 |
| Predica lui Ioan Botezătorul. |
Evanghelia Marcu
1,1-8: Începutul evangheliei lui
Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Aşa cum este scris în profetul Isaia: „Iată,
eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale; el va pregăti calea ta. Glasul celui care strigă în pustiu: «Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi
cărările lui!»” Ioan Botezătorul era în pustiu, predicând botezul
convertirii spre iertarea păcatelor. Întreaga regiune a Iudeii şi
cei din Ierusalim veneau la el şi erau botezaţi de el în râul Iordan,
mărturisindu-şi păcatele. Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de
cămilă şi avea o cingătoare din piele în jurul coapselor sale; mânca lăcuste şi
miere sălbatică şi predica, zicând: „Vine după mine cel care este
mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg
cureaua încălţămintei. Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va
boteza în Duhul Sfânt”.
Omilie
Pe drumul nostru spre Crăciun, îl
găsim pe profetul Isaia. Astăzi el se adresează evreilor deportați în Babilon.
De mulți ani sunt prizonieri, zdrobiți în ţara exilului. Isaia îi anunță reîntoarcerea
în Ţara Sfântă. Mesajul este clar: „Iată Dumnezeul vostru care trebuie să
vină... Pregătiți-vă... Îndreptaţi cărările lui… umpleți spărturile...” Aceasta
înseamnă: „inima voastră să fie purificată, fiți drepți și corecți, nu aveți
atitudini necinstite”.
În acest timp de Advent, fiecare
este invitat să se îndrepte şi să o ia de la capăt plin de vigoare. Este vorba
de a colabora împreună la proiectul lui Dumnezeu care vrea să salveze poporul
său şi să-i arate gloria sa. Biserica se reia cu forță strigătul profeților: „Iată,
Dumnezeul vostru continuă să vă iubească”.
În scrisoarea sa, apostolul Petru
ne vorbește chiar de această venire a Domnului. El se adresează creștinilor care
aşteptă cu nerăbdare venirea lui. Dar aceștia din urmă sfârșesc prin a pune întrebări:
ei constată că nimic nu pare să se mişte. Apoi apostolul explică că Dumnezeu nu
măsoară timpul ca noi: este veşnic; pentru el, nu este nici înainte și nici după.
În plus, dă fiecăruia timpul necesar pentru a se converti. Într-o zi, la
sfârşitul lumii va veni: vor fi ceruri noi şi un pământ nou. Important este că
suntem încordați spre deplina realizarea a acestui proiect a lui Dumnezeu.
Pe drumul Adventului nostru, găsim
pe Ioan Botezătorul, ultimul profet al Vechiului Testament. Ceea ce este izbitor
este umilința și modestia sa. El avea totul pentru a reuși, pentru a juca pe Mesia
de care mulţimile visau. Persistă să rămână în umbră, în uitare de sine. Doar
el a realizat ceea ce a fost anunţat de profetul Isaia. El este vocea care
strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, drepte faceți calea lui!”.
„Orice vale va fi umplută…” (Is 40,4). Aceste văgăuni sunt golurile noastre, lipsurile înaintea
lui Dumnezeu, păcatele, omisiunile noastre. Unul dintre golurile vieții noastre este că nu ne rugăm sau că ne rugăm prea puțin.
Trebuie să reparăm o astfel de omisiune. Acum este momentul să ne rugăm cu
intensitate. Este urgent să rezervăm vieții noastre spirituale locul pe care îl
merită. Unul dintre golurile este groapa pe care o săpăm între noi și alții. Noi
nu o putem să o umplem decât arătându-ne atenți și generoși.
„Orice munte sau deal va fi
nivelat…” (Is 40, 4). Prin acest
cuvânt, Ioan Botezătorul indică mândria, trufia noastră. Aceasta se întâmplă atunci
când viaţa noastră rămâne centrată pe noi înşine. Toate obstacolele ne
îndepărtează de Dumnezeu și trebuie să fie eliminate: cu el, „ce e strâmb va fi
îndreptat, iar ce e colţuros va fi netezit. Atunci gloria Domnului se va
descoperi” (Is 40,4-5).
Dispoziția este clară: nu este
vorba de a desfășura „covorul roșu” înaintea pașilor lui Cristos. Trebuie să construim o gigantică autostradă
(fără taxe) pentru ca toți oamenii să poată tresălta la întâlnirea cu Iubitul.
Şi pentru aceasta avem nevoie de șlefuirea unor prejudecăţi care ne fac să ne
împotrivim unul altuia, împotriva Bisericii,
a episcopilor, a preoţilor, a creştinilor care nu gândesc ca noi şi chiar împotriva
lui Dumnezeu. Pustiul din viaţa noastră este toată această luptă. Viaţa de
creştin este o luptă zilnică, o luptă cu forţele răului. Dar să nu uităm
niciodată că iubirea lui Cristos cel înviat va triumfa.
Acesta este speranţă pe care o avem
de mărturisit în lumea noastră de astăzi. Începe dând primul loc lui Cristos în
viaţa noastră. Crăciun este Isus care vine; el este acum în centrul vieţii noastre.
Nu este posibil să-l anunţăm dacă nu l-am primit în noi. Astăzi, Ioan
Botezătorul ne învaţă să stăm în umbră în faţa lui pentru a nu-i lua locul. Timpul
Advent este un timp de pregătire. Aceasta este deschiderea căii pentru ca
Dumnezeu să poate trece.
Această cale de acces a lui
Dumnezeu nu este numai pentru creştini. Nu trebuie să uităm că Isus și-a dat
Trupul şi și-a vărsat Sângele pentru noi şi pentru mulţime. Este deci pentru
toată omenirea care se mobilizează în „pregătirea căii Domnului”. Sinodul nostru
diecezan ne reamintește: pentru ca oamenii să aibă viață, toți botezații
trebuie să devină „discipoli-misionari”. Să nu ne îndoim: cu Cristos prezent în
centrul vieţii, „pustiul va reînflori!” (Is
32,15).
http://dimancheprochain.org/7240-homelie-du-2eme-dimanche-de-lavent-7/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu