pr. Isidor Chinez (25 februarie 2024)
Lecturi biblice: Geneza 22,1-2.9a.10-13.15-18; Romani 8,31b-34; Evanghelia Marcu 9,2-10; lecturi biblice
Omilie
Cele trei lecturi de astăzi sunt unite printr-un fir comun: cel al „fiului” care este dăruit de tatăl. Se dezvoltă tema ispășirii sau răscumpării dintr-o vină, adică moartea substitutivă cu care Dumnezeu însuși, în Cristos, s-a oferit drept victimă în locul nostru. Se subliniază gestului lui Dumnezeu în a „da” la moartea pe propriul Fiul, oferit ca jertfă pentru mântuirea lumii. Chiar dacă ar vrea Dumnezeu nu ar putea face mai mult, căci s-a dat pe sine însuși. Prima lectură relatează despre încercarea credinței lui Abraham, care nu refuză ca să-și sacrifica singurul său fiu lui Dumnezeu. Fragmentul evanghelic este cel al schimbării la față, unde „Fiul iubit” [„Fiul meu cel iubit”] este aplicat lui Isus transfigurat. Tema „Fiului” vine reluată de către apostolul Paul în a doua lectură, subliniind cu tărie că, dacă Dumnezeu ne-a „dat” pe Fiul său, nu ne poate nega nimic: „El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el?” (Rom 8,32). Drumul Postului Mare ne invită să ne îndreptăm privirea spre splendoarea lui Isus Cristos: lumina Taborului ne descoperă că suntem păcătoși, dar înainte de aceasta suntem „fii” în Fiul lui Dumnezeu.
În prima lectură (Gen 22,1-2.9a.10-13.15-18), se relatează cum un tată, Abraham, după ce obținuse de la Dumnezeu, după ani de rugăciuni și încercări, să aibă un fiu, acum același Dumnezeu îi cere să-l sacrifice într-un holocaust [din greacă: holos, „complet” și kaustos, „a arde”]: „ia-l pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care îl iubeşti, pe Isaac, şi du-te în ţinutul Moria şi adu-mi-l acolo ca ardere de tot!” (v. 2). Cititorul este avertizat că aceasta nu este o cerere reală, ci o încercare a credinței. Patriarhul nu știe, dar se supune fără să spună nici un cuvânt. Isaac este figura cristologică foarte puternică: el este fiul iubit a lui Abraham și a Sarei. Îl descoperim că răspunde chemării lui Dumnezeu cu o disponibilitate absolută. Pus la încercare, nu a refuzat să jertfească ceea ce avea cel mai de preț, pe propriul său copilul, purtător al promisiunii, căci îl iubește pe Domnul din toată inima. Dragostea lui pentru Dumnezeu este mai mare decât orice. „Jertfa” înseamnă a vedea și a recunoaște prezența lui Dumnezeu chiar și în durere. Este a sfinți, a face sacru, adică a-i oferi lui Dumnezeu din ceea ce trăim. Noaptea suferinței și a morții nu este niciodată ultimul cuvânt de spus, ci este o cale tainică către viața fără sfârșit, în care bucuria și gloria deplină strălucește. Relatare a fost scrisă pentru a explica că Dumnezeul lui Israel nu aprobă sacrificiile umane, cu atât mai puțin pe cele ale copiilor, ceea ce era uz la popoarele vecine. Autorul subliniază aici două adevăruri ale credinței: Abraham se încrede în Dumnezeu și Domnul nu vrea jertfe umane. Cititorul modern ar avea multe de obiectat,… dar mesajul relatării este clar: niciun copil nu aparține părinților, deoarece aceștia primesc misiunea ce depășește visele și dorințele lor: ei sunt purtătorii vieții și nu „stăpânii” vieții!
În a doua lectură (Rom 8,31b-34), Paul, după ce a luat în considerare planul pe care Dumnezeu intenționează să-l ducă la îndeplinire, adică mântuirea tuturor oamenilor, poate striga cu toată bucuria: „dacă Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi împotriva noastră?” (v. 31). Apoi continuă prin a-și imagina că păcătoșii sunt aduși în fața tribunalului lui Dumnezeu spre a fi judecați pentru faptele lor. Ei știu că sunt vinovați, dar, ajungând la locul judecății, iată surpriza: nimeni nu se prezintă ca să-i acuze și nimeni nu se ridică să-i condamne. Dumnezeu „care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el? Cine va aduce acuză împotriva aleşilor lui Dumnezeu? […] Cine îi va condamna?” (v. 32.33.34). Consecința este imediată: dacă iubirea lui pentru noi este atât de mare, cum ne-am putea îndoi că ne va oferi tot ce avem nevoie?... Domnul nu poate pronunța o sentință de condamnare împotriva păcătoșilor; și-a jertfit viața: „a murit, dar, mai mult, a şi înviat, […] intervine pentru noi” (v. 34). În ciuda încercărilor care îi copleșesc, Paul îi invită să aibă încredere în Dumnezeu: el însuşi s-a dat pe sine fără rezerve, în Isus. Această lectură conține o declarație de necrezut: iubirea Tatălui este definitivă și liberă și nu poate fi anulată de niciun păcat. Nu există infidelitate sau trădare umană care să fie mai puternică decât această iubire!
În Evanghelie după Marcu (Mc 9,2-10, am ascultat relatarea schimbării la față: ni-l arată pe Isus plin de glorie. Este răspunsul la iubirea Tatălui. Este gata să moară pentru a-și manifesta fidelitatea față de Tatăl. Îl iubește pe Dumnezeu Tatăl cu toată puterea. Este singura modalitate de a răspunde iubirii și tandreței lui Dumnezeu!
Isus lasă câmpia unde oamenii sunt în conflict și „i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, i-a dus deoparte, pe un munte înalt numai pe ei” (v. 2). Vrea să-i îndepărteze de argumentele și convingerile oamenilor pentru a-i introduce în cele mai ascunse planuri ale Tatălui. „Și i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor. Hainele lui au devenit strălucitoare, atât de albe cum niciun albitor de pe pământ nu le putea albi” (v. 2-3).
Aceasta este revelația care surprinde și tulbură profund pe discipoli. Ne aflăm în centrul unei crize între Isus și oameni, dar există o profundă neînțelegere în comunitate. Cu câteva zile mai devreme, mulțimea îi cerea „semn din cer”, minuni, lucruri excepționale (cf. Mc 8,11-12). Apoi, l-a mustrat aspru pe Petru, care refuza figura unui Mesia respins de autorități, ucis, dar după trei zile înviat (cf. Mc 8,31-33).
De ce „i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan”? Pentru discipoli era un urcuș, la fel când se urca la Ierusalim. Viața celor trei ucenici a început să fie ca drumul către vârful muntelui: e o viață urcând. În zilele premergătoare acestei urcări, înainte de a fi transfigurat, Isus vorbise „deschis” despre ceea ce îl aştepta la Ierusalim, unde mergeau: „Atunci a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie. Şi le spunea aceasta în mod deschis” (Mc 8,31-32). Apostolii s-au speriat. Petru l-a recunoscut pe Isus ca Mesia, dar anunțul patimii și morții l-a uluit, împreună cu toți ceilalți discipoli. Petru, primind o mustrare aspră, pentru că îi sugerase lui Isus să-și schimbe calea, dar Domnul exprimase clar: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze” (Mc 8,34). Adică credința în el trebuie să fie sută la sută. Conștient, însă, de dificultatea alegerii – el însuși a trebuit să-și adune puterile pentru a se hotărî „să pornească spre Ierusalim” – le oferă o sclipire de cer și glorie celor trei apostoli să meargă pe aceeași cale, căci glasul din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el!” (v. 7).
Minunea schimbării la faţă este că un om, cu un trup ca al nostru, răspândeşte o lumină divină. Domnul îi oferă lui Petru și fiilor lui Zebedeu o experiență extraordinară a identității și misiunii sale: devine luminos. Moise și Ilie îl prezintă ca Mesia. Tatăl îl acreditează ca „Fiul iubit”.
Și noi suntem „fii”: fii în Fiul lui Dumnezeu!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu