
În cartea Genezei, atunci când este prezentată cauza care devastează bucuria
umană, imediat răsună un cuvânt misterios plin de speranță: „Dușmănie voi pune
între tine și femeie, între descendența ta și descendența ei” (Gen 3,15). E o prezicere delicată despre
rolul pe care îl ocupă o femeie, o mamă, pe drumul eliberării omenirii. Această
femeie este promisă de Dumnezeu şi Dumnezeu o voiește neprihănită. Este un
punct al existenței umane nepătate de păcat. Aceasta este fericita Fecioară
Maria! Ea intră în lumea frumuseții, a bunătății și armoniei.
Ea este un mister al
milostivirii! Mama lui Mesia devine începutul acelei linii de credincioși –
„săracii Domnului” – care se opuneau răului, aderând total la proiectului lui
Dumnezeu. Maria, născându-l pe Cristos, pune în pământ „sămânța”
indestructibilă a binelui, a dreptății și a speranței: ea se va înrădăcina și
va transforma omenirea întreagă. Este decisivă această afirmație: „Iată
slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (v. 38), se spune în
Evanghelie (Lc 1,26-38).
Decide să se dăruiască total „bunului plac” a lui Dumnezeu. Definiția Mariei
este „slujitoare”. După limbajul biblic nu este atât o expresie de umilință, ci
mai degrabă o bucuroasă și solemnă hotărâre de a adera fără rezerve și fără reticențe
la planul Domnului.
În 1854 fericitul papă Pius al IX-lea a recunoscut
adevărul acestui mister: neprihănita zămislire. La numai patru ani după, pe
data de 25 martie 1858, în timpul aparițiilor de la Lourdes, atunci când mica
Bernadeta îi cere numele doamnei preafrumoase, pe care o întâlnea de câteva
luni, aceasta îi spune: „Eu sunt Neprihănita Zămislire”. Un titlu pe care
Bernadeta nu-l mai auzise niciodată şi pe care, de frică să nu-l uite l-a
repetat mereu până acasă pentru a-l spune parohului.
Sfânta Fecioara Maria este irumperea
lui Dumnezeu în țesutul uman: în ea, lumea divină „în care nu este nici
schimbare, nici umbră de transformare” (Iac
1,17), își face intrarea în lumea limitată a omului. Dumnezeu caută prietenie și
familiaritate cu omul. Dumnezeu și omul împart aceeași existență.
Sfântul Luca termină pagina Bunei
Vestiri în felul acesta: „Și îngerul a plecat de la ea”. De acum începe viața
de credință în ascultarea Cuvântului pe care îl păstra și îl medita în inima
ei, deslușind voința lui Dumnezeu, zi de zi, ceas de ceas, și clipă de clipă pe
urmele Fiului ei, până pe Calvar. A așteptat în credință învierea lui Isus din
morți; a însoțit Biserica la începuturile ei și o însoțește continuu pe drumul
istoriei fiind mereu alături de toți care aleargă la ea în încercările vieții
și invocă cu încredere ocrotirea ei maternă: „O, Marie, zămislită fără de
păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine!”
[bibliografia (anul A):
Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu