Miercurea din octava Paștelui

Cina în Emaus - de  Carl Heinrich Bloch.

Evanghelia Luca 24,13-35 În aceeaşi zi, prima a săptămânii, iată că doi dintre discipolii lui Isus se duceau spre un sat al cărui nume era Emaus, care era cam la şaizeci de stadii de Ierusalim. Aceştia vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. Pe când vorbeau şi se întrebau, Isus însuşi, apropiindu-se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ţinuţi să nu-l recunoască. El le-a spus: „Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Ei s-au oprit trişti. Unul dintre ei, numit Cleopa, răspunzând, i-a spus: „Numai tu eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele petrecute în zilele acestea?” El le-a zis: „Ce anume?” Ei au spus: „Cele despre Isus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. Cum arhiereii şi conducătorii noştri l-au dat să fie condamnat la moarte şi l-au răstignit. Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul; dar, cu toate acestea, iată, este a treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri! Ba mai mult, unele femei dintr-ale noastre ne-au uimit. Fuseseră la mormânt dis-de-dimineaţă şi, negăsind trupul lui, au venit spunând că au avut vedenii cu îngeri care spun că el este viu. Unii dintre cei care sunt cu noi au mers şi ei la mormânt şi au găsit aşa cum au spus femeile, dar pe el nu l-au văzut”. Atunci le-a spus: „O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?” Şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el. Când s-au apropiat de satul spre care mergeau, el s-a făcut că merge mai departe. Dar ei l-au îndemnat insistent: „Rămâi cu noi, pentru că este seară şi ziua e de acum pe sfârşite!” Atunci a intrat să rămână cu ei. Şi, pe când stătea la masă cu ei, luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o lor. Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut dinaintea lor. Iar ei spuneau unul către altul: „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?” Şi, ridicându-se în acelaşi ceas, s-au întors la Ierusalim. I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei care erau cu ei, care le-au zis: „Domnul a înviat într-adevăr şi s-a arătat lui Simon”. Iar ei le-au povestit cele de pe drum şi cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii.

 

Reflecție

 

 

„Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?

 

 

Astăzi, Evanghelia ne asigură că Isus este viu şi rămâne centrul pentru a edifica comunitatea discipolilor. Şi în acest context eclezial – în întâlnirea comunitară, într-un  dialog cu fraţii şi surorile noastre din aceeași credință, în ascultarea comunitară a Cuvântului lui Dumnezeu, în iubirea împărtășită de gesturi de fraternitate şi de slujire – ucenicii pot să aibă experienţa întâlnirii cu Isus cel înviat.

 

Discipolii cu gânduri triste, nu și-au imaginat niciodată că acel străin ar fost de fapt învățătorul, Cel Înviat. Dar simţea că le „arde” inima (cf. Lc 24,32), atunci când el le vorbea: „explicând” Scripturile. Lumina Cuvântului împrăștie duritatea inimii lor şi li „s-au deschis ochii”(Lc 24,31).

 

Icoana discipolilor din Emaus serveşte ca un ghid pentru drum lung al îndoielilor, al preocupărilor şi al dezamăgirile noastre uneori amare. Calatorul divin rămâne partenerul nostru pentru a ne introducă – cu interpretarea Scripturii – în înţelegerea tainelor lui Dumnezeu. Când întâlnirea devine deplină, lumina Cuvântului îi urmează lumina care răsare – „Pâinea Vieții” – cu care Cristos îndeplineşte în mod suprem promisiunea: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii” (Mt 28,20).

 

(pr. Luis Peralta Hidalgo SDB [Lisboa, Portogallo]; trad. I.C.; sursa:

http://evangeli.net/vangelo/giorno/III_07).