I Postul Mare (C): Ispita de a merge după lume




În pustiu

Evanghelia: Lc 4,1-13  

 

Surprinde faptul că tocmai Duhul Sfânt, pe care l-a primit la Botez, îl conduce pe Isus în pustiu, acolo unde are loc confruntarea cu Satana. Filiaţiunea divină, darul Duhului şi misiunea (aceste trei structuri fundamentale ale Botezului) nu ne scutesc de încercări, ci dimpotrivă inaugurează o existenţă pusă continuu la încercare.

 

Satana îi sugerează lui Isus să parcurgă o cale mesianică conformă cu aşteptările populare. Istoricul evreu Iosif Flaviu povesteşte – de exemplu – că oameni fanatici provocau poporul invitându-l să se retragă în pustiu pentru că Dumnezeu ar fi repetat minunea cu mana, sau să se arunce de pe esplanada Templului unde Mesia avea să coboare în mod minunat din ceruri, şi dădeau asigurări că Mesia avea să stăpânească asupra lumii întregi. Să se conformeze aşteptărilor poporului (pentru a fi în felul acesta acceptat şi popular) sau să rămână la cuvântul lui Dumnezeu? Iată încercarea. Desigur nu este greu a descoperi în tripla încercare a lui Isus şi o dimensiune morală, să spunem personală şi de fiecare zi, internă nouă înşine şi lumii noastre: tentaţia de a se sluji chiar de puterea lui Dumnezeu pentru „a avea” sau „a putea” sau „a te face valoros”. Atitudine care corespunde canoanelor lumii, dar care pentru Evanghelie este sugestie a Satanei. Puterea lui Dumnezeu este dăruită pentru a iubi şi a sluji, nu pentru a avea, a putea şi a se face valoros.

„Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, demonstrează-o!” repetă Satana. Şi de fapt Isus a demonstrat-o, dar pe o cale total diferită: ascultarea, încrederea în Tatăl, slujirea, dăruirea până la Cruce.

Nu se poate însă să se termine lectura din această relatare a lui Luca fără a observa concluzia sa surprinzătoare: „Diavolul s-a îndepărtat de la el pentru a reveni la timpul fixat”. Aşadar încercarea nu este un episod închis, ci deschis. Este prevăzut un timp în care Satana se va întoarce. Încercarea va reveni în viaţa lui Isus şi, mai târziu, în viaţa comunităţii şi a ucenicilor. Într-un anumit sens, toată viaţa lui Isus a fost însoţită de încercare, aşa cum avea să le spună el însuşi ucenicilor: „Voi ai rămas cu mine în încercările mele”. O încercare insistentă, provenind din diferite părţi (de la Satana, de la scribi şi farisei, de la lume) şi totuşi mereu aceeaşi în conţinut, adică ispita de a-l rupe pe Isus de încrederea în cuvântul lui Dumnezeu pentru a-l face să parcurgă drumuri mai promiţătoare din punct de vedere uman. O încercare pe care Isus a depăşit-o în rugăciune şi în veghere şi în cea mai completă şi încrezătoare abandonare în mâinile Tatălui, refuzând tot ceea ce ispititorul i-a propus încă de la început: „Dacă tu eşti regele iudeilor, salvează-te pe tine însuţi”. (don Bruno Maggioni; trad. pr. Isidor Chinez).