Să primim Cuvântul într-o inimă bună
pr. Isidor Chinez (16 iulie 2023)
Lecturi biblice: Isaia 55,10-11; Romani 8,18-23; Evanghelia Matei 13,1-23 [forma prescurtată: Mt 13,1-9]; lecturi biblice
Omilie
Liturgia acestei duminici dezvoltă tema Cuvântul lui Dumnezeu și a eficienței sale, care rezumă activitatea creatoare a lui Dumnezeu (cf. Is 55,11; Gen 1,3-2,4) și acțiunea mântuitoare a lui Cristos (cf. Mt 13,1-9). Prima lectură folosește imaginea apei, ce coboară pentru a fertiliza pământul, pentru a descrie misterul cuvântului lui Dumnezeu. A doua lectură înfățițează întreaga creație în așteptarea realizării ultimului rod al semănării Cuvântului Domnului: salvarea fiilor lui Dumnezeu. Este o binecuvântarea pentru pământ și o speranță nouă pentru cosmos și pentru om (cf. Rom 8,18-23). Evanghelia completează învățătura despre Cuvântul Domnului în parabola semănătorului, ce seamănă aceeași sămânță, dar pe soluri diferite. Să-l rugăm pe Dumnezeu să fie „un pământ bun și rodnic” în inimile noastre!
În prima lectură (Is 55,10-11) amintește exigența credinței în Dumnezeu. Cartea profetului Isaia este opera a trei autori (individuali și a mai multor persoane) ce au trăit în secole diferite. Isaia trăit între 781-687 î.C. și este autorul primelor 39 de capitole. În secolul al V-lea, „școala isaiană” din timpul exilului babilonian dezvoltând gândul marelui profet și introduce capitolele de la 40 la 55 pe care savanții le numesc „al doilea Isaia” (în greacă Deutero-Isaia): este „cartea mângâierilor” ce însufleţeşte speranţa întoarcerii la Ierusalim. Există un „al treilea Isaia” (în greacă Trito-Isaia) care scrie după exil, în secolul al III-lea î.C., capitolele 56 la 66. Fragmentul de astăzi conține termenul „cuvântul” [dabar, în ebraică] ce are sensul de „proiect”: Dumnezeu creatorul continuă să creeze și să păstreze tot ce a întemeat menținându-l în viață și dându-i rodnicie. Textul este o parabolă. Așa cum ploaia udă pământul și îl fertiliză, face ca vegetația să încoltească și să crească, așa Cuvantul lui Dumnezeu este izvorul și forța vieții. Ploaia și mai ales zăpada ajută la înțelegerea Cuvântului: au un punct comun de plecare și de întoarcere. Ceea ce îl interesează pe profet este să sublinieze faptul că au un efect asemănător. Ploaia este o binecuvântare pentru pământ, pentru semințele, pentru vegetație. Două metafore: ploaia și zăpadă, coboară de sus și ajung pe pământ, îl pătrund, îl fac rodnic, dar se întorce de unde a venit. În același fel, Cuvântul lui Dumnezeu coboară în istoria oamenilor și îi imprimă calea voinței Domnului. Este mesajul de mângâiere pe care profetul trebuie să-l comunice ascultătorilor săi. Israelul este în exilul din Babilon și se întreabă de ce Dumnezeu încă nu își ține promisiunea de a întoarce poporul la Ierusalim. Profetul răspunde cu o imagine: Cuvântul lui Dumnezeu este ca ploaia și zăpada, care dă rodnicie pământului. Agricultorul are răbdare: așteptă timpul să dea roade. Cuvântul se va împlini cu certitudine cu care se repetă fenomenele naturii. Israeliții trebuie să aștepte fără ezitare momentul eliberării pe care Dumnezeu îl promisese prin profeți. Este apelul la păstrarea credinței și a speranței: Domnul menține întotdeauna promisiunile: va dura un timp, după cum sunt pașii pentru a producere pâine. Domnul se angajează în ceea ce spune, își ține cuvântul. Iubirea lui este o forță care are putere de a recrea, de a da viață.
A doua lectură (Rom 8,18-23), sfântul Paul extinde conceptul de solidaritate nu numai la relațiile dintre oameni, ci și între creație, oameni, natură. Sfânta Scriptură leagă soarta omului de cea a universului încă de la primele pagini (cf. Gen 1-3) și o afirmă în diferite circumstanțe. Lumea este sortită să se ridice odată cu omul, să iasă dintr-o stare de imperfecțiune și nesiguranță. Este legătură strânsă între destinul omului și cel al naturii. Omul introduce dezordinea prin păcatul său. Prin suflarea sa de viață, Duhul Sfânt lucrează pentru a face să se nască un pământ nou și un cer nou: așteptăm ceruri noi și pământ nou în care va locui dreptatea, citim în profetul Isaia (cf. Is 66,22) sau în apostolul Petru (cf. 2Pt 3,13). Paul vede lumea într-o stare de sclavie și deșertăciune: „Într-adevăr, creaţia aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu. Căci creaţia a fost supusă zădărniciei, nu de bunăvoie, ci din cauza aceluia care a supus-o, cu speranţa că şi ea, creaţia, va fi eliberată de sclavia stricăciunii spre libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu” (v. 19-21). Dar imagine formării și a nașterii în Duhul Sfânt este cunoscută: „noi ştim că toată creaţia suspină şi suferă durerile unei naşteri până în timpul de acum, dar nu numai ea, ci şi noi, cei care avem ca prim dar al lui Dumnezeu Duhul, şi noi suspinăm în noi înşine, aşteptând înfierea şi răscumpărarea trupului nostru” (v. 22-23). Vestea sigură este că calea cosmosului și a realităților pământești înaintează mână în mână cu cea a omului. Pentru Paul, nu numai cosmosul avansează spre glorificarea sa, dar întregul proces este o garanție ca omul să-l aștepte cu siguranță pe al său: este „omul desăvârşit, măsura staturii plinătăţii lui Cristos” (Ef 4,13). Paul trebuie să-i liniștească pe credincioși cu privire la realizarea integrală a planului divin. Aceasta este ultima dovada: creștinii sunt în așteptarea întregii creații care „suspină şi suferă durerile unei naşteri până în timpul de acum” (v. 22). Este un imens cor de voci care nu poate fi ignorat, căci sunt pe calea glorie alături de om. Departe de a fi distrusă, lumea întâlnește un destin deosebit de ales cu omul. Este un mesaj de speranță pentru creștini: este așteptarea gloriei fiilor lui Dumnezeu!
În Evanghelia după Matei, Isus prezintă șapte parabole (Mt 13,1-50), fiecare purtând un mesaj. Prima este a semănătorului (Mt 13,1-23) [forma prescurtată: Mt 13,1-9], care deschide calea interpetării celorlalte. Contextul parabolei pare că nu se potrivește cu locul descris de evanghelist: suntem lângă Marea Galileei, printre bărci și pescuit, totuși Isus vorbește despre semințe, pământ și recoltă... De pe lac contemplăm frumusețea unui câmp însorit…
Domnul ne face să descoperim Împărăția lui Dumnezeu prin limbajul parabolelor. Parabola semănătorului evidențiază inițiativa lui Dumnezeu care seamănă cu generozitate peste tot pământul, chiar și acolo unde sămânța nu va produce nimic. Omul refuză sau acceptă cuvântul semănat în el… Cu toate acestea va da roade în ciuda opoziției: eficiența este grozavă, în ciuda defectelor și a pierderilor sale. De ce să semăn pe un pământ petros sau între spini?... Este inițiativa lui Dumnezeu. În textul evanghelic, rostind parabola semănătorului, Isus îi invită pe discipolii săi să accepte cu încredere cuvântul său care vestește venirea împărăției lui Dumnezeu. În ciuda obstacolelor care par să-i împiedice reușita, actualizarea împărăției nu poate fi oprită. Numai cei care primesc această parabolă de speranță sunt capabili să vadă semnele care atestă lucrarea constantă a lui Dumnezeu în evenimentele lumii. Ceea ce împiedică realizarea planului lui Dumnezeu nu este atât opoziția necredincioșilor, cât mai degrabă dezangajarea credincioșilor sau încetarea unui angajament. Dumnezeu își va face cu siguranță partea sa, dar și credincioșii trebuie să își facă partea lor. Iar ceea ce li se cere mai presus de toate este a începe să înțelegi planul lui Dumnezeu care se actualizează în istorie și în armonie cu el în ciuda dificultăților și eșecurilor pe care le întâmpină. Parabola prezintă generozitatea semănătorului: împrăștie sămânța cu ambele mâini, dar greutățile pe care le întâmpină în purtarea roadelor este responsabilitatea ascultătorilor.
Să primim Cuvântul într-o inimă bună!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu