%20-%20by%20Vasily%20Polenov.jpg)
Timpul convertirii – transformarea vieții și a istoriei
pr. Isidor Chinez (21 ianuarie 2024)
Lecturi biblice: Iona 3,1-5.10; 1Corinteni 7,29-31; Evanghelia Marcu 1,14-20; lecturi biblice
Omilie
Tema de astăzi este milostivirea lui Dumnezeu, trezită de convertirea omului. Isus își începe predicarea „în Galileea”, „după ce Ioan a fost închis” și reînnoiește ceea ce fusese deja anunțat de Ioan Botezătorul: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” (Mc 1,15). Este inima „evangheliei lui Dumnezeu”, vestită de toți profeții. „Timpul s-a scurtat” (1Cor 7,29). Timpul care ne este dat pe scena acestei lumi este kairòs [în greacă]. Este timpul favorabil mântuirii. E anunțul apropierii „împărăției Domnului” și chemării apostolilor. E expresia milostivirii lui Dumnezeu față de fiecare din noi. Nu trebuie irosit, căci este spațiul care salvează. E întâlnirea cu Dumnezeu și convertirea inimii. Aceasta este „vestea cea bună” adresată fiecărui om, indiferent de limbă, popor sau cultură! Prima lectură descrie experiența chemării profetului Iona care este trimis la Ninive, o cetate coruptă, să anunțe: „încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrus!” (Iona 3,4). Dar nu a mai avut loc, pentru că ninivienii au crezut în predica lui Iona și s-au convertit. Dumnezeu se lasă mişcat de căința oamenilor. A doua lectură este un comentariu a apostolului Paul asupra atitudinii creștine de așteptare a sfârșitului, „căci figura acestei lumi trece” (1Cor 7,31). Fiecare trăiește „ca și cum” nu ar fi pe acest pământ, cu libertate interioară și detaşare de lume. Este aproape „împărăția lui Dumnezeu!” E transformarea vieții și a istoriei!
Prima lectură (Iona 3,1-5.10) a fost aleasă pentru a introduce tema convertirii. Cartea lui Iona datează din secolul al V-lea după exilul babilonian și dezvoltă ideea unei penitenție în fața căruia Dumnezeu cedează: e convertirea omului. Iona însă nu poate da o veste fericită celor din Ninive, ci un anunț de nenorocire: „încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrus” (v. 4). [Ninive era în Irak, după harta de astăzi]. Expresia scoate în evidenţă voința lui Dumnezeu de a-şi schimbe hotărârea, amânând pedeapsa: Domnul nu vrea să distrugă cetatea, ci să o salveze. Este o invitație la pocăință (cf. Il 2,12-14; Sof 2,3). Aluzie la cele patruzeci de zile ale potopului, „patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele lui Dumnezeu” (1Rg 19,8) sau cei patruzeci de ani ai exodului. Autorul nu spune care este păcatul cetății păgâne, dar putem deduce din acuzațiile profeților: este idolatrie, nedreptate, exploatare și asuprire față de cel mai slab. În special, profetul Naum: este vestirea distrugerii cetăţii Ninive şi sfârşitul domniei și dinastiei [ultimul mare rege asirian este Ashurbanipal (645-635 î.C.)] (cf. Nah 2,9-14). Dar la predicarea lui Iona ninivienii au posibilitatea să fie feriți de această pedeapsă atâta timp cât se vor converti. Dumnezeu se răzgândește și evită să facă răul pe care el îi amenințase. Iona reprezintă mentalitatea evreilor fundamentaliști sau integrist, care pretindeau că sunt unicii cu dreptul la mântuire. Din acest motiv, profetul nu este de acord să predice la Ninive, neîmpărtășind atitudinea de milostivire a lui Dumnezeu față de păgâni. Convertirea ninivitenilor devine un reproș pentru israeliți, care, deși îl cunosc bine pe Dumnezeu, nu se convertesc și nu-și deschid inima la milostivirea Domnului față de toți oamenii.
Apostolul Paul explică în a doua lectură (1Cor 7,29-31) când îi invită pe corinteni să trăiască așa „cum nu” „ar avea”, „ar plânge”, „s-ar bucura”, „ar poseda”. „Cei care au femeie să fie ca şi cum nu ar avea” (v. 29). În Vechiul Testament, căsătoria era cea mai mare instituție cu care omenirea continua opera de creaţie. Sterilitatea era considerată cel mai mare blestem. Odată cu apariția învierii, „timpul s-a scurtat” (v. 29) și criterile vieții s-au schimbat. Paul, într-un context apocaliptic (se aştepta imediat sfârșitul lumii), redimensionează instituția căsătoriei și încurajează o noua categorie: „cei care au femeie să fie ca şi cum nu ar avea”. Timpul este proiectat spre eternitate. Trebuie să trăim „ca și cum...” am fi trecători, vremelnici sau provizoriu [temporar]. Singur Dumnezeu rămâne necondiționat. Paul îi îndeamnă pe corintieni să nu dea valoare absolută vreunei realități pământești: banii, căsătoria, familia, bucurii și necazuri ale vieții. Cu alte cuvinte, apostolul invită să adoptăm o nouă logică între relațiile cu ceilalți: aceea a iubirii și a solidarității. Lumea aceasta este destinată să se termine: „căci figura acestei lumi trece” (v. 31). În schimb valorile „împărăției lui Dumnezeu” rămân pentru totdeauna. Creștinii care l-au ales să-l urmeze pe Cristos își stabilesc viața și scara de valori punând pe primul loc ceea ce rămâne veșnic.
În Evangheliei după Marcu (Mc 1,14-20), Isus impune o condiție: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” (v. 15). Evanghelia sa este o veste bună pentru că anunță că Dumnezeu acționează din proprie inițiativă și gratuit pentru a transforma lumea. „Împărăția” sa constă într-o lume nouă, în care toți sunt frați și surori și se împărtășesc în pace cu darurile sale pe care le dă tuturor copiilor săi. Pentru el, convertirea constă nu într-o mărturisire a păcatelor sau în rituri penitenţiale precum cele practicate de ninivieni sau botezul administrat de Ioan Botezătorul, ci pur şi simplu în a crede în această veste bună, lăsându-ne implicat într-o realitate nouă pe care Domnul o începe: „Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu şi spunând: «S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!»” (v. 14-15). Tot restul decurge de bunăvoie, fără a fi silit de nimeni, din această alegere. Ca exemplu al eficacității acestei vești bune, evanghelistul face referire la chemarea primilor discipoli, care au fost atrași atât de puternic de Isus încât au lăsat totul în urmă pentru a-l urma: „«Veniţi după mine şi vă voi face să deveniţi pescari de oameni!» Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat” (v. 17-18). Formarea grupului de discipoli este semnul cel mai evident că Dumnezeu își duce la împlinire mântuirea. Împărăția lui David nu mai există de ceva vreme. Noul Testament este plin de promisiunea că Dumnezeu însuși va domni. Acesta este motivul pentru care anunțul lui Isus despre apropierea salvării: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu” (v. 15). Este vestea cea bună pe care o așteptau evreii. Pentru a intra în această „împărăție”, este necesar să ne schimbăm modul nostru de a gândi despre Dumnezeu, despre oameni, despre istorie. Isus este primul evanghelizator și îi cheamă imediat pe alții să colaboreze cu el.
Primele cuvinte pe care Domnul le pronunță atunci când își începe slujirea ca „rabin” itinerant este: timp s-a împlinit, s-a apropiat „împărăția lui Dumnezeu”; de aceea este timpul convertirii și al credinței în „evanghelie”. Putem traduce: timpul este provizoriu, Dumnezeu este indepentent, cu puteri depline, „metoda” este convertirea și credința în „evanghelie”. Conform Torei [în ebraică este Legea], valabilitatea unui fapt relevant trebuie să fie atestată de doi sau trei martori (cf. Dt 17,6; 19,15; 2Cor 13,1; 1Tim 5,19). Isus „cheamă” pe patru dintre ei [două perechi de frați] care trebuie să garanteze cuvintelor și gesturilor sale. A fi apostol înseamnă a depune mărturie că cel care trece „de-a lungul” existenței noastre este Domnul însuși. Cuvântul care ajunge la frații „Simon și Andrei”, „Iacob și Ioan”, le schimbă pentru totdeauna viața. Isus este Kyrios [în greacă], Domnul, unicul care dă sens existenței. El le cere tuturor să-l urmeze și să rămână cu el. Aceasta este transformarea întregii istorii și a vieții!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu