pr. Isidor Chinez (25 iunie 2023)
Lecturi biblice: Ieremia 20,10-13; Romani 5,12-15; Evanghelia Matei 10,26-33; lecturi biblice
Omilie
Astăzi Liturgia Cuvântului prezintă cu o insistență deosebită asupra eliberării de sentimentul temerii, care nu se întâmplă atunci când cineva se află în poziția potrivită în fața lui Dumnezeu. Prima lectură descrie slujirea chinuită a profetului Ieremia și certitudinea sa că el poate conta pe ajutorul lui Dumnezeu. Evanghelia relatează un îndemn al lui Cristos adresat discipolilor săi tocmai pe tema eliberării de frică: este a-l iubi pe Domnul mai presus de toate! A doua lectură prezintă rădăcina ultimă și necesară fiecărei salvări: darul harului care este revărsat asupra umanității într-un mod supraabundent pentru lucrarea noului Adam, adică Isus Cristos.
În prima lectură (Ier 20,10-13) se prezintă Ieremia, ce a trăit în secolul VII î.C. Profetul cedează seducției divine. Are un temperament blând, timid, melancolic, predispus la depresie, legat de pământul său din satul Anatot aproximativ la cinci kilometri nord de Ierusalim. Însă Domnul vrea să fie profetul nenorocirii, al suferinței, al ruinării. Dumnezeu l-a chemat la o misiune împotriva firii sale de om liniștit, el trebuie să profetizeze evenimente nefericite care îl vor pune mereu împotriva instituțiilor și a contemporanilor săi. Pentru aceasta suferă violență, răzbunare, trădare, închisoare și chiar martiriu. Folosește „noul” gen literar – „confesiunile” sau „mărturisilile” – în care profetul ne deschide inima și care ne permit să-i cunoaștem suferințele intime, dezamăgirile, crizele unui om autentic de credință. Sunt rugăciuni, pentru că apar din conștientizarea că Dumnezeu este implicat. Ieremia și-ar fi dorit relații senine și relaxate, cu un climat de simpatie și acceptare, în schimb Dumnezeu l-a chemat să proclame cuvântul de judecată care stârnește dispute și dezbinări. Îl paște singurătatea. Profetul nu este un mijlocitor, ci unul sfâșiat între doi poli: Dumnezeu și poporul său căruia îi împărtășește destinul. A rămâne credincios lui Dumnezeu fără a trăda poporul este comportatentul cel mai dificil a tuturor profeților chiar și a lui Ieremia. Profetul anunță ce i-a poruncit Dumnezeu. Rezultatul este izolarea și persecuția: „Am auzit calomniile multora, groază de jur împrejur: «Învinuiţi-l şi-l vom învinui!»” (v. 10). Până și prietenii lui s-au întors împotriva lui: „toţi prietenii mei pândesc dacă mă clatin, poate va fi sedus şi vom putea să-l biruim şi ne vom lua răzbunarea faţă de el” (v. 10). În situația dramatică, profetul își reînnoiește încrederea în Dumnezeu și încrederea se transformă într-o rugăciune: „Doamne Sabaot, tu care îl încerci pe cel drept, care observi rărunchii şi inima! […] Cântaţi Domnului, lăudaţi-l pe Domnul! Căci el eliberează sufletul celui nevoiaş din mâna răufăcătorilor” (v. 12.13). Este cel mai cunoscut fragment din „confesiuni” pe care îl găsim (în capitolul 20): o adevărată rugăciune, sub formă de discuție.
A doua lectura (Rom 5,12-15), apostolul Paul compară lucrarea lui Adam cu cea a lui Isus: Adam a adus păcatul în lume și l-a transmis urmașilor săi, expunându-i la moarte spirituală, pe când Isus, ascultând de Tatăl, a revărsat viața lui Dumnezeu asupra umanității „cu prisosinţă”. Paul expune tema dominantă a îndreptăţirii prin credinţă într-o manieră kerygmatică, adică un anunț, o proclamare care să-i ajute pe ascultătorii săi la creșterea în credință. Apostolul preia argumentul kerigmatic și prezintă justificarea ca o reconciliere: fiecare dintre noi este drept nu pentru că are drepturi, ci pentru că este iertat, din moment ce în Dumnezeu dreptatea și milostivirea sunt identice. Omul nu are fapte de pledat înaintea lui Dumnezeu și, prin urmare, nu poate cumpăra „mântuirea” în virtutea angajării și a efortului propriei voințe. Omul poate să se abandoneze lui Isus care și-a dat viața de bună voie sau în mod gratuit: este darul justificării sau îndreptățirii întregii lumi. Isus Cristos este unica operă sau faptă pe care o putem prezenta Tatălui și facem aceasta exact prin Euharistie pe care o experimentăm.
În Evanghelia după Matei (Mt 10,26-33) este un fragment din discursul misionar – e al doilea dintre cele cinci în care este structurată prima evanghelie – și reunește niște lòghia [în greacă] „spusele” din gura lui Isus. Probabil că Domnul s-ar fi putut referi la forța evangheliei care nu poate să fie ascunsă [„ceea ce eu vă spun în întuneric spuneţi la lumină şi ceea ce vă spun la ureche predicaţi de pe acoperişuri!” (v. 27)] pentru că aduce un dor înflăcărat de reînnoire.
„Nu vă temeţi!” De aceea răsună de trei ori încurajarea: „nu vă temeți!” Frica este cea care ne amintește de valoarea existenței noastre tocmai când suntem pe cale să ne prăbușim. Frica este cea care ne amintește că prețul credinței nu este atribuit calităților noastre umane. Frica este cea care ne amintește prețiozitatea fiecărei legături afective în ciuda deziluziilor.
„Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul!” (v. 28). Ne aflăm în capitolul în care Matei adună instrucțiunile lui Isus către apostoli înainte de a-i trimite în misiune. Dar discursul este valabil pentru toți creștinii din timpurile viitoare. Oricine trăiește și anunță evanghelia întâmpină dificultăți și persecuții. Pentru aceasta de trei ori răsună încurajarea: „nu vă temeți!”
Domnul le cere discipoșilor săi din toate timpurile să-l recunoască înaintea oamenilor, să-l anunțe de pe acoperișuri, să nu se rușineze de el. Dar poate suferi și ispita de a-l nega pe Isus, curajul de a depune mărturie poate să-i lipsească, așa cum s-a întâmplat deseori în istoria Bisericii. A-l nega pe Isus, a-l abandona. Verbul folosit în acest text este de a „renega” sau a „tăgădui”, tocmai cum a făcut-o Petru, când a negat că nu l-a cunoscut pe Isus (cf. Mt 26,70.72). Petru a fost primul care a negat, dar va avea o nouă posibilitate de a mărturisi prin moartea sa.
Isus se află în centrul mesajului pe care apostolii trebuie să-l proclame acum: „s-a apropiat împărăţia cerurilor!” (Mt 10,7). Este misiunea creștinului și a Bisericii de a manifesta adevărul despre Cristos! Este condiția de al iubi pe Domnul mai presus de toate!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu