Căsătoria văzută conform intenției lui Dumnezeu
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (6 octombrie 2024)
Lecturi biblice: Geneză 2,18-24;Evrei 2,9-11; Evanghelia Marcu 10,2-16; lecturi biblice
Omilie
Tema liturgiei de astăzi se concentrează pe căsătorie și familie, văzute în oglinda de origine, conform intenției lui Dumnezeu, dincolo de tradițiile umane legislative. Prima lectură relatează nașterea familiei umane: este expunerea „iahvistă” oferind o imagine a importanței relațiilor atunci când Dumnezeu declară că „nu este bine ca omul să fie singur”, „dar omului nu i s-a găsit un ajutor pe potriva lui” (Gen 2,20). Domnul a creat bărbatul și femeia spre gloria sa. În Evanghelia după Marcu este o dispută între Isus și farisei asupra divorțului. Domnul desființează privilegiile sau excepțiile făcute de Moise la legea căsătoriei și o readuce la puritatea ei inițială care răspunde cel mai bine intențiilor creatorului: „De la începutul creaţiei, Dumnezeu «i-a făcut bărbat şi femeie; de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup», astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” (Mc 10,6-9). A doua lectură îl prezintă pe Domnul ca pe fiul umilit și înălțat pentru salvarea frațiilor săi: „vedem că cel care a fost «cu puţin mai mic decât îngerii», Isus, pentru că a suferit moartea, este «încununat cu măreţie şi cinste», întrucât, prin harul lui Dumnezeu, el a suferit moartea pentru fiecare om” (Evr 2,9). Scrisoarea se adresează evreilor care l-au recunoscut pe Isus ca Mesia. Conținutul este o discuție despre relația dintre Cristos [Mesia] și puterea angelică, preoția levitică și sacrificiile din templu. Cel ce scrie epistola, fiind evreu, îi numește pe toți „frați”. Iudeii nu și-au putut imagina că Dumnezeu, în Isus Cristos, experimentează suferința până la moarte. Domnul este încununat de glorie după patimire și capabil, în virtutea preamăririi obținute pe cruce și înviere, de a conduce umanitatea spre sfinţire. Prima lectură și evanghelia sunt unite pe iubire și realitatea familiei: poate fi sau nu redusă la condițiile stabilite prin lege? Să vedem.
În prima lectură (Gen 2,18-24) se spune că „nu este bine ca omul să fie singur” (v. 18). Acest cuvânt pe care Dumnezeu l-a pronunțat la începutul creaţiei manifestă „programul” pe care l-a înscris în fiecare fiinţă umană, bărbat și femeie. Nu este creat pentru singurătate: pentru că Dumnezeu este o relație între persoane [Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt], singurătatea este un rău de evitat. Domnul vrea să-i facă lui adam „un ajutor pe potriva lui” (v. 18). Conform textului biblic, ceea ce îi permite omului să iasă din singurătate, este să aibă o femeie. Cu alte cuvinte, ființa umană iese din singurătate iubind, dăruind altuia. Este un „altu” ce este diferit de „tu”. De aceea oricine este chemat să nu fie singur, ci să intre în relații cu altul, să se căsătorească, să-și dea propria viață. Același lucru este exprimat: „Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră […] Şi l-a creat Dumnezeu pe om după chipul său. După chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat şi femeie i-a creat” (Gen 1,26.27). În Geneză vine afirmat: „Nu este bine ca omul să fie singur” (v. 18). Dumnezeu oferă un ajutorul corespunzător: „Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc asupra omului […] a luat una din coastele sale […] a făcut o femeie […] şi a adus-o la om” (v. 21.22]. Cheia fericirii umane constă în această ieșire din „singurătate” pentru a se dărui altuia. „Singuratatea” nu răspunde planului divin. Nimeni nu trebuie să fie singur pentru că singurătatea neagă în mod deschis programul pe care Dumnezeu l-a înscris în om [adam], căci singurătatea contrazice „bunătatea” creației. Aceasta a voit să spună Domnul fariseilor care au venit la el să-l provoace cu întrebări despre viața conjugală (cf. Mc 10,2).
În lectura a doua din liturgie se include Scrisoarea către Evrei (Evr 2,9-11) motivată de realitatea filială a Mesiei care împărtășește pe deplin limitele omului de rând. Isus a trecut prin suferință și moarte, ridicând pe toți oamenii la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu și frați ai săi. Domnul, cu patima și moartea sa, a coborât sub sfera îngerească, dar ridicându-se, odată cu învierea, a ajuns în vârful gloriei, deci al oricărei ierarhii a spiritelor. Autorul scrie unui grup de evrei care au trecut la creștinism, dar dezamăgiți de sărăcia ritului și a teologiei pe care le-au găsit aici. Patima nu arată superioritatea lui Cristos asupra îngerilor, dar justifică misiunea sa mântuitoare, care presupunea asimilarea sa deplină la oameni, cu excepția păcatului, către care se îndreptată. Realitatea umană a lui Isus, cu toată slăbiciunea și fragilitatea sa de creatură, este trăsătura unică a acestui text. Din acest motiv, el este, în toate privinţele, ca alţii, fiu al unei femei, sub lege – ar spune Paul (cf. Gal 4,4) – cu toate limitele și „imperfecțiunile” altor oameni. Suferința sa este la fel de reală pe cât este reală umanitatea sa: „Isus, pentru că a suferit moartea, este «încununat cu măreţie şi cinste» […]; a suferit moartea pentru fiecare om” (v. 9). Misiunea Domnului s-a îndeplinit în suferință și a atins desăvârșirea maximă. Suferința este semnul concret, convingător, al apropierii sale față de om, spre a-i oferi îndeaproape înțelegerea și ajutorul său. Isus este „component” al familiei umane: de aceea oamenii sunt numiți „frații”.
În această duminică, Evanghelia după Marcu (Mc 10,2-16) prezintă cuvintele lui Isus despre căsătorie celor care l-au întrebat dacă soțului îi este permis să divorțeze de soția sa, așa cum prevedea un precept al legii mozaice: „când un bărbat ia o femeie şi se căsătoreşte cu ea, dacă ea nu mai găseşte trecere în ochii lui pentru că el a găsit la ea ceva nepotrivit, să-i scrie un act de despărţire, să i-l dea în mână şi s-o trimită din casa lui” (Dt 24,1). Marcu notează: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris porunca aceasta. Însă, de la începutul creaţiei, Dumnezeu «i-a făcut bărbat şi femeie; de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup», astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup” (v. 5-8). Divorțul era la toate popoarele vecine. Nu este Moise cel care a introdus divorțul. Cerând actul de repudiere sau de despărțire, Moise a apărat femeia, dându-i și ei libertatea să se recăsătorească. Încheiat în prezenţa a doi martori, purtând numele, data şi localitatea, semnat şi înmânat direct soţiei, cu aceste cuvinte: „Eu te las… astfel încât tu eşti liberă să te căsătoreşti cu bărbatul pe care îl vrei şi nimeni nu va putea să te împiedice de acum şi întotdeauna”. Existau pe timpul lui Isus două tendinţe de a interpreta motivul despărţirii. Şcoala lui Shamai admitea ca unic motiv infidelitatea soţiei în căsătorie. Şcoala lui Hillel lua în considerare expresia din Deuteronom: dacă ea nu mai are trecere înaintea ta [luând-o în sens mult mai larg]; era suficient ca femeia să ardă mâncarea. Rabbi Aqiba: e suficient dacă bărbatului nu-i mai plăcea femeia.
Isus nu se lasă antrenat în dispute juridice ca rabinii, ci se pronunţă fără echivoc împotriva divorţului. Bărbatul nu are dreptul să lase femeia pentru că o împinge spre adulter: „Oricine îşi lasă femeia şi se căsătoreşte cu alta comite adulter cu ea. Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se căsătoreşte cu un altul, comite adulter” (v. 11-12). Domnul denunță tot ce miroase a compromis și reafirmă hotărâtor planul lui Dumnezeu exprimat în Geneza. Bărbatul și femeia fiind diferiți și egali în demnitate, devin un singur trup în căsătorie. Prin urmare, divorțul contrazice planul lui Dumnezeu. Numai cei care se fac mici ca un copil pot înțelege și accepta cuvântul și exigențele „împărăției Domnului”. Deci, căsătoria, conform intenției lui Dumnezeu, este validă!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu