Cumințenia pământului

Cumințenia pământului
de Constantin Brâncuși

 

E mare, greu de urnit și răbdătoare,

Dac-o lovești durerile sunt simțite dar tac,
E mare, de-aceea poate să stea nemișcată,
Poate să vorbească doar o dată sau

de două ori într-un veac.

Știm că există, trupul ei mare

Știm că ne sprijină dacă-am greși,
Știm că nu poate să moară, că lângă sânii ei
Putem să ne-ntoarcem copii.

Și-atunci când aerul se va face cald și

mătăsos între noi,

Când nu ne vom teme unii de alții, de vânt,
Vom ști că vorbește Cumințenia pământului,
Cumințenia acestui pământ.

(de Ana Blandiana, La cules de îngeri, 

Editura „Litera Internațional”, București – Chișinău 2002, p. 36).