miercuri, 1 aprilie 2015

Joia Sfânta – Cina Domnului: Isus spală picioarele ucenicilor

Isus spală picioarele ucenicilor
Evanghelia Ioan 13,1-15: Înainte de sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit. În timpul cinei – când diavolul pusese deja gândul de a-l trăda în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon – ştiind că Tatăl a dat toate în mâinile sale şi că de la Dumnezeu a venit şi că la Dumnezeu se întoarce, s-a ridicat de la cină, şi-a pus hainele deoparte şi, luând un ştergar, s-a încins. Apoi a turnat apă într-un vas de spălat, şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru; acesta i-a zis: “Doamne, tu să-mi speli picioarele?” Isus a răspuns şi i-a zis: “Ceea ce fac eu tu nu înţelegi acum, dar vei înţelege după aceasta”. Petru i-a spus: “Nu-mi vei spăla picioarele în veci!” Isus i-a răspuns: “Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine”. Simon Petru i-a spus: “Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul”. Isus i-a zis: “Cine a făcut baie nu trebuie să-şi spele decât picioarele, căci este curat în întregime. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”. Căci îl ştia pe cel care avea să-l trădeze; de aceea a spus: “Nu toţi sunteţi curaţi”. După ce le-a spălat picioarele, şi-a luat hainele, s-a aşezat iarăşi la masă şi le-a spus: “Înţelegeţi ce am făcut pentru voi? Voi mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine spuneţi, pentru că sunt. Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi trebuie să vă spălaţi picioarele unii altora. Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu.
 
 
Meditație
 
 
Ioan, la cina de pe urmă, povesește  spălarea picioarelor și nu instituirea Euharistiei; presupunând că face același lucru, acelaşi serviciu exprimând în două moduri diferite. Este a-și da viața din iubire pentru alții, încercând a surpinde sărăcia noastră pentru a ne ajuta.
 
Petru refuză să se lase spălat pe picioare de Învățător; un pic din respect pentru ierarhie, dar poate și pentru că intuiește că la fel cum face Isus va trebui să facă și el.
 
Iuda cum înțelege această spălare pe picioare?
 
„E nebun! Și ar trebui să-i dau dreptate și să-i urmez pe unul ca el? Niciodată. Noroc că este fixat arestarea lui. Eu pe un astfel de învățător nu mai vreau să-l urmez pentru că umilindu-se în acest fel ne umilește și pe noi, ucenicii săi. Aceste lucruri nu se fac”.
 
Şi eu, nu sunt poate ca Iuda ori de câte ori zădărnicesc crucea lui Cristos pentru mine? Când o fac? Când mă rog pentru convertirea celorlalți uitând că eu am nevoia de convertire, când considerăm pe alții răi, cei care au pus pe cruce pe Isus, când nu simt nevoia de a merge sub crucea lui cerându-i iertare și mulțumindu-i lui pentru tot ceea ce a făcut pentru mine ani de-a rândul.
 
(pr. Paul Devreux; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu