Curaj, să strigăm împreună

 

Când ești cuprins de disperare

Viața devine o greutate insuportabilă
Simți că-ți fuge pământul de sub picioare
Dificultățile apar insurmontabile
Certitudinile au dispărut
Idealurile s-au încețoșat
Ipocrizia îți provoacă angoasă
Nu mai poți conta pe nimeni și pe nimic
Chiar și prietenii s-au îndepărtat,
unul câte unul
Nu mai este nimeni care să-ți întindă o mână.
Când trebuie să constați cu amărăciune:
că totul s-a sfârșit
Spui: e prea mult!
Totul este inutil
Totul este atât de absurd
Un șir de falimente
Nu merită osteneala
Ce respingător e lumea
Nu mai înțeleg nimic.
Și te ghemuiești în deprimarea ta
Îți rumegi deziluzia
Mergi frământându-ți durerile
Te lași otrăvit de mâhnire,
paralizat de neîncredere.
Când privești înlăuntrul tău
Și te regăsești gol, singur, obosit,
dezamăgit, bun de nimic.
Când ai ajuns în adâncul durerii
Când ai pierdut totul: demnitatea,
stima, libertatea,
curajul, vise, voința de a trăi.
Ei bine, îți mai rămâne ceva,
îți rămâne o posibilitatea.
Să strigi.
Strigătul este ultima ta resursă
Ultima posibilitate de salvare.

Fii sigur. Strigătul tău nu se pierde în deșertul indiferenței generale. S-ar putea să fie mii de persoane, care să tragă după ele, netulburate pe strada lor. S-ar putea să fie unii care să ridice din umeri. Creștini care se limitează să comenteze: ”O! Unul care strigă…” Alții care te vor privi cu un zâmbet de compătimire. Alții care te vor face să înțelegi că nu e necesar să exagerezi. Cei mai mulți se vor gândi la propriile necazuri. Toți își vor apăra cu furie visele.

Însă este Cineva care ascultă strigătul tău. Nu se plictisește. E impresionat de fiecare dată. Pentru că inima sa este totdeauna pe recepție, pe lungimea de undă a aceluia care mai e în stare să transmită un strigăt.

Și atunci, strigă!

Fii atent numai să-ți lansezi strigătul în direcția corectă.

”Strig către Tine, Doamne,

pentru că tu totdeauna îmi răspunzi!” (Ps 17,6).

Poate nu vei ști să te exprimi bine. Vei face o confuzie de necrezut. Nu are importanță. De cealaltă parte este Cineva care vede clar chiar în confuzia sentimentelor tale, în vălmășeala situațiilor celor mai complicate. Capabil să descefreze chiar și în confuzie. În stare să interpreteze toate nuanțele strigătului tău.

Poți fi un zdrențăros, rămas pe drumuri. Însă ți-a mai rămas o bogăție inegalabilă: strigătul.

Strigă, așadar.

Nu-ți fie teamă că scandalizezi,

că deranjezi,
că se va spune că ești prost crescut.

Pune în strigătul toată violența
protestului tău,

amărăciunea deprimării tale,
amețeala disperării tale,
rușinea falimentului tău,
neliniștea nefericirii tale,
asprimea dezgustului tău.

Strigătul tău poate fi neplăcut tuturora.
Afară de Unul.

Îți repet: nu ai pierdut nimic, pentru că ți-a rămas strigătul.
Și e Cineva totdeauna gata să răspundă.
”Strig către Tine, Doamne,
pentru cu Tu totdeauna îmi răspunzi!”
Se mulțumea cu puțin Carteziu, cu faimosul său ”cogito, ergo sum”.
Tu poți spune: strig, de aceea sunt salvat.
Dacă mai ai încă ezitări, te ajut eu.
Îmi dai voie să fim împreună?
Curaj, să strigăm!

(Alessandro Pronzzato, Veglia di pregare, Piero Gribaudi Editore, 1986, 99-101; trad.  pr. Isidor Chinez și D. M.).