† Joia Sfântă [„in Coena Domini”]: „Slujirea” celorlalți [2 aprilie 2026]

Spălarea picioarelor. Mozaic – Mânăstirea „Regina Carmelului” (Snagov).

 „Slujirea” celorlalți

Lecturi biblice: Exod 12,1-8.11-14; 1Corinteni 11,23-26; Evanghelia Ioan 13,1-15; lecturi biblice

Omilie

Textele biblice pe care Biserica le oferă spre meditație în această Liturghie de seară, cunoscută sub numele de „Cina Domnului”, amintește de evenimentul Ultimei Cinei, de cuvintele și gesturile săvârșite de Cristos în acea ultimă seară a vieții sale pământești, compusă, prin referință, la cei doi Paști, cel evreiesc și cel creștin. Cartea Exodului care poruncește celebrarea ritului Paștelui, din generație în generație, ca memorial al eliberării din sclavie: „această zi să vă fie memorial şi să o celebraţi ca o sărbătoare a Domnului din generaţie în generaţiile voastre: ca hotărâre veşnică să o celebraţi!” (Ex 12,14). Prima Scrisoare către Corinteni unde apostolului Paul primește de la Domnul o poruncă pentru a perpetua în timp ritul Alianței celei noi. Moise spune poporului să celebreze acest „memorial” al eliberării din robia Egiptului. Cristos însuși spune: „Faceţi aceasta în amintirea mea!” (1Cor 11,24), în memoria mea. Evanghelia după Ioan relatează spălarea picioarelor: „s-a ridicat de la cină, şi-a pus hainele deoparte şi, luând un ştergar, s-a încins; apoi a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins” (In 13,4-5). E o imagine vie a dăruirii proprii vieți ca culme a iubirii față de Dumnezeu și față de om. Evanghelistul Ioan nu relatează instituirea Euharistiei, ci exprimă același adevăr descriindu-l pe Isus în actul provocator, tulburător și șocant din punct de vedere psihic și afectiv de a deveni „slujitor” al tuturor.

Lectura întâia (Ex 12,1-8.11-14) este potrivită pentru Joia Sfântă, deoarece descrie primul Paște din Sfânta Scriptură: eliberarea poporului asuprit. Măncarea unui miel era un rit de primăvară la popoarele nomade, dedicate păstoritului care celebrau trezirea naturii cu primele roade ale pământului și proliferarea turmelor. „Să-l mâncaţi aşa: să aveţi mijlocul încins, sandalele în picioare şi toiagul în mână; să-l mâncaţi în grabă: este Paştele Domnului! […] Această zi să vă fie memorial şi să o celebraţi ca o sărbătoare a Domnului din generaţie în generaţiile voastre!” (v. 11.14). Mielul era asociat cu evenimentul Paștelui, devenind un simbol al eliberării. În Biblie, memorial [în ebraică, zikkaron, din rădăcina zakar – „a-și aduce aminte”] nu este doar un simplu act de amintiri, de comemorare pasivă, ci un semn vizibil menit să provoace o acțiune, o mărturisire de credință în prezent. Este un act ritual în amintirea generațiilor viitoare despre faptele mărețe ale lui Dumnezeu, întărind acțiunea de recunoștință: e momentul harului.

În a doua lectură (1Cor 11,23-26), sfântul Paul ține să ne spună: „eu am primit de la Domnul ceea ce v-am transmis: că Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea şi, mulţumind, a frânt-o şi a zis: «Acesta este trupul meu cel care este pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea!» De asemenea, după cină, a luat potirul, spunând: «Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceţi aceasta ori de câte ori beţi în amintirea mea!»” (v. 23-25). „Faceți aceasta în amintirea mea” (1Cor 11,24.25). Este proiectul lui Dumnezeu în simbolurile pâinii și a vinului, încredințate apostolilor spre a le distribui: „căci ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din potirul acesta, vestiţi moartea Domnului până când va veni” (v. 26). Este anamnesis, în greacă; commemorationem, în latină; în română este memoria. „Ori de câte ori”, adică de fiecare dată, întotdeauna. Liturgia este un „memorial” al misterului mântuirii, adică al lucrării pe care Dumnezeu Tatăl realizat prin Fiul său, Isus Cristos, care s-a făcut om printre noi oamenii, a murit și a înviat pentru mântuirea noastră. Memorialul prin excelență pe care Biserica îl celebrează este Euharistia, în care sunt reactualizate patima, moartea și învierea lui Isus. Euharistia este un rit sau obiect de adorație deoarece este anunțarea și mărturia morții celui care s-a lăsat ucis cu violență pentru alții: un martir al iubirii.

Evanghelia după Ioan (In 13,1-15) traduce Paștele exodului într-un Paște universal care înlocuiește Euharistia cu spălarea picioarelor, așezând „slujirea” celorlalți pe același nivel cu viața lui Dumnezeu. A fi „diacon”, provenit din grecescul diakonos, care înseamnă „slujitor”. Nu are rost să celebrăm Paștele doar „al meu” dacă nu împărtășim cu omenirea vătămată și ofensată în drepturi, lipsită de demnitate umană, în sete și în foame. Sfântul Ioan răstoarnă orice perspectivă și ni-l prezintă pe un Isus, Mesia, care nu poartă o coroană regală, ci un „șorț” de diacon, îngenuncheat în fața omenirii care, asemenea evreilor din exod, așteaptă noaptea libertății definitive pentru a sta la masa lui Dumnezeu. Suntem purtători ai aceleași pâini și ai aceluiași „memorial”. Depinde de noi, astăzi, să fim semnul vizibil al schimbării fundamentale a valorilor lui Dumnezeu, căci este posibil. Este viziunea „împărăției lui Dumnezeu” care răstoarnă logica lumii și ritualismul religiilor! E Paștele Domnului – slujirea tuturor!