Credință și iubire față de Domnul în sfinții Petru și Paul
pr. Isidor Chinez (29 iunie 2024)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18; Evanghelia Matei 16,13-19; lecturi biblice
Omilie
Astăzi îi unește într-o singură sărbătoare pe Petru – primul discipol numit de Isus „stânca” Bisericii – și pe Paul, „apostolul neamurilor”, care este misionarul prin excelență. Sunt cele două coloane ale Bisericii, pe care liturgia și iconografia nu i-au despărțit niciodată din cele mai vechi timpuri. În solemnitatea de azi, liturgia ne face să reluăm câteva etape ale slujirii lui Petru și Paul: experiența închisorii, din care Petru este eliberat în mod miraculos (cf. Fap 12,1-11), recitirea suferințelor slujirii lui Paul (cf. 2Tim 4,6-8,17-18) și investirea lui Petru ca „piatră” pentru Biserica lui Isus (cf. Mt 16,13-19). Domnul a ales un trădător și un persecutor pentru a-i face apostoli: sunt figurile importante ale Bisericii. Ne face să înțelegem că cel mai important este harul său. Este credință și iubire față de Domnul în sfinții apostoli Petru și Paul.
În prima lectură (Fap 12,1-11) se relatează momentul arestării și eliberării lui Petru. Se dezlănțuie persecuție împotriva Bisericii. Irod Agripa I (41-44), fiul lui Aristobul, primul născut a lui Irod cel Mare (37-4 î.C.), urcă pe tron și își propune să facă tot posibilul pentru a plăcea iudeilor, dispărând nouă „sectă creștină”. Din anul 37 d.C. primeşte de la împăratul Caligula tetrarhia lui Filip, iar din anul 41 stăpâneşte peste Galileea, Pereea şi Samaria. Din punct de vedere ideologic, era orientat spre un iudaism de tip farisaic. Luca trebuie să explice două lucruri: eliberarea lui Petru și moartea lui Irod, căci va muri peste trei ani (în anul 44). Este interesant pentru comunitatea creștină, deoarece intrervenția lui Dumnezeu a fost clară: singurul Dumnezeu putea să-l elibereze de la moarte. „Atunci Petru, venindu-şi în fire, a zis: «Acum ştiu, într-adevăr, că Domnul l-a trimis pe îngerul său şi m-a scăpat din mâinile lui Irod»” (v. 11). Dacă ar intenționa relatarea martiriul lui Iacob, fiul lui Zebedeu, fratele lui Ioan, unul dintre cei mai intimi ai Domnului, nu ar fi dat atâta importanță povestirii lui Petru: fragmentul este mai degrabă în serviciul relatării lui Petru pentru a vedea gravitatea acestui moment ieșit din comun al eliberării lui Petru și pedeapsa pe care Dumnezeu o provoacă lui Irod pentru comportamentul față de Biserică – „deodată, un înger al Domnului l-a lovit pentru că nu dăduse glorie lui Dumnezeu. Şi, mâncat de viermi, şi-a dat duhul” (Fap 12,23). Liturgia de astăzi devine un exemplul – semn că Domnul înviat nu abandonează pe credincioșii săi, ci îi asociază la învierea sa. Limbajul este plin de referiri la Paștele evreiesc. Petru experimentează o „eliberare” urmată de „exodul” său până când a înțeles că numai în slujire și iubire se împlinește ministerul său autentic.
În a doua lectură (2Tim 4,6-8.17-18), după ce și-a îndeplinit misiunea, Paul își adună confidențele și recomandările către discipolul său Timotei într-un discurs de rămas bun. Apostolul este conștient de moartea sa apropiată; sosește momentul să încununeze cultul spiritual al vieții sale și al apostolatului său cu jertfa sângelui său, aşteptând speranţa binecuvântată şi manifestarea gloriei. „Eu deja sunt oferit ca jertfă” (v. 6). „A fi oferit ca jertfă” este o expresie care amintește de Euharistie: este sângele lui Cristos vărsat pentru noi, pentru mântuirea noastră. Martiriul lui Paul este manifestarea strânsă cu viața și moartea lui Isus: „am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa” (v. 7); „Domnul însă mi-a fost alături şi m-a întărit, pentru ca predicarea să se împlinească prin mine şi s-o audă toate popoarele” (v. 17). Moare ca și el. Moartea lui este o jertfă către Tatăl pentru mântuirea lumii, ca moartea pe cruce a lui Isus. Ce a făcut posibilă această unitate profundă și totală a vieții și a morții lui? Răspunsul este clar: iubirea. Iubirea ține strâns de Isus, de viață și de moartea Domnului. Următoarea sa apariție în fața lui Dumnezeu îi va acorda eliberarea definitivă. Murim așa cum trăim, pentru că moartea este actul suprem al vieții: este învățătură ei cea mai importantă.
Texul este cunoscut sub numele de „mărturisirea de la Cezareea lui Filip”, în Evanghelia după Matei (Mt 16,13-19), deoarece are loc în cetatea Cezareei (numită astăzi Bànijas), pe care Filip a construit-o în cinstea lui Tiberiu Iulian Cezar Augustus, la izvoarele Iordanului, în regiunea Golan, la nord de Israel, în anul 14 d.C. Este mărturisirea de credință a lui Petru: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!” (v. 16). Este recunoașterea mesianității Domnului. Chiar elogiul pe care Isus îl adresează apostolului: „Fericit eşti, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au descoperit aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri” (v. 17). Expresia „carne și sânge” este un ebraism pentru a indica resursele naturii umane și propriile forțe ale omului: nu pot vedea originea și misiunea în Isus. Domnul nu face decât o constatare: afirmă că cunoașterea este darul Tatălui. Petru nu afirmă identitatea lui Isus, bazându-se pe obiceiul de a trăi cu el, dar identitatea Domnului este revelația Tatălui. Este necesară o dezvăluire de la Dumnezeu.
„Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (v. 18). „Piatră” din limba aramaică, unde kepha este masculin. Schimbarea numelui în tradiția biblică este întotdeauna legată de o anumită misiune la care este chemat omul: în cazul lui Abraham (cf. Gen 17,5), al lui Iacob (cf. Gen 32,28-29). În cazul lui Simon-Petru este subliniat și de simbolismul numelui – kepha – piatră – și explicația acestuia: verbul „a zidi” indică faptul că „piatra” presupune o construcție ce poartă numele de Biserica lui Isus. Domnul intenționează să ridice clădirea pe ea. Petru este o stâncă pe care Cristos vrea „noul templu”, casa noii „adunări” a lui Dumnezeu. În viziunea Vechiului Testament, stânca Sionului, pe care a fost construit templul, a început să fie considerată „piatra unghiulară” a tuturor popoarelor şi, apoi, a întregului cosmos. Simbolic, această piatră a fost identificată cu Dumnezeu, iar în perspectiva mesianică, cu Mesia. Aici însuşi Domnul se identifică cu piatra unghiulară, iar Biserica căruia Petru este piatra de temelie. Termenul „biserică” [ekklèsia, în greacă] traduce expresia ebraică qahal Jahve, adică adunarea lui Dumnezeu. Comunitatea creștină este realizarea adevăratului Israel, convocarea poporului ales al ultimilor timpuri.
Mărturisirea de credință a lui Petru este scrisă după Paști, dar este plasată aici poate pentru că, deja pe timpul lui Matei, începea să fie pusă în discuție „cheile” lui Petru. Nu punem pune în analiză „primatul” lui Petru, chemat să dea exemplul, dar îl primim așa cum este și trebuie să fie: e slujirea în „iubire” [agàpē, în greacă] și nu ca „stăpânire” a unei funcții în biserică.
Petru și Paul, ambii apostoli ai lui Isus, atât de diferiți, au trăit în Biserica, dar amândoi au încercat să-l urmeze pe Domnul și voința sa și tocmai împreună au putut să dea mărturie misiunii creştine şi fundament al Bisericii Romei ce prezidează în iubire. Apostolii au înțeles că totul este posibil dacă accepți să fii instrument umil în mâinile Domnului. Cu smerenie și iubire, i-au permis lui Isus să acționeze în viețile lor, și astfel a putut să facă minuni prin ele. În sărbătoarea de astăzi trebuie să cerem: credință și iubire față de Isus care permite harului său să ne facă instrumente docile și rodnice pentru lumea întreagă.
Să ne ajute Domnul prin apostolii Petru și Paul!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu