Domnul vine… [II Advent (B) - duminică, 10.12.2017]

Predica lui Ioan Botezătorul.

Evanghelia Marcu 1,1-8: Începutul evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Aşa cum este scris în profetul Isaia: „Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale; el va pregăti calea ta. Glasul celui care strigă în pustiu: «Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui!»” Ioan Botezătorul era în pustiu, predicând botezul convertirii spre iertarea păcatelor. Întreaga regiune a Iudeii şi cei din Ierusalim veneau la el şi erau botezaţi de el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă şi avea o cingătoare din piele în jurul coapselor sale; mânca lăcuste şi miere sălbatică şi predica, zicând: „Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintei. Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza în Duhul Sfânt”.

Omilie

Pe drumul nostru spre Crăciun, îl găsim pe profetul Isaia. Astăzi el se adresează evreilor deportați în Babilon. De mulți ani sunt prizonieri, zdrobiți în ţara exilului. Isaia îi anunță reîntoarcerea în Ţara Sfântă. Mesajul este clar: „Iată Dumnezeul vostru care trebuie să vină... Pregătiți-vă... Îndreptaţi cărările lui… umpleți spărturile...” Aceasta înseamnă: „inima voastră să fie purificată, fiți drepți și corecți, nu aveți atitudini necinstite”.

În acest timp de Advent, fiecare este invitat să se îndrepte şi să o ia de la capăt plin de vigoare. Este vorba de a colabora împreună la proiectul lui Dumnezeu care vrea să salveze poporul său şi să-i arate gloria sa. Biserica se reia cu forță strigătul profeților: „Iată, Dumnezeul vostru continuă să vă iubească”.

În scrisoarea sa, apostolul Petru ne vorbește chiar de această venire a Domnului. El se adresează creștinilor care aşteptă cu nerăbdare venirea lui. Dar aceștia din urmă sfârșesc prin a pune întrebări: ei constată că nimic nu pare să se mişte. Apoi apostolul explică că Dumnezeu nu măsoară timpul ca noi: este veşnic; pentru el, nu este nici înainte și nici după. În plus, dă fiecăruia timpul necesar pentru a se converti. Într-o zi, la sfârşitul lumii va veni: vor fi ceruri noi şi un pământ nou. Important este că suntem încordați spre deplina realizarea a acestui proiect a lui Dumnezeu.

Pe drumul Adventului nostru, găsim pe Ioan Botezătorul, ultimul profet al Vechiului Testament. Ceea ce este izbitor este umilința și modestia sa. El avea totul pentru a reuși, pentru a juca pe Mesia de care mulţimile visau. Persistă să rămână în umbră, în uitare de sine. Doar el a realizat ceea ce a fost anunţat de profetul Isaia. El este vocea care strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, drepte faceți calea lui!”.

„Orice vale va fi umplută…” (Is 40,4). Aceste văgăuni sunt golurile noastre, lipsurile înaintea lui Dumnezeu, păcatele, omisiunile noastre. Unul dintre golurile vieții noastre  este că nu ne rugăm sau că ne rugăm prea puțin. Trebuie să reparăm o astfel de omisiune. Acum este momentul să ne rugăm cu intensitate. Este urgent să rezervăm vieții noastre spirituale locul pe care îl merită. Unul dintre golurile este groapa pe care o săpăm între noi și alții. Noi nu o putem să o umplem decât arătându-ne atenți și generoși.  

„Orice munte sau deal va fi nivelat…” (Is 40, 4). Prin acest cuvânt, Ioan Botezătorul indică mândria, trufia noastră. Aceasta se întâmplă atunci când viaţa noastră rămâne centrată pe noi înşine. Toate obstacolele ne îndepărtează de Dumnezeu și trebuie să fie eliminate: cu el, „ce e strâmb va fi îndreptat, iar ce e colţuros va fi netezit. Atunci gloria Domnului se va descoperi” (Is 40,4-5).

Dispoziția este clară: nu este vorba de a desfășura „covorul roșu” înaintea pașilor lui  Cristos. Trebuie să construim o gigantică autostradă (fără taxe) pentru ca toți oamenii să poată tresălta la întâlnirea cu Iubitul. Şi pentru aceasta avem nevoie de șlefuirea unor prejudecăţi care ne fac să ne împotrivim unul  altuia, împotriva Bisericii, a episcopilor, a preoţilor, a creştinilor care nu gândesc ca noi şi chiar împotriva lui Dumnezeu. Pustiul din viaţa noastră este toată această luptă. Viaţa de creştin este o luptă zilnică, o luptă cu forţele răului. Dar să nu uităm niciodată că iubirea lui Cristos cel înviat va triumfa. 

Acesta este speranţă pe care o avem de mărturisit în lumea noastră de astăzi. Începe dând primul loc lui Cristos în viaţa noastră. Crăciun este Isus care vine; el este acum în centrul vieţii noastre. Nu este posibil să-l anunţăm dacă nu l-am primit în noi. Astăzi, Ioan Botezătorul ne învaţă să stăm în umbră în faţa lui pentru a nu-i lua locul. Timpul Advent este un timp de pregătire. Aceasta este deschiderea căii pentru ca Dumnezeu să poate trece.

Această cale de acces a lui Dumnezeu nu este numai pentru creştini. Nu trebuie să uităm că Isus și-a dat Trupul şi și-a vărsat Sângele pentru noi şi pentru mulţime. Este deci pentru toată omenirea care se mobilizează în „pregătirea căii Domnului”. Sinodul nostru diecezan ne reamintește: pentru ca oamenii să aibă viață, toți botezații trebuie să devină „discipoli-misionari”. Să nu ne îndoim: cu Cristos prezent în centrul vieţii, „pustiul va reînflori!” (Is 32,15).

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă: 
http://dimancheprochain.org/7240-homelie-du-2eme-dimanche-de-lavent-7/).