 |
| Ioan Botezătorul vorbind oamenilor despre Mesia. |
Sub semnul speranței
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 8:00 (04.12.2016)
Lecturi: Is 11,1-10; Rom 15,4-9; Mt 3,1-12.
Timpul Adventului ne pune în
comuniune cu îndelunga așteptare și pregătire a popoarelor pentru prima venire
a mântuitorului și reînsuflețește în noi dorința fierbinte după venirea lui
Cristos. Este timp de așteptare și de
pregătire și pentru generația noastră. Ne însoțesc pe parcursul
Adventului martori ai speranței. În liturgia de astăzi avem pe Isaia, profetul
din secolul al VIII-lea înainte de Cristos, pe Ioan Botezătorul și pe apostolul Paul.
Lecturi biblice din această
duminică a doua din Advent ne anunță marele plan a lui Dumnezeu de a ne aduce
înapoi la el.
Începem cu o pagină din profetul
Isaia din „Cartea lui Emanuel” (Is
11,1-10). Profetul se prezintă ca un mesager al speranței. Cântul mesianic este
în centrul scenei: un trunchi tăiat și uscat – simbol al păcatelor și al infidelităților
dinastiei davidice – dar, iată, că soarele răsărind, din trunchiul mort o
mlădiță cu totul neașteptată se ivește la viață. „O ramură va ieși din trunchiul
lui Iese și un vlăstar se va ridica din rădăcinile lui” (v. 1). Această mlădiță este harul – darul lui
Dumnezeu, pe care omenirea ar fi incapabilă să-l facă să răsară din sânul ei. Harul
nemeritat devine figura lui Mesia. Această ramură va aduce pace și dreptate.
Duhul Domnului îi va fi dat prin ungere. Atât de plin de Duhul lui Dumnezeu va
fi acest rege încât va face dreptate să răsară. „Lupul va trăi cu mielul...
vițel și leul vor mânca împreună...” (v. 6). Este un nou paradis. Perechile
opuse și ostile a animalelor sălbatice – lupul, leopardul, puiul de leu,
ursoaica, leul, vipera – și a animalelor domestice – precum mielul, capra,
vițelul, vaca, boul – se unesc într-o armonie indestructibilă de pace
mesianică.
Duhul își manifestă influența printr-o
serie de daruri. Însă darul cel mai înalt îl primește Mesia de la Dumnezeu care realizează
în lumea reînnoită construirea unei împărății de dreptate, de nepărtinire, de
apărare a celui asuprit. El va trebui să se îngrijească de cel slab și sărac a
căror viață va fi salvată. Pentru noi creștinii, este un mare mesaj de
speranță. Cu nașterea lui Isus s-a începutul să se realizeze pentru noi această
împărăție.
În lectura a doua (Rom 15,4-9), sfântul Paul se adresează
și el creștinilor ca mesager al lui Dumnezeu. Îl prezintă pe Isus ca
mântuitorul tuturor oamenilor. Primirea
cu credință trebuie să o rezervăm lui Cristos care intră în istorie pentru a o
elibera și a o salva. Ceea ce ni se cere este de a fi primitor, a face totul
pentru toți. Apostolul Paul se adresează creștinilor din Roma. La fel ca în
toate orașele mari, se găsesc oameni foarte diferiți, creștini devotați și
creștini fără elan, evrei și creștini convertiți. El anunță dăruirea și
slujirea tuturor: „Primiți-vă unii pe alții după cum și Cristos v-a primit pe
voi spre gloria lui Dumnezeu” (v. 7), fără plictiseli, excluderi și dispreț, ci
îmbogățiți-vă cu „aceleași sentimente” după exemplul lui Isus. Aceasta e să ne
pregătim pentru al primi pe Cristos.
În Evanghelia după sfântul Matei
(Mt 3,1-12), găsim un profet „pur și
dur”: este vorba despre Ioan Botezătorul, ultimul profet din Vechiul Testament.
Se prezintă ca un ascet al pustiului, cu haine aspre și cu o centură din piele
în jurul coapsei. Mesia pe care îl așteaptă este un judecător exigent. Evocă pagini
din profeția lui Isaia: „Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiți calea
Domnului, faceți drepte cărările lui!” Sau probabil, idei în vigoare din
mănăstirea iudaică de la Qumran ,
lângă Marea Moartă, unde poate el și-a trăit noviciatul.
Ceea ce îl interesează pe evanghelistul
Matei este în primul rând mesajul pe care îl proclamă: „Convertiți-vă...
pregătiți calea Domnului”. Amintește insistent de necesitatea de „a da roade”.
Convertirea cere de la toți să fie tradusă în fapte. El anunță judecata celui
care vine. Nu poate fi vorba de nici un privilegiu. Un profet dur care curăță
arzând zgura răului și a păcatului.
Dar Cristos nu este așa. El merge
spre păcătoșii. Își dă și viața pentru păcatele oamenilor. Ultima trăsătură a
lui Mesia este, fără îndoială, slujitorul tuturor care îi primește pe toți. Cristos
a primit „națiunile păgâne să-l glorifice pe Dumnezeu pentru îndurarea sa” (Rom 15,9), după cum se citește în
lectura a doua.
Evreii au fost numeroși în a
răspunde la chemarea lui Ioan ca să fie botezați de el în râul Iordan. Dar fariseii și saduceii s-au
arătat neîncrezători căci acest mod de a ierta păcatele nu a fost prevăzut de Legea
lui Moise. Fără îndoială neîncrederea lor a provocat invectivele dure ale lui
Ioan Botezătorul: „Pui de vipere! Cine v-a învățat să fugiți de mânia care
vine”. Fiind urmașii ai lui Abraham nu este o garanție a mântuirii. Adevărata
convertire trebuie să producă roade vizibile. Convertirea înseamnă ascultarea Evangheliei.
Sunt gesturi de primire, împărtășire și solidaritate. A ne converti însemnă în
primul rând a ne recunoaște păcătoși. Dumnezeu atinge cu iubirea sa pe fiecare
dintre copiii săi. Judecata care ne așteaptă să o pregătim cu mâinile noastre
este focul iubirii care va distruge tot ceea ce nu are stabilitate.
Vestea eliberării adusă de
Cristos trezește un mare semn de speranță.
[bibliografia (anul A):
Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu