pr. Isidor Chinez (14 ianuarie 2024)
Lecturi biblice: 1Samuel 3,3b-10.19; 1Corinteni 6,13c-15a.17-20; Evanghelia Ioan 1,35-42; lecturi biblice
Omilie
Astăzi textele biblice ne vorbesc despre evanghelizare. În Liturgia Cuvântului se afirmă că nimeni nu poate ajunge la o cunoaştere autentică a lui Dumnezeu dacă nu există nimeni care să-l vestească. Credința se dezvoltă proporțional cu hrana Cuvântului. Prima lectură arată cum Samuel nu ar fi ajuns să-l înțeleagă pe Acela care l-a chemat noaptea dacă ar fi fost singur, fără sfatul preotulul Eli. Evanghelia îl prezintă pe Ioan Botezătorul indicându-l pe Cristos ca „mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (In 1,29). Apoi, cei doi ucenici ai săi îl urmează. A doua lectură este un îndemn ce interpretează viața creștină ca pe o jertfă spirituală realizată cu propria viață. Este împlinită de fiecare creștin: începe prin a deveni cu adevărat discipol al Domnului!
În prima lectură (1Sam 3,3b-10.19), Israel trecea printr-o perioadă dificilă, dar Domnul alege un tânăr care să-l facă profetul său. E relatarea chemarii lui Samuel: un personaj foarte important în istoria Israelului. Este oferit lui Dumnezeu de mama sa, pentru a-i sluji Domnului sub îndrumarea marelui preot Eli în sanctuarul de la Șilo, ca să-i mulțumească pentru că i-a dat un fiu. Îi pune numele „Dumnezeu ascultă” [שמואל Shmuel, în ebraică]. Tânărul a primit misiunea de a păzi arca Alianței. Era în slujba lui Dumnezeu: „tânărul Samuel îl slujea pe Domnul înaintea lui Eli” (1Sam 3,1). Deși era deja în serviciul Domnului, totuși nu-l cunoaște: „Samuel nu îl cunoştea încă pe Domnul şi cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit” (v. 7). Este posibil să rămâi în „casa lui Dumnezezeu”, să-i faci servicii, dar să nu-l cunoști… Când într-o noapte aude că cineva îl strigă merge la Eli, preotul sanctuarului. De două ori. A treia oară îi dă un sfat pentru că își dă seama că Dumnezeu îl cheamă: „dacă vei mai fi chemat, spune: «Vorbeşte, Doamne, căci slujitorul tău ascultă!»” (v. 9). Se poate întâmpla ca el să vorbească, dar tu să nu înțelegi. De aceea îi spune: „vorbeşte, Doamne, căci slujitorul tău ascultă!” Dumnezeu ne vorbește prin faptele vieții sau prin profeți, dar noi suntem incapabili să-l recunoaștem, în ciuda faptului că suntem credincioși practicanți, că îi slujim Domnului. După indicația preotului, învățăm să ne adresăm persoanei potrivite, lui Dumnezeu. Domnul îl cheamă pe nume, Samuel, de mai multe ori. Tânărul nu are experiența modului de a acționa și de a vorbi cu Dumnezeu. Îndrumarea preotului este absolut necesară ca să-l recunoască. Așa cum va fi și cea a lui Ioan Boteztorului pentru cei doi ucenici din evanghelie. Samuel intră într-o relatie cu Domnul numai după ascultarea omului lui Dumnezeu. Domnul se revelează cum vrea el, dar o face prin mediere unui om. Ceea ce impresionează puternic este promptitudinea cu care Samuel acceptă invitația Domnului care îi încredințează o misiune pentru întreg poporul de a fi profet. Samuel ascultă și pune în practică cele auzite. El va conduce Israelul după voința lui Dumnezeu.
În a doua lectură (1Cor 6,13c-15a.17-20), apostolul Paul reia astăzi cu îndemnuri puternice, ceea ce am meditat deja duminica trecută, cu privire la sacramentul botezului: e „corespunderea” noastră unei chemări intense a vocii lui Dumnezeu ce și-a făcut loc în inimile noastre: „Dumnezeu, care l-a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea sa” (v. 14). El le amintește realitatea și semnificația învierii: e „puterea” sau „forța” lui Dumnezeu! Corintienii au primit „darul” Duhului Sfânt. Unii dintre ei au „motivat” că sunt liberi să gestioneze dimensiunea sexuală după plăcerea lor. Paul confirmă cu forță că nimeni nu are voie să se folosească de trupul său ca instrument al „plăcerii” deoarece este „templul Duhului”. Trupul și sufletul sunt locuite de Duhul Sfânt, ce ne cheamă la sfințenie. Formarea un singur trup cu Cristos înseamnă a te „lăsa” implicat în persoana și valorile sale, după modul său de „a fi” și „a gândi”: „cel care se uneşte cu Domnul este un singur duh cu el” (v. 17). Sau poate că „nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care îl aveţi de la Dumnezeu şi că nu sunteţi ai voştri?” (v. 19)[1]. Fiecare creștin are o chemare care îl unește cu Domnul și în același timp îl pune în slujirea Bisericii. Pe parcursul vieții noastre învățăm să devenim discipoli, să integrăm învierea în viața noastră.
În Evanghelia după Ioan (In 1,35-45), Botezătorul este martor al prezenței și misiunii lui Isus Cristos, Mesia. În acest text asistăm la trecerea ucenicilor din grupul lui Ioan Botezătorul spre cel al lui Isus: „Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. Şi, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: «Iată-l pe mielul lui Dumnezeu!» Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus” (v. 35-37). În evanghelia, Ioan Botezătorul îl desemnează pe Isus drept „mielul lui Dumnezeu”. El este adevăratul „miel pascal”, care eliberează omenirea de sclavia păcatului, ia păcatul lumii. S-ar putea traduce: „varsă iubirea peste lume”, împacă omenirea cu Dumnezeu. Acest nume are rădăcini adânci în iudaism și reprezintă, potrivit evanghelistului Ioan, denumirea cea mai potrivită pentru a exprima misiunea Domnului: e „mielul lui Dumnezeu!” „Voi ştiţi că nu prin lucruri pieritoare, argint sau aur, aţi fost răscumpăraţi […] ci cu sângele preţios al lui Cristos, ca un miel neprihănit” (1 Pt 1,18-19), spune Petru. Aici „sângele” este „viața oferită” de Dumnezeu.
Ioan Botezătorul face o invitație celor doi dintre disipolii săi de a-l primi pe Isus drept „învățător”. Apoi, încep să-l urmeze și să-l întrebe unde locuiește. Invitația Domnului de a-l urma găsește un teren bun pentru oamenii care-l caută pe Dumnezeu și adevărul său. Dar ceea ce provoacă decizia lor de a-l urma sunt cuvintele cu care Isus îi invită să meargă cu el și să vadă: „«Învăţătorule unde locuieşti?» El le-a zis: «Veniţi şi vedeţi!»” (v. 38-39). Evanghelistul nu relatează ceea ce și-au spus unul altuia pe parcursul acestei perioadei în care au stat împreună, dar vrea să clarifice că experiența personală i-a convins că el este adevăratul Mesia. Unul dintre cei doi, Andrei, îl întâlnește pe fratele său Simon care îi spune: „«L-am găsit pe Mesia!» – care, tradus, înseamnă «Cristos» – şi l-a adus la Isus” (v. 41-42). Acesta, privindu-l „i-a zis: «Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi ‚Chefas’ – care înseamnă ‚Petru’»” (v. 42). Este un nou nume dat lui Petru – Chefas, ceea ce înseamnă „piatră”. Dar mai înseamna doua lucruri: persoană încăpățânată sau neinteligentă. Petru este cu adevărat un cap de piatră, nu înțelege mai nimic din evanghelie. Totuși „piatra” este, în atributul lui Dumnezeu, credincios, fidel, stâncă sau stabilitate. Acesta este semnul misiunii conferite de Isus lui Petru: să-l vestească pe Domnul, în ciuda „bâlbâierilor” [cuvinte nedeslușite] sale!
[1] Sfântul Paul
foloseşte diferiţi termeni pentru a indica părţi sau aspecte ale persoanei
umane. Sarx, în greacă,
este carne sau trup. Prin acest termen nu se indică atât partea materială a
omului, cât aspectul limitat al firii omeneşti şi, prin extensiune, la
slăbiciunile şi condiţia de păcat. Psyche [în greacă] indică, în special,
principiul vieţii biologice: e psihicul nostru. Este o formă specifică de
reflectare a realității, produsă de activitatea sistemului nervos; e
totalitatea fenomenelor și a proceselor proprii acestei reflectări. Apostolul
Paul este evreu. După gândirea ebraică acest principiu vital încetează o dată
cu moartea. Mai este și pneuma [în greacă]: este spirit
sau duh; e partea cea mai nobilă din om. Își are originea în Dumnezeu şi
orientează întreaga persoană spre Domnul. Rămâne o dificultate găsirea unor
termeni corespunzători în limba română, deoarece suflet, spirit sau duh sunt
aproape sinonime şi corespund lui pneuma, psyche ar putea fi exprimat prin psihic sau conştient.
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu