Lauda lui Dumnezeu este „jugul plăcut” al Domnului
pr. Isidor Chinez (9 iulie 2023)
Lecturi biblice: Zaharia 9,9-10; Romani 8,9.11-13; Evanghelia Matei 11,25-30; lecturi biblice
Omilie
Liturgia din această duminică pune în evidență tema blândeții: e purtarea de om blând al lui Isus. Evanghelia relatează un moment în care Domnul rostește o rugăciune de laudă ce duce la o învățătură de bunătate: este „jugul plăcut” al lui Cristos! Prima lectură descrie intrarea lui Mesia în Ierusalim într-o atitudine fără triumfalism: este drept și umilit. A doua lectură exprimă cu o imaginea a unei vieți trăite după Duh: „voi nu sunteţi în trup, ci în Duh, din moment ce Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi”.
În prima lectură (Zah 9,9-10), profetul Zaharia vorbește despre viitorul Mesia, adică despre regele care, după așteptările evreilor, va fi trimis de Dumnezeu în timpurile din urmă pentru a-și instaura împărăția. E prezentat ca un rege drept și umil, adică blând, non-violent. Intră în cetate călare pe un măgar: simbol al muncii și al umilinței. Este împotriva lui Salomon ce a introdus în Israel folosirea cailor în război: înseamnă violență. Mesia face să dispară războiul și va instaura o epocă de pace; va anunța un Dumnezeu care este milostiv, lent la mânie și mare în iubirea față de toți oamenii, înzestrat cu o tandrețe care se extinde asupra tuturor creaturilor: așa spune psalmul responsorial [cf. Ps 144(145),8-9]. Este așteptarea împărăției sale – un izvor de speranță pentru poporul lui Dumnezeu dar și pentru Biserică [qahal, în ebraică].
În a doua lectură (Rom 8,9.11-13), apostolul Paul afirmă că Dumnezeu nu ne forțează cerând de la noi servicii pe care – ca făpturi limitate – nu le vom putea niciodată să i le oferim. Domnul ne-a dat Duhul său prin care nu mai suntem sub stăpânirea cărnii care înlănțuie și ucide. Dar noi – botezații – suntem luați din domnia cărnii căci suntem intrați, în Cristos care „a înviat din morți”, într-o viața nouă a fiilor lui Dumnezeu „locuită” de Duhul Sfânt. Domnul este cel care ne transformă în interior prin Duhul său care este și Duhul lui Isus: „voi nu sunteţi în trup, ci în Duh, din moment ce Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi” (v. 9). În această lectură domină binomul „carne” și „duh”. În greacă carne este sarx și pentru Paul exprimă autosuficiența umană ce se declară „deslegată” de ajutorul divin. Se contrapune „duhului” [în greacă pnèuma], care este recunoașterea superiorității lui Dumnezeu din care provine viaţă. Omul „spiritual”, adică omul „duhului” este cel care trăiește din și în Dumnezeu, în timp ce omul „carnal” este cel care trăiește singur, crezând că el este Dumnezeu. Paul face o cateheză despre viața creștină animată de Duhul celui înviat care ne împiedică să ne asumăm atitudinea lui Adam: „a fi” ca Dumnezeu, adică a trăi fără Dumnezeu. Adam, omul „carnal”, este în contrast cu Isus, Fiul Omului „plin de Duhului Sfânt”.
În Evanghelia după Matei (Mt 11,25-30), Isus arată că Tatăl se ascunde de cei „mari” și se descoperă celor „mici”: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorinţa ta” (v. 25-26). Din acest motiv se îndreaptă către cei „mici” și oprimați pentru a le dezvălui iubirea Tatălui și a-i mângâia în greutățile pe care le întâmpină în viață. A fi „mic” este atitudinea celor care doresc să crească, să descopere, să învețe, să iubească. Copilul învață. Există o regulă de viață pe care o uităm: începe cu cei „mici”. Nimeni nu se naște deja mare, independent, înțelept, capabil să vorbească și să meargă. Avem nevoie să fim însoțiți și sprijiniți. Nimeni nu se naște puternic, capabil să poarte greutăți, dar venim pe lume atât de gingaș și fragil, necesitând să fim purtați pe brațe și susținiți: alții se îngrijesc de noi. A învăța este verbul vieții, începând de la cei mici: învățăm, pentru că niciunul dintre noi nu este suficient pentru sine, fiindcă viața ne pune mereu întrebări la care nu putem răspunde singuri și în care toată înțelepciunea umană sună a gol.
Textul evanghelic arată modul în care se află cei „mici”, adică săracii, marginalizații, celor care nu au merite de prezentat… Isus se prezintă ca fiind cel care revelează pe acest Dumnezeu căci se află într-un raport profund și personal cu el. Numai Domnul poate să le dea odihnă tuturor celor obosiți și asupriți. Îi invită pe toți să învețe că el este blând și smerit cu inima. Numai așa își vor găsi odihnă. Cu aceste cuvinte, Isus transformă radical imaginea noastră despre Dumnezeu: Domnul nu este cel care dă porunci și pedepsește, ci cel care îi primește pe toți și îi transformă cu iubirea sa.
Fragmentul de astăzi este un imn adus lui Cristos, în stilul evreiesc: e o binecuvântare [în ebraică berakàh] dată lui Dumnezeu, în care cuvântul „tată” se repetă de cinci ori și termenul „jug” de două ori, căci în tradiția iudaică înseamnă respectare plină de bucurie. Binecuvântarea rostită de Isus ne ajută să înțelegem că Dumnezeu este mai mare decât criteriile noastre de putere. Domnul cunoaște slăbiciunea noastră și știe câte greutăți insuportabile există în viață noastră, precum și incapacitatea umană de a le suporta, cum ar fi greutatea legii. Pentru acest motiv ne cheamă în jurul său, cei împovărați și fără putere: „veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă!” (v. 28). El propune o cale nu de oprimare, ci de suflu eliberator în a se lăsa întâmpinați de Tatăl. Încrederea este trăsătura unei relații cu Tatăl trăită ca și fii și nu ca sclavi.
„Jugul” este unealta care se folosea cândva la arat cu boi: se punea pe grumazul animalelor pentru a le face să meargă în perechi în același ritm, pentru a se asigura că unul nu merge mai repede decât celălalt. „Jugul” Domnului constă în a asuma sau a încărca povara celorlalţi cu o iubire frăţească. Odată ce am primit înviorarea și mângâierea lui Cristos, suntem chemați la rândul nostru să devenim înviorare și mângâiere pentru frați, într-o atitudine blândă și umilă. Blândețea și umilința inimii ne ajută nu numai să ne asumăm povara celorlalți, ci și să nu-i împovărăm cu vederile noastre personale, cu judecățile, cu criticile sau cu indiferența noastră. „Jugul” este cel care orientează spre un drum de întâlnire, încredere și recunoștință.
Să învățăm să împărțim jugul, să respectăm suferința în fiecare viață, îngrijindu-se de fragilitatea noastră decât să trăiască în indiferență și în atitudine de superioritate. Să învățăm să împărțim jugul înainte de a-l încărca pe umerii altora. Să fim atenți la lucrurile mărunte care conțin rutina zilnică. Să ne iubim unii pe alții plecând chiar de la neajunsurile noastre, fără să ne așteptăm la o „perfecțiune” pe care nici măcar Dumnezeu nu ne-o cere. În „noua alianță” nu mai este loc de disperare pentru că suntem eliberați de orice povară. Este suficient să trăim iubirea!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu