Problema răului... [2]

 

„Unde s-a înmulţit păcatul,

s-a revărsat cu prisosinţă harul

pentru ca după cum păcatul a domnit prin moarte,

la fel harul să domnească

prin justificarea ce duce la viaţa veşnică

prin Isus Cristos, Domnul nostru” (Rom 5,20b-21).

Scrisoarea către Romanei scrisă în anii 58 de la Corint. Capitolul 5 face parte din secţiunea 5,1-11,36 unde Paul vorbeşte despre Evanghelie, iubirea lui Dumnezeu şi mântuire.

 

Evanghelia, revelarea iubirii lui Dumnezeu, este garanţia sigură a mântuirii pentru credincioşi; cu alte cuvinte: iubirea lui Dumnezeu, răspândită de Duhul Sfânt în inimile noastre s-a manifestat în moartea lui Cristos, este garanţia certă a mântuirii noastre.

 

În această secţiune găsim această structură: o schiţare a temei (5,1-11), o dezvoltare antitetică (5,12-7,25) în stilul specific lui Paul – cel midraşic, reluarea temei (8,1-39) şi o ilustrare biblică (capitolele 9-11).

 

Iubirea lui Dumnezeu s-a revelat într-un dar dublu:

 

– darul Fiului (cf. 5,8; 8,32), după mărturia Scripturilor (Rom 6-11)

 

– darul Duhului, aşa cum dă mărturie experienţa credincioşilor (în inima cărora dragostea lui Dumnezeu a fost revărsată prin Duhul Sfânt care ne-a fost dăruit, 5,5) care fiind justificaţi, sunt dominaţi de un sentiment de pace şi au forţă şi bucurie în mijlocul încercărilor, care produc şi experimentează în ei rodul Duhului (cf. Gal 5,22 ş.u.).

 

În dezvoltarea antitetică se iau în consideraţie obstacolele mântuirii (păcatul, moartea, legea) pentru a sublinia că au fost eliminate de Cristos prin faptele sale răscumpărătoare şi depăşite de credincioşi prin asocierea lor la misterul morţii şi învierii în botez.

 

În folosul celor care cred s-a împlinit o triplă eliberare:

 

a) Eliberarea, în linie de principiu, a întregii omeniri (5,12-21) de sclavia păcatului şi a morţii, prin opera răscumpărătoare a lui Cristos, mai ales prin moartea şi învierea sa; pe scurt: s-a realizat radicala victorie a lui Cristos, noul Adam, asupra păcatului şi asupra morţii prin gesturi răscumpărătoare.

 

b) Eliberearea, în linie de fapt, a credincioşilor (6,1-23) de sclavia celor două puteri duşmane ale neamului omenesc, păcatul şi moartea, prin botez, care este o participare la gesturile răscumpărătoare ale lui Cristos; pe scurt, s-a realizat actuala şi personala victorie a creştinilor asupra păcatului şi a morţii.

 

c) Eliberarea de jugul legii (7,1-25), bună şi spirituală, dar instrument involuntar al stăpânirii păcatului şi a morţii, din cauza infirmităţii cărnii.

 

Triumful harului, al dreptăţii, al vieţii

 

v.20b. „unde s-a înmulţit păcatul, s-a revărsat cu prisosinţă harul”, în sensul că Dumnezeu, în mod gratuit, a desfăşurat o activitate mai puternică neutralizând efectele păcatului lui Adam, păcatul de origine şi păcatele fiecărui individ, şi conferind bunuri de inestimabilă valoare (cf. v. 16).

 

„Nu numai îl eliberă de pedeapsă, dar i-a iertat păcatele şi i-a dat viaţa şi multe alte bunuri, făcând la fel ca un om care nu numai vindecă doar de boala sa un individ chinuit de ebră, dar în acelaşi timp i-a dat frumuseţe, forţă şi onoruri. Sau asemenea celui care nu numai că îl hrăneşte pe cel înfometat, dar îi pune la dispoziţie mulţi bani şi îl investeşte cu puterea sa” (PG 60, 479).

 

v. 21. Toate acestea au fost făcute pentru ca după cum păcatul a domnit prin moarte, făcându-i supuşi morţii, la fel harul să domnească, adică deplina sa manifestare şi explicitare prin dreptatea, care este oferită oamenilor şi să-i conducă la viaţa veşnică prin medierea lui Isus Cristos, Domnul nostru: posedarea tuturor acestor bunuri este condiţionată de adeziunea la Isus Cristos prin credinţă.

 

Ajuns la culmea dezvoltării, Paul se opreşte să rezume gândirea sa într-o sinteză clară, unde intră conceptele: păcatului, care se exprimă în încălcări şi provoacă condamnarea, este opus harul, care se concretizează în justificare; morţii, viaţa.

 

Acest triumf al harului, al dreptăţii şi al vieţii a fost deja realizat pe deplin de omenitatea asumată de Cristos; acest triumf este realizat de fiecare individ prin angajarea de a retrăi în mod personale, în diferite etape (sacramentală, existenţială, escatologică: cf. Rom 6,3-11; 6,12-23 şi 8,9 ş. u.), misterul morţii şi învierii lui Isus.

 

Aici deja se sugerează ceea ce va fi expliciatat în Rom 9,32: Dumnezeu ştie să tragă binele din rău: i-a lăsat pe oameni, abuzând de libertatea lor, să cadă sub stăpânirea puterii răului, pentru că prevedea să depăşească şi să învingă păcatul explicând cu libertate suverană, în Fiul său, milostivirea sa divină.

 

În raport cu acţiunea umană, Dumnezeu prevede răul, dar, în acelaşi timp, un bine care a mers cu mult înaintea răului (cf. v. 14b: Cristos – antitipul lui Adam).

 

 [cf. Ramazzotti B., „La lettera ai Romani” în Il messaggio della salvezza, 7, Elle Di Ci, Torino-Leumann 1976, 499-500].

 

(Chinez I., Problema răului).