† Duminica a 2-a după Crăciun: Și-a pus „cortul” printre noi! [4 ianuarie 2026]

Și-a pus „cortul” printre noi!

Lecturi biblice: Ben Sirah 24,1-2.8-12 (Neo-Vulgata 24,1-4.12-16); Efeseni 1,3-6.15-18; Evanghelia Ioan 1,1-18; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi este construită în întregime între cei doi poli ale preexistenței lui Isus și a coborârii din ceruri pe pământ. Prima lectură descrie drumul înțelepciunii care coboară de pe tronul său ceresc și merge să locuiască în Ierusalim: „Atunci, Creatorul a toate mi-a poruncit, şi cel care m-a creat mi-a stabilit cortul şi mi-a zis: «În Iacob să locuieşti şi în Israel să ai moştenire! Înfige-ţi rădăcinile tale între aleşii mei!»” (Sir 24,8). Evanghelia relatează coborârea „Cuvântului lui Dumnezeu”, care a fost în veșnicie cu Dumnezeu coborând să locuiască între oameni – și-a pus „cortul” printre noi: „Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi!” (In 1,14). A doua lectură preia tema preexistenței lui Cristos, legând-o de cea a predestinației creștinilor: „în iubire, el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos, după placul voinţei sale, spre lauda gloriei harului său, cu care ne-a copleşit în Fiul său preaiubit” (Ef 1,5-6). Cele trei texte scripturistice din această duminică corespund între ele datorită genului literar: sunt trei imnuri. Corespund mișcării tematice constând din ideile: preexistență, predestinație și coborâre.

Prima lectura (Sir 24,1-2.8-12; Neo-Vulgata 24,1-4.12-16) scoate în evidență un dar care nu poate fi exprimat: „Înțelepciunea” a ieșit din gura Celui Preaînalt. Dacă există o realitate vie în Israel, aceasta este „Înțelepciunea” lui Dumnezeu, cea care a creat universul, cea care a făcut Israelul și istoria sa prin oracolele profeților și ale Legii. Israel este definit: poporul căruia Dumnezeu i-a vorbit. „Înaintea veacului, de la început m-a creat” (v. 9). Expresia reflectă primele cuvinte din Geneză și ne duce înapoi la origini, când nu exista nimic afară de Dumnezeu: „la început” (Gen 1,1). E prima relatare a creaţiei. Fiinţele încep să existe prin voinţa lui Dumnezeu, după o ordine crescândă în demnitate, până la om, încununarea creaţiei, chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. „Atunci, Creatorul a toate mi-a poruncit, şi cel care m-a creat mi-a stabilit cortul şi mi-a zis: «În Iacob să locuieşti şi în Israel să ai moştenire! Înfige-ţi rădăcinile tale între aleşii mei!»” (v. 8). Religia lui Israel este religia „prezenței” Domnului. „Mi-a stabilit cortul”, shekinah, în ebraică. E prezența lui Dumnezeu care continuă în „cort” – locului de întâlnire al evreilor nomazi în deșert; mai târziu, templul din Ierusalim. Prezența divină printre oameni era vie prin lege și înțelepciune. Dar prezența reală și tangibilă a lui Dumnezeu se va realiza în trupul uman asumat de Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, făcut om și stabilit printre noi: „Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi!” (In 1,14).

În lectura a doua (Ef 1,3-6.15-18), sfântul Paul exprimă iubirea paternă și veșnică a lui Dumnezeu pentru omenire. Este imnului din Scrisoarea către Efeseni: „binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Cristos, întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui! În iubire, el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos, după placul voinţei sale, spre lauda gloriei harului său, cu care ne-a copleşit în Fiul său preaiubit” (v. 3-6). Întregul imnul cântă și ne face să înțelegem plinătatea binecuvântărilor comunicate sub acțiunea Duhului Domnului. Binecuvântarea divină constă în faptul că, din veșnicie Dumnezeu ne-a ales. Implică, din partea Domnului, crearea unei relații de comuniune cu el. Este alegerea noastră ca „fii” ai lui Dumnezeu, iertarea păcatelor, revelarea proiectului divin. Domnul ne binecuvântează cu toată generozitatea sa. Harul este gratuit. Dumnezeu este izvorul harului și scopul ultim. Apostolul insistă că îl putem lăuda pe Dumnezeu datorită adopției divine pe care Tatăl ni l-a acordat prin mijlocirea Fiului său iubit. Isus este în centru. Tot harul vine la noi în Fiul. Harul nu este altceva decât Cristos în noi. În el am devenit „obiectul” bunăvoinței lui Dumnezeu, care nu mai poate decât să vadă în noi trăsăturile inexprimabile ale Fiului său preaiubit. „În Cristos”, Dumnezeu a conceput, a creat și a dus la bun sfârșit întreg planul mântuirii. Poziția centrală a lui Isus va fi pusă în lumină în tot parcursul imnului.

În prologul din Evangheliei după Ioan (In 1,1-18) se dezvăluie „secretele” vieții divine: un singur Dumnezeu în trei Persoane distincte – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Cuvântul [Logus-ul, în greacă], a doua persoană, există veșnic, trăiește în unire intimă cu Dumnezeu și este Dumnezeu: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu” (v. 1-2). El este „complet” orientat spre Tatăl, așa cum floarea-soarelui este întoarsă spre soare. Cuvântul a creat totul și luminează totul. El este adevărata lumină. Dumnezeu este lumină, adevărata lumină. Sfântul Ioan identifică lumina cu viața, adică cu viața divină. Lumina luminează pe fiecare om. Oricine este „atins” de raza de lumină care este Isus, devine, la rândul său, izvor de lumină. Dar întunericul nu a primit-o. Întunericul, adică forțele ostile lui Isus, dominate de Satana, resping lumina. Întunericul este „produsul” păcatului: sunt ca niște nori de ceață. Lumina trebuie să pătrundă tot timpul. „Însă celor care l-au primit” (v. 12)… „A primi” este un verb al credinței. În credință, care este ascultarea Cuvântului, invizibilul devine vizibil. El „le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu” (v. 12). Iată visul lui Dumnezeu Tatăl pentru fiecare dintre noi: să ne „conformeze” imaginii sau chipului Fiului său; să ne „divinizeze”, să ne facă „fii” ai Domnului. „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi!” (v. 14). Textul grecesc spune literal: „Și-a pus cortul printre noi”. Cortul era semnul distinctiv al unui popor nomad. După înălțare, Isus locuiește sacramental în Euharistie. E „locuința” sa: se numește „tabernacol”, adică „cortul” lui Dumnezeu care locuiește printre noi!

Dacă am trăit ca într-un „cort”, am învăța să privim mai profund toate, să ne lăsăm schimbați și să nu irosim ocaziile de a iubi, căci trec repede.

Rămâi în „cort”… gata de plecare!...