Sfânta Agata, fecioară şi martiră

Cultul liturgic al sfintei martire cataneze datează din antichitate: ajunge până cel puţin în secolul al V-lea, când papa Simmacus i-a dedicat o biserică pe via Aurelia (in fundum lardarium). Pare să fi fost sfântul Grigore cel Mare cel care a inclus, după un secol, numele martirei în canonul sfintei Liturghii. Dar despre martiră, foarte populară mai ales în Italia de sud şi mai ales în Sicilia, posedăm foarte puţine elemente istorice sigure: printre acestea locul de naştere, Catania, chiar dacă timp de multe secole această cinste a fost pretinsă de Palermo: oricum, în ambele provincii numele de Agata este cel mai frecvent în onomastica locală.

 

Izvoarele istorice sunt unanime şi în ceea ce priveşte data martiriului. Însă toate celelalte informaţii provin din izvoare nu cu totul demne de luat în seamă, chiar dacă nu sunt cu totul lipsite de veridicitate intrinsecă, după cum este just să gândim despre tradiţiile populare. Din aceste relatări aflăm că tânăra martiră cataneză aparţinea unei nobile şi bogate familii. Bogăţiile sale, unite cu o extraordinară frumuseţe, au sfârşit prin a atrage atenţia consulului Quintian însuşi, care a cerut-o de soţie. Dar Agata promisese deja viaţa ei unui alt mire, Cristos. Consulul, foarte hotărât în propunerea sa, nu s-a pierdut cu firea şi a recurs chiar la serviciile unei renumite proxenete, cu numele semnificativ de Afrodisia. Femeia, prevăzută cu toate băuturile considerate magice sub aspect erotic pe care bruta mentalitate populară le consideră cei mai eficace peţitori, a folosit toată măiestria sa, pentru ca Agata să se îndrăgostească de pretendent. Dar foarte curând Afrodisia a trebuit să declare învinsă de credinţa şi puritatea acelei fete.

 

Însă Quintian nu a acceptat în mod pasiv această nouă înfrângere. De la iubire a trecut la ură (trecerea fiind foarte scurtă) şi a încercat să o înfricoşeze pe tânără prin ameninţări care nu au dat rezultat şi pe care, de aceea, le-a dus la îndeplinire. Dată pe mâna călăilor, Agata a fost expusă unor cruzimi îngrozitoare, povestite cu un remarcabil simţ al adevărului de către tradiţiile populare. Quintian s-a înverşunat să chinuie sânii tinerei, care a izbucnit prin celebra aclamaţie: "Crudule tiran, nu-ţi este ruşine să chinui la o femeie chiar acel sân din care de copil ai supt viaţa?..."

 

Mistuită în sfârşit de cărbunii aprinşi pentru că a rezistat poftelor pretendentului, sfânta Agata este invocată de către oraşul în care s-a născut ca protectoare contra violenţei lavei incandescente a vulcanului Etna, care, potrivit tradiţiei, şi-a încetat în mod miraculos erupţiile, la un an după martiriul Agatei, care a avut loc în jurul anului 250. (Sursa: M. Sgarbossa, L. Giovannini, Sfântul zilei, Paoline, 1978; trad. pr. I. Agiurgioaei).