† Buna-Vestire: Să-l imităm pe Domnul [25 martie 2026]

 

The Annunciation (1894) by Frederic James Shields; Collection Manchester Art Gallery, Manchester, United Kingdom - tumblr.jpg

Să-l imităm pe Domnul

Lecturi biblice: Isaia 7,10-14; 8,10c; Evrei 10,4-10; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice

Omilie

Astăzi sărbătorim cu solemnitatea Buna-Vestire a Domnului.  S-ar putea numi „da”-ului Mariei: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). Și Cuvântul s-a făcut trup! E o „celebrare unită cu al lui Cristos și a sfintei Fecioarei: Cuvântului care devine Fiul Mariei și Fecioara devine mama lui Dumnezeu” (Marialis Cultus 6).

Înţelesul Bunei-Vestiri se referă în primul rând la Mesia. În Cartea lui Isaia (Is 7,10-14; 8,10c), Domnul i-a vorbit lui Ahaz: „Ascultaţi, casă a lui David! Este puţin lucru să obosiţi pe oameni, că veniţi să îl obosiţi şi pe Dumnezeul meu? De aceea, însuşi Domnul vă va da un semn: iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu, căruia îi va pune numele «Emanuel»” (Is 7,13; 8,14). E o naștere anunțată lui Ahaz, regele lui Iuda care plănuiește să se bazeze pe alianțe politice și putere militară. Dumnezeu îi cere să aibă încredere acest copil încă ne născut. Semnul pe care Ahaz a refuzat să-l ceară îi este dat totuşi de Domnul: este naşterea unui fiu, al cărui nume, Emanuel, adică „Dumnezeu-cu-noi”. Este semnul profetic şi vesteşte că Dumnezeu este dispus să-l protejeze şi să-l binecuvânteze pe Iuda. E semnul pe care Domnul ni-l dă în fața răului ce amenință viața noastră și istoria lumii: e un copil ce se naște!

A doua lectură este din Scrisoarea către Evrei (Evr 10,4-10) care spune că „intrând în lume, Cristos spune: […] «Iată, vin […] ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!»” (v. 5.7). Se reia tratarea despre eficacitatea sacrificiului și mântuirea omului și se încheie în ultima parte a capitolului 10. Autorul interpretează Psalmul 40 ca fiind cuvântul lui Cristos:  „Tu n-ai voit nici jertfă, nici ofrandă, ci mi-ai alcătuit un trup. […] Atunci am zis: Iată, vin […] ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!” (v. 5.7). Cristos a desființat orice tip de sacrificiul și a instituit o jertfă nouă. Prin această voință am fost sfințiți: „suntem sfinţiţi prin jertfa trupului lui Isus Cristos o dată pentru totdeauna” (v. 10). Este logica dăruirii de sine a lui Isus, căci repetă cu Maria: „fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). Numai renascându-ne în acest mod învingem răul din noi și din jurul nostru. Nu trebuie să pretimdem semne. Trebuie să-i cerem lui Dumnezeu să ne permită să renaștem în fiecare zi, să avem încredere în slăbiciune mai degrabă decât în ​​siguranța propriilor noastre posibilități. Este semnul participării noastre, e un semn al acceptării noastre. Prin voința lui Dumnezeu, Isus ne-a făcut capabili să fim sfințiți.

În Evanghelia după Luca (Lc 1,26-38), întruparea lui Isus Cristos formează un singur și inseparabil mister. Timp de mai bine de patru mii de ani, poporul lui Israel l-a așteptat pe Mântuitorul promis. Ceasul eliberării a sunat acum: din iubire pentru noi, iată Răscumpărătorul vrea să se întrupeze în natura noastră umană pentru mântuirea noastră. O scenă de o măreție absolut misterioasă. Fiul lui Dumnezeu se coboră. El va lua trup omenesc; va fi atât Dumnezeu, cât și Om. Mesajul este încredințat arhanghelului Gabriel care „a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria” (v. 26-27). E mica provincie Galileea, pierdută în mijlocul imensului imperiu roman. Îngerul începe prin a o invita la bucurie, asigurând-o de ajutorul lui Dumnezeu: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine! […] Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său” (v. 28.31-32). Maria recunoaşte în salutul îngerului cuvintele profetice privind venirea lui Mesia. Ea a primit cuvântul de la înger: „Atunci, Maria a spus: «Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!»” (v. 38).

De aceea Maria ne arată drumul. Nu este ea drumul, nici scopul. Ni-l arată pe Dumnezeu ascunzându-se într-un copil. Ni-l dă pe Dumnezeu fără a-l ţine. Credinţa unei umile Fecioare îl primeşte pe Mântuitorul lumii. Trebuie să imităm credinţa Mariei și să-l imităm pe Domnul: „Iată, vin […] ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!”