Cristos adormit în barcă de Jules Joseph Meynier.De la frică la încredere în Domnul
pr. Isidor Chinez (23 iunie 2024)
Lecturi biblice: Iob 38,1.8-11; 2Corinteni 5,14-17; Evanghelia Marcu 4,35-41; lecturi biblice
Omilie
Textele biblice din această duminică ne invită să trecem de la frică la încredere. Stăpânirea lui Dumnezeu asupra forțelor întunecate ale haosului este nelimitat, iar credința îi permite credinciosului să participe la victoria Domnului asupra răului și asupra morții. Prima lectură poartă creația sub aspectul reordonării elementelor naturii, asupra cărora Dumnezeu a impus legi extrem de rigide pe care nu le poți trece. În textul evanghelic este episodul furtunii potolite, semn al puterii nemărginite a lui Isus asupra forțelor naturii ce amintește despre haosul întunecat. Știm cu toții că acest lucru nu este ușor, mai ales când ne confruntăm cu furtuni. Reflecția teologică a apostolului Paul indică biruința definitivă a lui Dumnezeu asupra amenințării haosului, care are loc prin noua creație săvârșită în Cristos: „cele vechi au trecut, iată, au devenit noi!” (2Cor 5,17).
Prima lectură ne vorbește despre Iob (Iob 38,1.8-11) trezindu-se încercat de rău. Înțeleptul îi reproșează lui Dumnezeu că în fața suferinței a rămas mut, că i-au fost date pedepse care i se par nedreapte. Dar Domnul îi răspunde afirmându-și puterea asupra mării și, prin ea, asupra a tot ceea ce distruge omul: „i-a zis: «Cine a închis marea cu porţi, când, ţâşnind, a ieşit din sânul mamei, când i-am pus norul ca haină şi i-am învăluit într-un nor întunecat?»” (v. 8-9). Îl întreabă pe Dumnezeu care răspunde nu intrând în dispută, ci forțându-l pe Iob să se înalțe la misterul lui Dumnezeu creator, aici prezent drept „dominator” asupra apelor. Trebuie avut grijă să nu înțelegem greșit sensul deoarece, dacă pe de o parte imaginile au funcția specifică de a-l determina pe om să-și recunoască propriile limite, pe de altă parte vor să prezinte înțelepciune divină, care este înaintea omului, și nu-l părăsește în mijlocul elemente distructive: „am spus: «Până aici să vii, şi nu mai departe, şi aici să se oprească valurile tale semeţe!»” (v. 11). Există o Înțelepciune care precede raționamentul nostru, o privire care vede dincolo de scopurile înguste ale ființei umane. Privirea omului este limitată dincolo de care nu poate trece. Dacă omul își abandonează suficiența sa, încredințându-se în Înțelepciunea divină, își dă imediat seama că în amestecul de forțe absurde, care pare să guverneze istoria personală și a lumii, există un Cuvânt care dispune evenimentele după o ordine care nu este la îndemâna omului, la care omul este invitat să-l descopere și să-l adore. Așa a făcut Iob. Așa să facem și noi!
În cea de-a doua lectură (2Cor 5,14-17), Paul prezintă o lungă apologie a slujirii sale de apostol, pusă în discuție de unele grupuri de creștini proveniți din iudaism. Textul de astăzi este punctul culminant al acestei apologii [scriere sau discurs de apărare a cuiva (împotriva unor învinuiri)]. Slujirea lui Paul s-a născut din iubirea [agàpe, în greacă] Domnului: „iubirea lui Cristos ne constrânge pe noi care judecăm că unul singur a murit pentru toţi” (v. 14) la care apostolul a răspuns dedicându-și întreaga viață răspândirii în lume a evangheliei. Paul este „silit” (v. 14) de iubire care-l transformă într-o „creatură nouă”: ne constrânge, ne împinge, ne sileşte. Pentru apostol moartea lui Cristos este considerată o „reconciliere”. Rădăcina termenului grec „reconciliere” corespunde în limba noastră la „creația nouă”. „A împăca” comportă creația unei situații cu totul nouă în care oamenii încep să depășească limita istorică: acum totul este schimbat. Dumnezeu, cu invenția sa suverană, a transformat situația lumii ca un soare ce răsare: tot omul este luminat de splendoare. Domnul răsare ca o lumină. E plăsmuirea nouă: „dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă: cele vechi au trecut, iată, au devenit noi!” (v. 17). Este o viață caracterizată de iubirea sa imensă. Să primim această viață nouă pe care el, Domnul, a obținut-o pentru noi prin patima și moartea sa!
În Evanghelie după Marcu (Mc 4,35-41) vedem că această iubire ce îl împinge pe Isus spre „țărmul celălalt”. Relatarea cu bărca în mijlocul furtunii de pe Marea Tiberiadei, pe care ni-o transmite Marcu, este viața și experiența apostolului Petru, alături de care a cutreierat Asia Mică și Europa. Petru și fratele său, Andrei, erau pescari, pe largul coastei lacului Genezaret, la Cafarnaum, unde aveau o casă, o soție și pe mama lor. Pe aceste maluri l-au întâlnit pe Isus. Navigând, nu ar fi visat să treacă „pe ţărmul celălalt”? Pe celălalt mal era Decapole [„zece cetăți”, în greacă], erau păgânii și un evreu nu putea să se contamineze cu păgânii. Cine știe? Au rămas surprinși, chiar contrariați, de cererea cu totul nepotrivită a lui Isus: „să trecem pe ţărmul celălalt!” Domnul ne încurajează mereu să plecăm, să înfruntăm cu încredere acțiunea îndrăzneață și riscantă. Decide să ne gândim la lumea păgână: acolo vrea să o întâlnească, să o elibereze de puterile răului și să anunțe vestea cea bună. Isus nu a venit doar pentru poporul lui Israel, ci și pentru toți oamenii din întreaga lume. El vrea ca toată lumea să aibă viață sa, din belșug.
Liturgia de astăzi relatează istoria bune cunoscute sub numele de „furtuna liniștită”. Este raportată și de Matei (cf. Mt 8,18.23-27) și de Luca (cf. Lc 8,22-25), dar cu diferențe semnificative. Dintre cele trei expuneri sinoptice (cf. Mt 8,18.23-27; Lc 8,22-25; Mc 4,35-41), Evanghelia după Marcu este cea mai veche. Isus dominând apele amintește de cartea Genezei unde „duhul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor” creației (Gen 1,2). Domnul domină marea și eliberează de Cel Rău. Cristos cere să facă o trecere, o schimbare. Aceasta primă trecere este povestită de Marcu și este prima călătorie care îi va duce pe Isus și pe discipoli săi în afara țării lui Israel, pe teritoriu păgân, așa cum aflăm din cele ce urmează – e vindecarea unui posedat de diavol din ţinutul gherasenilor (cf. Mc 5,1-20). „După ce s-a înserat, Isus le-a spus discipolilor săi: «Să trecem pe ţărmul celălalt!»” (v. 35). Seara, indică timpul unei situații critice. Cititorul este pregătit să intre și mai hotărât în drama relatării: ceea ce povestește nu este doar o furtună pe mare, ci o furtună nocturnă…
Domnul ia inițiativa: „Să trecem pe ţărmul celălalt!” (v. 35). Apoi, în mod inexplicabil, pare să se retragă, să devină spectator. Isus este atât de obosit încât adoarme în timpul traversării. O furtună izbucnește brusc pe lac, „iar valurile izbeau în barcă, încât aproape se umpluse” (v. 37). Domnul doarme, încredințându-se discipolilor. „Atunci l-au trezit şi i-au spus: «Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?»” (v. 38). Răspunsul este fără cuvinte: „Ridicându-se, a mustrat vântul şi a spus mării: «Potoleşte-te! Taci!»” (v. 39). A vorbit către mare: „vântul s-a calmat şi s-a făcut linişte mare” (v. 39). Valurile de apă s-au liniștit și discipolii sunt cuprinși de tulburare: „De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?” (v. 40). Ucenicii „trăiesc” furtuna ca și cum ar fi fost singuri, abandonați soartei, de parcă Isus nu ar fi fost în barcă: „încă nu aveţi credinţă?”
Episodul ne arată că nu există dificultăți pe care să nu le putem depăși cu ajutorul lui Dumnezeu și că nu există niciun rău pe care să nu-l putem învinge, inclusiv orice păcat și orice am făcut în cursul vieții noastre. Evanghelistul Marcu relatează acest eveniment pentru a invita comunitățile creștine să aibă încredere în Isus și să trezească din nou credința în Dumnezeu chiar și în prezența momentelor dificile ale persecuției.
Să ne încredem în Domnul, căci el ne eliberează de Cel Rău!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu