Sunt pe deplin uniți cu Domnul
pr. Isidor Chinez (29 iunie 2023)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18; Evanghelia Matei 16,13-19; lecturi biblice
Omilie
În solemnitatea de astăzi, Liturgia Cuvântului ne face să trecem peste câteva etape ale slujirii lui Petru și Paul: experiența închisorii, de care Petru este eliberat în mod miraculos (cf. Fap 12,1-11), recitirea suferințelor lui Paul (cf. 2Tim 4,6-8.17-18), și predarea puterii „cheilor” lui Petru (cf. Mt 16,13-19).
În prima lectură (Fap 12,1-11) se citește arestarea și eliberarea lui Petru. Regele Irod Agripa (41-44), nepotul lui Irod cel Mare (37-4 î.C), cutând să placă evreilor și romanilor se declară dușman al creștinilor: „Irod a pus mâna pe unii din Biserică pentru a le face rău. Astfel, l-a ucis cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan. Când a văzut că aceasta este pe placul iudeilor, a decis să-l prindă şi pe Petru” (v. 2-3). După Paști voia să-l arate poporului. „În noaptea dinaintea zilei în care Irod avea să-l înfăţişeze” i-a apărut „un înger al Domnului” şi „o lumină a strălucit în încăpere”: „«Scoală-te în grabă!» Iar lanţurile i-au căzut de la mâini” (v. 7). Relatarea eliberării miraculoase a lui Petru este scrisă după modelul și cu vocabularul patimilor și învierii Domnului. Decorurile sunt asemănătoare: e noapte, închisoare, soldați… Petru doarme, pasiv. Isus doarme somnul morții. Pentru amândoi, lumina se ridică în noapte. Dumnezeu este cel care acționează. Eliberarea lui Petru, relatată în liturgia de astăzi, devine astfel un exemplul și un semn că Domnul înviat nu-i abandonează pe ai săi, ci îi asociază cu învierea sa. Limbajul este impregnat de referiri la Paștele ebraic. Petru experimentează „eliberarea” ca un „exodul” până când va înțelege că numai în iubire își va îndeplini slujirea autentică. Dacă apostolul Petru este eliberat este pentru că lumea are nevoie de el. Sfântul Luca vrea ca cititorii săi să înțeleagă că Dumnezeu continuă lucrarea de eliberare. Cel care a avut ultimul cuvânt de spus este Cristos cel înviat.
În a doua lectură (2Tim 4,6-8.17-18), după ce și-a îndeplinit misiunea, Paul își adună confesiunile și recomandările către discipolul său Timotei: „eu deja sunt oferit ca jertfă şi timpul plecării mele a sosit. Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa” (v. 6-7). Este testamentul lui Paul: ultimul rămas bun de la Timotei. Apostolul este în închisoare, la Roma. Știe cu siguranță că va fi executat. A sosit momentul „marii plecări”. Va apărea în fața lui Dumnezeu. Își face bilanțul: face o comparație care îi este foarte obișnuită, aceea a sportului. Să ne imaginăm un alergător care trece pe linia de sosire. Este finalul cursei. Nu a pierdut. Trebuie doar să primească cupa sau medalia. La Roma, pe vremea lui Paul, răsplata învingătorului nu era o cupă, ci o cunună de lauri. Apostolul este conștient de moartea sa iminentă. E oferta sângelui, aşteptând fericita speranță şi manifestarea gloriei. Se moare așa cum traiești pentru că moartea este actul suprem al vieții, cel mai înalt magisteriu al ei: este „coroana dreptăţii pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul” (v. 8). E încrederea de neclintit în bunătatea lui Dumnezeu.
În Evanghelie după Matei (Mt 16,13-19) textul este cunoscut sub numele de „mărturisirea de la Cezareea”, pentru că s-a petrecut într-o cetate, astăzi numită Bànijas, pe care Filip a construit-o în onoarea lui Cezar Augustus, la izvoarele Iordanului, în regiunea Golan, la nord de Israel, la graniţa cu Libanul, între anii 2 și 3 î.C. Noi ştim că acest text conţine nucleul unei cateheze: mărturia de credință a lui Petru (v. 13-20), primul anunț al pătimirii (cf. Mt 16,21-23), învățătură despre datoria apostolilor de a-și purta crucea (cf. Mt 16,24-28) și schimbarea la față de pe munte (cf. Mt 17,1-8). Mărturisirea de credință este plasată aici pentru că deja de pe timpul lui Matei începea să se discute despre „cheile” lui Petru, despre „primul” dintre apostoli și despre importanța „funcției” petrine. Nu punem la îndoială primatul lui Petru, chemat să dăruiască exemplul creștinilor, dar îl primim așa cum este și cum ar trebui să fie: ministerul primatului iubirii, a lui agàpē în greacă.
Sfinții Petru și Pau sunt pe deplin uniți cu Domnul: un singur lucru i-a unit profund – iubirea absolută și pasională pentru Domnul. O iubire pe care Petru a mărturisit-o primul: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!” (v. 16), iar pe sfântul Paul iubirea l-a ținut în viață: „pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câştig” (Fil 1,21).
În numele tuturor, Petru răspunde recunoscând-i caracterul mesianic al lui Isus și îl mărturisește: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu”. Da, pentru a ajunge la realităţile divine, trebuie o revelaţie. Inteligenţa umană este incapabilă să-l definească pe Dumnezeu. De aceea a fost o revelaţie: „Fericit eşti, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri” (v. 17). Apoi, recunoscând în el o stâncă („kefa”), o piatră de credinţa: „tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (v. 18). Arată care este rolul lui Petru în comunitatea discipolilor și a credincioșilor. De ce Isus i-a dat lui Petru această misiune? Pentru că el vrea ca ucenicii săi să fie o comunitate, adică persoane care trăiesc în unitate. Este foarte important această slujire!
Învățătura apostolilor îi conduce pe oameni la aceeași misiune: în slujba Cuvântului. Petru și Paul nu sunt oameni de admirat, ci de imitat în slujiria Cuvântului, căci „nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar, nici scit, nici sclav, nici liber, ci Cristos care este totul în toate” (Col 3,11).
Ne rugăm cerând „ca, întăriţi de această taină, să trăim astfel în Biserică încât, stăruind în frângerea pâinii şi în învăţătura apostolilor, să fim o singură inimă şi un singur suflet, întemeiaţi în iubire” (după împărtășanie). Cei doi apostoli au unit într-o singură familie a lui Cristos prin coroana martiriului. Ei primesc aceeași venerație!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu