 |
| De ce plângi? - de Liz Lemon Swindle |
Evanghelia Ioan 20,11-18: În acel timp, Maria stătea
lângă mormânt, afară, şi plângea. În timp ce plângea, s-a aplecat spre mormânt şi
a văzut doi îngeri în haine albe care stăteau în locul unde zăcuse trupul lui
Isus, unul la cap şi altul, la picioare. Ei i-au zis: "Femeie, de ce
plângi?" Ea le-a spus: "L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au
pus". Spunând acestea şi întorcându-se, l-a văzut pe Isus stând în picioare,
dar nu ştia că este Isus. Isus i-a zis:
"Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?" Ea, crezând că este
grădinarul, i-a spus: "Domnule, dacă tu l-ai dus, spune-mi unde l-ai pus
şi eu îl voi lua!" Isus i-a zis: "Maria!" Ea, întorcându-se, i-a
spus în evreieşte: "Rabbuni!" - care înseamnă
"Învăţătorule!" Isus i-a zis: "Nu mă reţine, pentru că nu m-am
urcat încă la Tatăl, dar du-te la fraţii mei şi spune-le: «Mă urc la Tatăl meu
şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru!»". Maria Magdalena
a venit la discipoli şi le-a vestit că l-a văzut pe Domnul şi că el i-a spus
acestea.
Omilie
Astăzi figura Mariei Magdalena o
putem considera în două niveluri de acceptare a Domnului nostru: primul
imperfect iar al doilea desăvârșit. După primul, Maria se manifestă ca un
sincer ucenic al lui Isus. Ea îl urmează pe Învățător neîntrecut; ea este unită
cu el în mod eroic, când îl vede răstignit din iubire; îl caută după moarte,
după îngropare. Cât sunt de impregnate de devotament admirabil față de
„Domnul” său cele două expresii - ca perle fără pereche - păstrate de evanghelistul
Ioan: „L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus” (In 20,13); „Domnule, dacă tu l-ai dus, spune-mi unde l-ai pus şi eu
îl voi lua!” (In 20,15). Puțin dintre
ucenici au avut în vedere povestirea cu atâta dăruire și devotament cum a
demonstrat Maria Magdalena.
Cu toate acestea, vestea bună de astăzi,
din marțea din octava Paștelui, depășește infinit mai mult toate bunătatea
etică și credința religioasă într-un Isus admirabil, dar în cele din urmă mort;
şi ne transportă în ambianță credinţei celui Înviat. Acel Isus care în primul
moment o lăsă la nivelul credinței sale imperfecte, s-a îndreptat spre
Magdalena întrebând-o: „Femeie, de ce plâng?” (In 20,15), şi la care ea, cu ochii de mioapă, răspunde, fiind vorba
de un grădinar care se interesează de ea; acel Isus acum, într-un al doilea
moment, o cheamă pe nume: „Maria!” și ea mișcată până la punctul de a face să
tresară de viață și înviere, pe Înviatul, pentru
totdeauna. Rezultatul? Maria Magdalena
este credincioasă, Maria Magdalena este apostol: „Maria Magdalena a venit la discipoli şi le-a
vestit că l-a văzut pe Domnul” (In 20,18)
Astăzi nu este rar cazul de creștini
care nu au văzut clar dincolo de aceasta viață și se îndoiesc de învierea lui
Cristos. Mă găsesc printre ei? În același timp sunt numeroși creștini care au
suficient credința pentru a-l urma în taină, dar care se tem să-l proclame
apostolește. Fac și eu parte din acest grup? Și dacă ar fi așa, precum Maria
Magdalena, să-i spunem: „Învățătorule!” să-i îmbrățișăm picioarele și să mergem
înaintea fraților noștri, pentru a le spune: „Domnul a înviat și l-am văzut!”
(pr. D. Antoni Oriol i
Tataret; trad. pr. Isidor Chinez;
sursă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu