Speranța „împărăției lui Dumnezeu” pe care o așteptăm
pr. Isidor Chinez (16 iunie 2024)
Lecturi biblice: Ezechiel 17,22-24; 2Corinteni 5,6-10; Evanghelia Marcu 4,26-34; lecturi biblice
Omilie
Liturgia din duminica de astăzi se învârte în jurul speranței. O plantă este semnul adecvat pentru a exprima misterul „împărăției lui Dumnezeu”. Realitatea „împărăției” nu poate fi total descrisă cu limbajul și cuvintele umane, totuși este posibil să spui cu ce se aseamănă. Vorbind despre „împărăție”, Isus preferă limbajul aluziv [aluzia este o figură de stil – cuvânt, expresie sau frază – prin care cineva face referire la o întâmplare sau la o persoană dintr-un context extern; o aluzie este ușor de înțeles doar de cei care o cunosc deja; este un semn al instruirii culturale] decât limbajul direct. Prima lectură ne prezintă una dintre numeroasele imagini biblice ale lui Dumnezeu ca plantator de arbori. Este preferința lui Dumnezeu față de arbori cu scopul de a-i face un refugiu pentru păsări: „vor locui sub el toate păsările de tot felul, la umbra frunzişului său vor locui” (Ez 17,23). Evanghelia după Marcu prezintă două parabole despre „împărăția lui Dumnezeu” cu imagini ale naturii: „un om care aruncă sămânţa în pământ”, fie de grâu sau fie de legume; „sămânţa răsare şi creşte”. Planta face aluzie la „împărăție”, ce începe în modestie, însă este destinat să se extindă foarte mult. În a doua lectură, apostolul Paul se concentrează spre aspectul escatologic al „împărăţiei”, ce se împlineşte definitiv în ceruri. Insistă: mergem spre „împărăție” cu credință și nu în viziune. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu este cu noi în această viață. Este speranța „împărăției lui Dumnezeu” pe care o așteptăm!
În lectura întâia profetul Ezechiel (Ez 17,22-24), care a fost și el deportat în Babilon, reflectă asupra acestei situații. Vorbește poporului folosind imagini poetice pentru a nu fi înțeles de babilonieni: vulturul – Nabucodonosor – taie vârful copacului, adică regele Ioachim a fost înlocuit cu un vlăstar care este Sedecia (cf. Ez 17,1-21). Deodată apare pe cer un al doilea vultur, adică Asiria, care la aproximativ treizeci de ani va învinge Babilonul, subjugându-l. O speranță i se deschide profetului: este un oracol al mântuirii! „Voi rupe din vârful ramurilor sale o ramură fragedă şi o voi planta pe un munte înalt şi măreţ; […] o voi planta: va face ramuri şi va da rod şi va deveni un cedru frumos” (v. 22-23). Este ramura de cedru. Se deschide ideea lui Mesia ca descendent al lui David. Este metafora arborelui pentru a vesti exilaţilor că Dumnezeu va constitui un regat puternic în ţara lui Israel. Oracolul constă în imposibilitatea de prevăzut al acestui eveniment. Regatul babilonian pare atât de puternic și de invincibil, în timp ce regatul lui Iuda desființat, pentru exilați se anunță că Dumnezeu este capabil să înjosească „copacul înalt”: „am făcut să se usuce copacul verde şi am făcut să înflorească copacul uscat (v. 24). După cum spune Scriptura mai târziu: „i-a răsturnat pe cei puternici de pe tronuri şi i-a înălţat pe cei umili; i-a umplut cu bunuri pe cei flămânzi, iar pe cei bogaţi i-a trimis cu mâinile goale” (Lc 1,52-53). Dacă Israel a devenit o „ramură”, Domnul îl va face să devină un mare cedru sub ale cărui ramuri va putea să te refugiezi și să-ți găsești odihnă. „Eu, Domnul, am vorbit şi voi face” (v. 24) – este anunțul care concluzionează această afirmație solemnă. Șase secole de așteptat, pe timpul lui Isus, cine este acela care putea să se simptă autorizat să se îndoiască de împlinirea acestui oracol? Căci Ezechel a vorbit despre tandrețea unui Dumnezeu ca „grădinar” ce plantează un cedru: „Pe un munte înalt din Israel o voi planta: va face ramuri şi va da rod şi va deveni un cedru frumos. Vor locui sub el toate păsările de tot felul, la umbra frunzişului său vor locui” (v. 23).
În lectura a doua (2Cor 5,6-10 ) Paul vorbește despre momentul morții sale, în care nu va fi „dezbrăcat”, ci îmbrăcat cu un trup nou. În acest text continuă reflecția apostolului asupra vieții pământești, caracterizată de necazuri și greutăți, dar susținută de credință și de certitudinea de a ajunge într-o zi în prezența lui Dumnezeu. Situația actuală a lui Paul – dar și a tuturor creștinilor ce se află într-un fel de exil – este departe de adevărata lor patrie. Legătura cu Domnul pe care o experimentăm aici este făcută doar prin credință: „noi suntem întotdeauna plini de încredere, deşi ştim că, atât timp cât locuim în trup, suntem departe de Domnul, căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (v. 6-7). Paul scrie că cineva a experimentat iubirea lui Isus ce l-a transformat dintr-un persecutor al Bisericii într-un slujitor al evangheliei. Experiența de a fi iubit este transformatoare. Textul de astăzi aduce o speranță și o promisiune în mijlocul atâtor provocări: „suntem plini de încredere şi ne place mai mult să părăsim trupul şi să ne întoarcem acasă la Dumnezeu; de aceea, fie că rămânem în trup, fie că plecăm, ne străduim să-i fim plăcuţi lui Dumnezeu” (v. 8-9). Iubirea adevărată, la care fiecare ființă umană aspiră profund, este o iubire care știe totul despre noi și ne îmbrățișează. Este o iubire puternică și reconciliantă. Paul își exprimă speranța de a fi cu Domnul imediat după moartea sa. Nu oferă o cronologie. Noua creație a lui Dumnezeu răstoarnă timpul și îl reînnoiește. Este o provocare pentru Biserică să trăiască acum noua creație a lui Dumnezeu, să fie ambasadorul lui Isus înviat și să dea mărturie despre vestea cea bună a unui Dumnezeu care este preocupat de reconciliere.
În Evanghelia după Marcu (Mc 4,26-34), Isus nu definește „împărăția lui Dumnezeu”, ci o descrie în acțiune. O prezintă cu două parabole care evidențiază primatul acțiunii lui Dumnezeu. Are nevoie de colaborarea omului, dar creșterea și roadele depind doar de puterea pe care el însuși a pus-o în „împărăția” sa. Cele două parabole relatate de Marcu sunt o chemare la speranță. Sămânța este aruncată în pământ și pare să dispară, să moară sau poate fi mâncată de păsări. Impresia este de risipă, în timp ce oamenii au nevoie imediată de hrană. În plus, agricultorul nu poate face nimic în privința asta, nu poate garanta că sămânța va crește și va produce recolta dorită. Tot ce poate face este să aștepte și să spere. Sămânța crește și produce spice pline de boabe pe care el le culege cu satisfacție: „pământul produce de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi bobul plin în spic; iar când rodul s-a copt, trimite îndată secera, pentru că a venit timpul secerişului” (v. 28-29). Același lucru se întâmplă și cu sămânța de muștar care, în ciuda dimensiunii sale mici, produce un arbore mare, doar pentru forța pe care o are în sine: „este ca un grăunte de muştar care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, dar, după ce a fost semănat, creşte şi devine mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari aşa încât păsările cerului pot locui la umbra lui” (v. 31-32). Acest lucru se datorează legilor naturii. Agricultorul știe cum vor merge lucrurile. Nu se lasă influențat de aparențe. Cu aceste două parabole, Domnul vrea să spună că „împărăția lui Dumnezeu” își face cale spre noi, chiar dacă nu în modurile pe care noi le-am voi. Isus alege „economia” micimii sau înjosimii: el pune muștar în locul cedrului din Liban, grădina în locul muntelui. Va vorbi despre Dumnezeu cu imaginea cloște cu puii ei: „Ierusalime, Ierusalime, care omori profeţii şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi, aşa cum găina îşi adună puii sub aripi, şi n-aţi voit!” (Lc 13,34). Un limbaj teologic purtat la cel mai umil registru! Este speranța „împărăției lui Dumnezeu” pe care o așteptăm!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu