V TPA (C): A-l urma pe Isus înseamnă a asculta Cuvântul (Lc 5,1-11)

Rafael - Pescuitul minunat

 

În loc să se oprească asupra chemării ucenicilor, aşa cum fac Marcu şi Matei în pasajele paralele, Luca preferă să se concentreze asupra forţei Cuvântului (5,1-11). A vesti Cuvântul este prima datorie a ucenicului, aşa cum sugerează scena introductivă: Isus, aşezat în barca lui Simon, vesteşte Cuvântul mulţimii care a alergat să-l asculte.

Succesul misiunii ucenicului stă cu totul în forţa Cuvântului lui Isus. Dacă ucenicul se încrede în sine însuşi pescuirea este falimentară, dacă în schimb se încrede în cuvântul lui Isus pescuirea este abundentă. Răspunsul lui Petru la porunca lui Isus („la cuvântul tău voi arunca mrejele”), exprimă o mare ascultare, dar – şi aceasta înseamnă mai mult – o mare încredere. Este de fapt ascultător de o poruncă care conform experienţei sale pare absurdă şi inutilă: „Am obosit toată noaptea fără să prindem nimic”. Aşadar Petru se încrede în cuvântul lui Isus în ciuda verificărilor care puteau să justifice contrarul.

Pentru Luca ucenicul este cel care face experienţa misionară. Implicaţiile – în acest punct – pot fi numeroase. Dar cel puţin una este absolut necesară: comunitatea creştină în efortul său misionar trebuie să fie plină de credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu: nu trebuie să se bazeze pe altceva, nu trebuie să caute altceva, chiar cu scuza de a sluji prin aceasta evanghelia. Experimentând puterea Cuvântului lui Isus, Petru simte o mare uimire şi devine conştient, dintr-o dată, de tot nimicul său: „Îndepărtează-te, Doamne, de mine căci sunt păcătos”. Discipolul nu trebuie să ignore propriul păcat şi propria slăbiciune, propriile limite; dimpotrivă, trebuie să aibă despre cestea o conştiinţă clară, dar trebuie şi să ştie că puterea lui Dumnezeu ştie să triumfe asupra păcatului şi asupra slăbiciunii; ca Petru care se decide pentru Învăţătorul său, chiar dacă este păcătos. Se decide încrezându-se în Domnul care zice: „Nu te teme”. Slăbiciunea este depăşită de puterea lui Dumnezeu.

În ultimul rând, fragmentul din această duminică se încheie cu o subliniere a radicalităţii dezlipirii: „Au lăsat toate şi l-au urmat”. Este o subliniere conformă cu spiritualitatea celei de a treia evanghelii în care de mai multe ori se subliniază radicalitatea dezlipirii, în mod drastic, de fiecare dată când vorbeşte despre condiţiile pentru a fi ucenic. Un exemplu: „vindeţi tot ce aveţi şi daţi de pomană” (Lc 12,33); „cine dintre voi nu renunţă la tot ce are nu poate fi ucenicul meu” (Lc 14,33); „vinde tot ce ai şi dă săracilor” (Lc 18,21). (don Bruno Maggioni; trad. pr. Isidor Chinez).