Isus s-a stabilit între noi și a umplut realitatea cu prezența sa
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (5 ianuarie 2025)
Lecturi biblice: Ben Sirah 24,1-2.8-12 (Neo Vulgata: Sir 24,1-4.12-16); Efeseni 1,3-6.15-18; [forma prescurtată] Evanghelia Ioan 1,1-5.9-14; lecturi biblice
Omilie
Lecturile de astăzi ne determină să ne fixăm din nou privirea asupra lui Isus cufundaţi în marele proiect al lui Dumnezeu. Cele trei texte biblice ne încurajează să privim în sus la Înţelepciunea ce toate le precede, la planul care nu lasă nimic la voia întâmplării, la Cuvântului care comunică misterul Domnului. În această duminică, liturgia prezintă tema demnității transcendente a lui Isus în lumina reflecției înțelepciunii: el este Cuvântul sau Lògos-ul din greacă, care s-a făcut trup, cel care a umplut universul s-a stabilit printre noi. Lectura întâia vorbește despre Înțelepciunea, înaltă și străveche, cu mult dincolo de simpla viață. Autorul sacru o contemplă cu uimire: e un efluviu care participă la intimitatea lui Dumnezeu, unde a început totul. Cel Etern i-a îndredințat pământul pentru a avea grijă de el: „Creatorul a toate mi-a poruncit, şi cel care m-a creat mi-a stabilit cortul şi mi-a zis: «În Iacob să locuieşti şi în Israel să ai moştenire! Înfige-ţi rădăcinile tale între aleşii mei!»” (Sir 24,8). Prologul din Evanghelia după Ioan dă o profunzime mai mare cuvintelor lui Ben Sirah. Misterul lui Cristos, pe care îl contemplăm în întruparea sa, precede timpurile și provoacă istoria. Înțelepciunea divină, Cuvântul [Lògos-ul] ascuns în sânul Tatălui, „se face trup” în Isus, locuiește printre oameni și umblă pe străzile lor, îi întâlnește, îi atrage spre sine și îi vindecă: „Cuvântul era lumina adevărată, care, venind în lume, luminează pe orice om” (In 1,9). Sfântului Paul, în lectură a II-a, ne cufundă în acest „plan al iubirii”, îmbibat de har și de speranță încă de la început: „binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Cristos, întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți” (Ef 1,3-4). Tatăl care de la începutul timpurilor se gândise la noi, să ne facă sfinţi și fii săi. Este o relație de iubire puternică și necondiționată cu Cristos Domnul care a umplut realitatea cu prezența sa.
În prima lectură luată din cartea lui Ben Sirah (Sir 24,1-2.8-12) se vorbește despre Înțelepciunea lui Dumnezeu care a creat lumea și o guvernează după o ordine bine stabilită. Însă Domnul este sfânt și nu se poate cufunda într-o lume limitată și impură. Pentru a salva transcendența lui Dumnezeu și, în același timp, garantând prezența sa activă în lume, autorul acestui fragment merge spre o gândire tipică iudaismului elenistic afirmând că Dumnezeu, unicul înțelept, și-a folosit înțelepciunea pentru a crea și a conduce lumea. Astfel, înțelepciunea, care este semnul distinctiv sau însușirea lui Dumnezeu, vine personifică și devine instrumentul prin care Dumnezeul transcendent, adică depășește sau trece dincolo de orizontul experienței noastre, se face prezent și înfăptuiește în lume pe care o crează pentru a conduce la sine: „atunci, Creatorul a toate mi-a poruncit, şi cel care m-a creat mi-a stabilit cortul şi mi-a zis: «În Iacob să locuieşti şi în Israel să ai moştenire!» […] În cortul sfânt, înaintea lui am slujit şi astfel m-am stabilit în Sion […] m-a făcut să locuiesc şi în Ierusalim este puterea mea” (v. 8.10.11). Această înțelepciune este apoi identificată cu Cuvântul, Lògos-ul în greacă. Dumnezeu a folosit pentru a crea lumea: „prin cuvântul Domnului au fost făcute cerurile […] căci el a spus şi toate s-au făcut, el a poruncit şi toate au fost create” (Ps 33,6.9). Cuvântul astfel conceput s-a identificat cu Lògos-ul – Cuvântul-Rațiunea supremă – care, conform filosofiei grecești, guvernează lumea, după cum spune filosoful Filone. Primii creștini vor folosi aceste texte aplicându-le la misterul „Cuvântului [Lògos-ul] întrupat”. Este motivul pentru care evreii nu au acceptat cartea Ben Sirah în canonul cărților inspirate [apocrifă]. Astăzi citim veste profetică a Cuvântului sau Logos-ului întrupat care își așează „cortul” în mijlocul poporului lui Israel, așa cum se proclamă în Evanghelia după Ioan.
În a doua lectură (Ef 1,3-6.15-18) este binecuvântarea de la începutul Scrisorii către Efeseni în care se revelează o bogăție extraordinară. Dumnezeu Tatăl rămâne mereu în istorie: el ne-a binecuvântat alegându-ne să fim fii, sfinți și predestinați, răscumpărându-ne prin Fiul său iubit și „rezumând” în Cristos toată creația și toate creaturile. Prima pagină din scrisoare le amintește creștinilor că ei fac parte dintr-un proiect de iubire. Este o viață binecuvântată, pentru că este răscumpărată în sângele lui Cristos, glorificat de învierea sa, „recapitulând” toate în iubirea sa: „binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Cristos” (v. 3). Cei care au crezut în Domnul sunt aleși de Dumnezeu, înainte de creerea lumii, să fie sfinți și imaculați și să devină fii ai lui Dumnezeu: „în iubire el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos, planul voinței sale, spre lauda gloriei harului său cu care ne-a copleșit în [Fiul] său preaiubit” (v. 5-6). Sunt aleși să facă parte dintr-un plan divin conceput deja înainte de creație. Predestinarea nu este altceva decât includerea în viața lui Dumnezeu ca orizontul propriei libertăți. Este un mister care cere înţelepciune pe care Paul o dorește pentru Efeseni: „să vă dea Duhul înțelepciunii și al descoperirii, ca să-l cunoașteți pe deplin […] care este speranța chemării sale, care este bogăția gloriei moștenirii sale între cei sfinți” (v. 17.18). Nu este înțelepciunea umană, dar este înțelepciunea despre care s-a vorbit în prima lectură: înțelepciunea Duhului, care nu rămâne la suprafață și nu se abate în fața unei uși închise, ci pătrunde în misterul lui Dumnezeu, îndrăznind să spere și să aștepte... conștientizarea că, în planul lui Dumnezeu, totul are sens.
În prologul Evangheliei după Ioan (In 1,1-5.9-14) [forma prescurtată] concepția despre Cuvântul sau Înțelepciune a lui Dumnezeu, tipică iudeilor eleniști [cea care se referă la Grecia sau la civilizația greacă] este folosită pentru a înțelege și explica persoana lui Isus: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există” (v. 1-3). „La început” [în greacă, en arche, în latină in principio] este în cartea Genezei: „La început, Dumnezeu a creat cerul şi pământul” (Gen 1,1). Pentru cel de-al patrulea evanghelist acest Cuvânt nu este prezent în legea mozaică, ci în persoana lui Isus. În virtutea acestei identificări, Isus este văzut ca întruparea Înțelepciunii preexistente, prin care Dumnezeu a creat lumea și a conferit omului Isus mântuirea, nu numai a Israelului, ci și a universului. Planul de mântuire conceput de Dumnezeu se manifestă în Isus încă din veșnicie. Autorul s-a inspirat de la înțeleptul care laudă Înțelepciunea din Vechiul Testament (cf. Înț 9,9-12; Pr 8,22-32; Sir 24,5-11) și, imitându-l, înalță un imn Lògos-ului sau Cuvântului ca Înțelepciune divină în transcendența sa (cf. In 1,1; Sir 24,2-4; Pr 8,22-33; Înț 9-10). Lògos-ul ca Înțelepciunea este viața lumii: „în el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (v. 4). Acest Cuvânt [Lògos] este inaccesibil dar devine vizibil pentru că vine să trăiască în mijlocul poporului său, aducând noutatea neașteptată: este viața însăși a lui Dumnezeu. Acum viața Domnului și a umanității sunt indisolubil împletite și merg împreună: acesta este nașterea la Betleem. În lumina înțepepciunii, primii creștini l-au înțeles pe Isus ca pe cel care a revelat lumii „fața umană” a lui Dumnezeu. În Isus, cerul și pământul se îmbrățișează. Suntem în inima misterului Crăciunului: „Cuvântul lui Dumnezeu, imaterial și lipsit de substanță coruptibilă” – meditează sfântul Atanasie – „s-a stabilit printre noi, chiar dacă înainte nu era departe de noi. Nicio regiune a universului nu a fost vreodată fără el, pentru că, existând împreună cu Tatăl său, umple fiecare realitate cu prezența sa”. Să-l adorăm pe Domnul!
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu