Gloria lui Dumnezeu: „ascultaţi de el!”
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (16 martie 2025)
Lecturi biblice: Geneză 15,5-12.17-18; Filipeni 3,17-4,1; Evanghelia Luca 9,28b-36; lecturi biblice
Omilie
Tema din duminica de astăzi este gloria lui Dumnezeu. Este metafora biblică cu care Dumnezeu s-a ascuns și s-a manifestat omului printr-o luminozitate neobișnuită. Cele trei lecturi vorbesc despre oamenii care au intrat în contact cu gloria lui Dumnezeu. Primul este Abraham care a primit de la Dumnezeu promisiunea unui fiu din care a apărut poporul ales. Intră într-o relație de ascultarea a Cuvântului cu credință și iubire: este alianța cu Abraham. Atunci se vede flacăra care trece prin victime [în prima lectură]. Pentru a crede, trebuie să întâlnim oameni care să ne lumineze. Este necesar să avem experiențe care să ne zguduie cum l-au mișcat pe Petru, Iacob și Ioan pe munte când Domnul s-a schimbat la față [în evanghelie]. Paul vorbește despre problemele și bucuriile de a-l urma pe Isus [a doua lectură].
În prima lectură (Gen 15,5-12.17-18), cuvântul Domnului este pentru Abraham: „«Nu te temea, Abrame! Eu sunt scutul tău şi răsplata ta va fi foarte mare». Abram a zis: «Doamne Dumnezeul meu, ce-mi vei da?»” (Gen 15,1-2). Răspunsul lui Dumnezeu este promisiunea unul fiu și alianța sa cu Abraham. Este o promisiune, pentru că soția sa, Sara, era sterilă. Cu toate acestea, el nu renunță și continuă să creadă în făgăduință. Domnul se angajează în persoană. Este evocat practici foarte cunoscute în Orientul Apropiat: când doi oameni sau două grupuri făceau alianța, se folosea acest ritual. Ebraicul berît înseamnă alianță și angajament obligatoriul. Chemarea lui Abraham, credința și ascultarea față de vocație sunt semnul începutului unei omeniri noi: „tu ai răspuns chemării mele, ți-ai părăsit țara, ai avut încredere în mine..., acum este alianța dintre mine și tine”, care înseamnă asumarea responsabilității pentru viitor. Suntem „deja” purtători, dar „nu încă” posesori. Odată cu Abraham apare pe pământ „convertirea” care se manifestă prin renunțarea la propria voință pentru a asculta ce spune Dumnezeu. Creatura se întoarce să devină ceea ce era, adică să depindă de Creator. Cu Abraham apare pe pământ cineva care are credință, are încredere în Dumnezeu și care este dispus să asculte chiar împotriva aparențelor, împotriva oricărei speranțe. Din cauza păcatului primilor părinți moartea și blestemul a intrat în lume, dar datorită ascultării lui Abraham, binecuvântarea va putea ajunge la toată omenirea: „te voi copleşi cu binecuvântări şi îţi voi înmulţi foarte mult urmaşii, ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării, şi descendenţa ta va stăpâni cetăţile duşmanilor săi; prin neamul tău vor fi binecuvântate toate neamurile, pentru că ai ascultat de glasul meu” (Gen 22,17-18). Domnul îi promite un descendent numeros și se angajează să fie mereu cu el. Abraham răspunde promisiunii cu credință, iar Dumnezeu recunoaște această credință. Asemenea lui Abraham, toți suntem invitați să privim dincolo de micul nostru orizont. Ca nou Abraham, Isus a mărturisit bunătatea lui Dumnezeu neacceptând înșelăciunea diavolului, pentru a face voința Tatălui.
În lectura a doua (Fil 3,17-4,1),
creștinul nu-și epuizează speranțele între limitele lumii. Este chemat să fie
un martor autentic al unei omeniri răscumpărate: „patria noastră este în ceruri, de unde îl aşteptăm ca
Mântuitor pe Domnul Isus Cristos; el va schimba trupul umilinţei noastre,
făcându-l asemănător cu trupul gloriei sale” (v. 20-21). În opoziție cu stilul de viață al
„dușmanilor crucii lui Cristos” (v. 18), Paul prezintă acum statutul celor care
se conformează logicii crucii lui Isus: „patria
noastră este în ceruri”. Termenul
grecesc [politeuma] are
diferite nuanțe. Indica comunitatea cetăţenilor după criteriul de referință care
este evanghelia proclamată de Paul în Filipi. Apostolul vorbește despre apartenența
comună – „patria din ceruri”. Acest fapt definește statutul creștinilor cu
toate drepturile și îndatoririle, privilegiile și responsabilitățile lor.
Expresia „din ceruri” – de origine biblică, cu plural – contrastează cu
mentalitatea complet pământească a dușmanilor crucii lui Cristos. De acum
înainte cei care cred în Domnul au dreptul de a face parte din cetățenia
cerului. Dumnezeu ne-a chemat să fim „transformați” cu totul de el în glorie:
„el va schimba trupul umilinţei noastre, făcându-l
asemănător cu trupul gloriei sale” (v. 21). Astăzi
Biserica ne invită să-l contemplăm pe Isus transfigurat pe munte, iar Paul ne
vorbește despre schimbarea care ne așteaptă și pe noi și care se va împlini
când Isus va veni în glorie. Să așteptăm!...
În Evanghelia după Luca (Lc 9,28b-36), schimbarea la față afirmă
legătura indisolubilă dintre pătimirea lui Isus și gloria care constitue
misterul pascal. Splentoarea care iradiază pe chipul lui Cristos este deja
anticiparea drumului său către Tatăl. „Isus
i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob şi s-a urcat pe munte ca să se
roage” (v. 28). Ca Fiu al lui
Dumnezeu este într-o relație intimă și personală cu Dumnezeu Tatăl. „Şi, în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a
schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare” (v. 29). Este
schimbarea la față a Domnului!
Cererea lui Petru: „să facem trei colibe” (v. 33) nu este ascultată. În
anii 30, experiența schimbării la față i-a ajutat pe discipoli să depășească
criza credinței cu privire la Mesia, de la triunf la „slujitor”. În anii 80, pe
când Luca scria evanghelia pentru comunitățile creștine din Grecia, semnificația
schimbării la față a fost aprofundată și s-a extins. În lumina învierii lui
Isus și a răspândirii evangheliei în rândul păgânilor în aproape toate ţările,
din Palestina până în Roma, experiența schimbării la față începe să fie văzută
ca o confirmare a credinței creștine în Isus, Fiul lui Dumnezeu: Domnul coboară
de pe munte în întâmpinarea crucii!
O cheie pentru înțelegerea textului este tocmai opoziția dintre ieșire și închidere, dintre „exod” și colibă. Isus vorbește despre „exodul” lui la Ierusalim: „când s-au împlinit zilele înălţării sale, s-a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim” (Lc 9,51). Expresia scoate în evidenţă faptul că Domnul, pe deplin conştient de hotărârea sa, porneşte spre Ierusalim, voind să înfrunte evenimentele care vor urma. „A decis” sau „a hotărât”: acesta înseamnă a ieșit din propriile temeri, a ieșit din propria siguranță, pentru a întâlni realitatea. „Exodul” în limba greacă clasică este o metaforă a drumului care ne scoate din viață, adică spre moarte. Petru cere să construiască niște colibe. Sunt imaginea a ceea ce păstrează și ține așa de mult. Imagine colibei în care Petru vrea să se închidă și să „întemnițeze” experiența lui Dumnezeu, se referă la cort (în ebraică shekinah): este locul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului său. Dar întâlnirea cu Isus face cortul să fie inutil. Petru ar vrea să „fixeze” amintirea în imobilitatea unei „fotografii”, dar experiența Domnului este mereu vie și nouă, care nu poate fi reținută sau fixată în niciun fel. La sfârșitul viziunii „rămâne” doar Cristos: „Isus se afla singur” (v. 36). În el, fiecare om poate găsi locul de întâlnire cu Dumnezeu. Este experiența pe care au avut-o discipolii. Domnul s-a schimbat la față, s-a transfigurat, s-a lăsat „văzut” dincolo de imaginea umană care face vizibil și ascunde chipul lui Dumnezeu.
În Isus, Dumnezeu cheamă pe fiecare om să devină cu adevărat el însuși. În chipul transfigurat al Fiului se descoperă Dumnezeu Tatăl, care face o omenire eliberată de mizeria și de sclăvia păcatului. Este locul de întâlnire cu Domnul: „ascultaţi de el!”
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Rossé G., Il Vangelo di Luca, Citta Nuova, 2001; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu