Coborârea lui Isus Cristos în iad

Noule Adam,

tu ai coborât în împărăția celor morți,

ca să-i eliberezi din temnița morții pe drepții

închiși acolo de la începutul lumii.

 

El s-a coborât acolo ca Mântuitor,

proclamând Vestea cea bună spiritelor care erau prizoniere.

 

Scriptura numeşte iad, şeol sau Hades lăcaşul morţilor

în care s-a coborât Isus cel mort,

fiindcă cei care se află acolo sunt privaţi de vederea lui Dumnezeu.

Într-adevăr, aceasta este, în aşteptarea Răscumpărătorului,

condiţia tuturor celor care au murit, răi sau drepţi,

ceea ce nu înseamnă că soarta lor este identică,

după cum arată Isus în parabola săracului Lazăr,

care a fost primit în „sânul lui Abraham”.

„Tocmai pe aceste suflete sfinte,

care îl aşteptau pe Eliberatorul lor în sânul lui Abraham,

le-a eliberat Isus când s-a coborât în iad”.

Isus nu s-a coborât în iad ca să-i scape pe cei osândiţi,

nici ca să distrugă iadul osândirii,

ci ca să-i elibereze pe cei drepţi care l-au precedat.

 

 

Învătătura despre coborârea lui Cristos la iad

a devenit al V-lea articol de credința în Simbolul Apostolic

și în cel Atanasian acceptat oficial în Biserica Occident.

Ea a intrat și în cultul liturgic al Bisericii din Răsărit. 

Biserica Latina a introdus acest adevar,

chiar ca al V-lea articol de credinta, în formula:

 

„Descendit ad inferos”,

 

[„s-a coborât în iad”]

 

aflată prima dată în „Simbolul Apostolic” [seco­lul al IV-lea]

și în „Simbolul Atanasian”

[atribuit din secolul al IV-lea Sfântului Ata­nasie cel Mare],

formula care „s-a impus treptat în Crezul Bisericii Romane,

generalizându-se în toata Biserica de Apus,

încă din secolul al VIII-lea”.

 

Dumnezeule atotputernic și veșnic,

Fiul tău unul-năs­cut a coborât

în adâncurile lăcașului morților,

de unde s-a înălțat cu mărire.