Crucea Domnului ce dă „viață” lumii
Lecturi biblice: Isaia 52,13-53,12; Evrei 4,14-16; 5,7-9; Pătimirea după sfântul Ioan 18,1-19,42; lecturi biblice
Omilie
Încă din cele mai vechi timpuri, Biserica nu celebrează Sfânta Litughie astăzi şi mâine. Stă în contemplaţie. În Triduumului pascal creştinii contemplă glorioasa pătimire a Domnului. Trădarea lui Isus, prinderea, condamnarea, execuţia lui pe Golgota ne introduc în centrul misterului suferinţei şi morţii răscumpărătoare a Domnului. Azi Biserica celebrează moartea victorioasă a lui Cristos care comunică oamenilor mântuirea. Viaţa noastră îl costă pe Isus viaţa sa: ne-o oferă pe altarul crucii. Astfel putem face trecerea de la această lume a păcatului şi a morţii la viaţa lui Dumnezeu în Domnul prin Duhul Sfânt.
În prima lectura (Is 52,13-53,12), figura „slujitorului suferind” al lui Dumnezeu prinde viață din nou: o imagine a tristeții care nu permite compensații sau substituiri. Oracolul începe cu o introducere elevată: „Iată, slujitorul meu va avea succes; se va înălţa, se va ridica şi va fi foarte sus” (Is 52,13). Suntem în a patra cântarea a „slujitorului suferind” al lui Dumnezeu care anunță succesul lucrării sale care îi va duce la înălțare, dar va fi scufunda în mari dureri: „chipul lui era mai desfigurat decât cel al unui om şi faţa lui, decât a fiilor oamenilor” (Is 52,14). Il vor ocărî. Slujitorul va duce dreptate multora și va purta păcatele lor: „slujitorul meu cel drept îi va îndreptăţi pe mulţi şi va lua asupra sa păcatele lor” (Is 53,11). Dumnezeu îi va da răsplată pentru că și-a sacrificat viața și a devenit un mijlocitor pentru mulți: „pentru că şi-a dat sufletul la moarte şi a fost numărat împreună cu cei nelegiuiţi. Dar el purta păcatul multora şi mijlocea pentru cei nelegiuiţi” (Is 53,12). Deuteroisaia deschide pentru gândiria evrească o noua perspectivă a valorii suferinței. În aceste pagini, profetul ne oferă cele mai sublime reflecții asupra „slujitorului suferind”, oprimat de crimele umanității, dar acceptă umilința și este în final „compensat” de Dumnezeu. După suferința sa, „slujitorul” va fi răsplătit; va atrage mulțimi la sine și le va face dreptate (cf. Is 53,11-12). El are misiunea de a aduce dreptatea neamurilor. Autorii Noului Testament vorbesc despre o figură care a făcut bine, a suferit, a murit din cauza păcatelor mulțimii, a fost îngropată și, în final, a fost glorificat... Confruntați cu atâtea referințe din Isaia, putem spune că Isus se gândește la aceste pagini profetice când anunță celor doisprezece apostoli suferințele patimilor sale, referindu-se la Scripturi: „așa cum este scris” (cf. Mc 9,12; Lc 18,31; Mt 26,54), sau „trebuie” să se împlinească (cf. Mt 17,12; Mc 8,31). Părinții Bisericii (Clement al Romei, Iustin, Ieronim, Augustin) au preluat aceste oracole ale lui Isaia pentru a arăta împlinirea lor în Isus din Nazaret.
În lectura a doua din Scrisoarea către Evrei (Evr 4,14-16; 5,7-9) ne oferă o imagine unde Isus care își prețuiește viața și nu vrea să o piardă: „în zilele vieţii sale pământeşti, el a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui” (Evr 5,7). A simțit în umanitatea sa repulsia morții pe cruce și s-a rugat Tatălui cu strigăte și lacrimi [se referă la agonia din Grădina Măslinilor se armonizează cu transpirația sângelui]. Dumnezeu l-a fi putut elibera de moartea pe cruce. Textul ne spune că nu a refuzat să asculte de Tatăl. El a fost ascultat prin învierea glorioasă. A fi creștin înseamnă să ai încredere în Dumnezeu, până la sfârșit: „deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit, iar după ce a fost făcut desăvârşit, a devenit cauză de mântuire veşnică pentru toţi cei care ascultă de el” (Evr 5,8-9). El a devenit mântuitorul Cristos „Domnul” [Kyrios, în greacă].
În Evanghelia după Ioan (In 18,-19,42), prima preocupare a lui Isus, când prigonitorii săi vin să-l prindă, este că să-i lase pe ucenicii în siguranță: „V-am spus că eu sunt. Aşadar, dacă mă căutaţi pe mine, lăsaţi-i pe aceştia să plece!” (v. 8). Ca și noi astăzi, cine vrea să-l urmeze pe drumul spre Calvar trebuie să o facă de bunăvoie, liber.
Isus este condus la locul „Craniului” – Golgota – și acolo este răstignit împreună cu „alți doi”: unul la dreapta și unul la stânga „și Isus la mijloc”. Evanghelistul Ioan insistă asupra acestui „la mijloc”, ca și cum nu ar fi evident: „l-au răstignit pe el şi împreună cu el alţi doi, de o parte şi de alta, iar Isus în mijloc” (v. 18). Dar nu o face pentru distragerea atenției: vrea să sugereze o imagine străveche și puternică. În mijlocul grădinii, ne spune Geneza, era pomul vieții: „Putem să mâncăm din roadele pomilor din grădină; numai din rodul pomului din mijlocul grădinii a zis Dumnezeu: «Să nu mâncaţi din el, nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!»” (Gen 3,2-3). Acum, acel pom este crucea Domnului. De el atârnă „fructul” care dă „viață” lumii!
Notă liturgică:
Cu toată simplitatea şi austeritatea sa – altarul nu are nimic pe el: nici cruce, nici sfeşnice, nici feţe de altar – liturgia Vinerii Sfinte nu are tonul liturgiei funebre. Meditând la moartea Domnului şi cu sentimentul uman lovit de durerea unei morţi atât de crude, Biserica celebrează astăzi o sărbătoare. E sărbătoarea victoriei lui Cristos cel răstignit asupra păcatului, a manifestării supreme a iubirii divine care învinge moartea, care în sângele Domnului ne redă viaţa şi mântuirea.
Celebrarea liturgică din această seară este formată din trei părţi:
– Mai întâi: Liturgia Cuvântului, când vom asculta împreună pe profetul Isaia, apostolul şi pe evanghelistul Ioan vorbind acest cutremurător eveniment al istoriei mântuirii noastre: suferinţa, moarea şi înmormântarea lui Isus Cristos. Devenind mai sensibili la misterul crucii Domnului, ascultând cuvintele de la omilie, conştienţi de valoarea universală a operei de răscumpărare a lui Isus, ne vom uni în rugăciune comună implorându-l pe Dumnezeu pentru toţi, nu numai pentru Biserică, ierarhie, cei botezaţi şi catecumeni, dar şi pentru cei care nu fac parte din Biserică: pentru evrei, păgâni, atei…
– Partea a doua a celebrării liturgice din această seară este Adorarea Crucii. Este momentul răspunsului concret pe care Biserica îl dă lui Cristos. Este adoraţia într-o atitudine, adeziune, iubire și alegerea crucii ca împlinirea în propria persoană a ceea ce lipseşte pătimirii lui Cristos.
– Liturgia Vinerii Sfinte se încheie cu distribuirea Sfintei Împărtăşanii. Celebrarea Vinerii Sfinte nu este o simplă ceremonie de „amintire”: este retrăirea misterului Domnului, este împărtăşirea cu Cristos care se oferă pentru noi ca jertfă Tatălui. Curățiți de păcate prin sacramentul Spovezii sau Reconcilierii, împăcaţi cu Dumnezeu prin jertfa Fiului, participăm la însăşi Viaţa lui Cristos, mort şi înviat, primind Trupul său în Sfânta Împărtăşanie.
Plini de credinţă, participăm în mod conştient şi activ la celebrarea misterelor mântuirii noastre, lăsându-ne călăuziţi de Duhul său Sfânt!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu